Plângere contravenţională. Sentința nr. 1479/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1479/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 1039/218/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._ /2013
SENTINȚA CIVILĂ NR.1479/2013
Ședința publică din 12 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. G.
GREFIER: T. M.
&&&&
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul, M. I., dom.în Pir nr.375 jud.Satu M. pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.03.2012 încheiat de IPJ Satu M. - repusă pe rol din oficiu în vederea perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea de ședință din data de 2 mai 2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că s-a dispus din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Președintele completului declară închise dezbaterile conform art.150 cod proc.civilă, în vederea deliberării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin plângerea înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, M. I. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . AP nr._/28.03.2012 încheiat de IPJ Satu M. ori înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „ avertisment”
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 2 mai 2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.p.civ pentru lipsa nejustificată a părților;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, va constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată că este perimată plângerea contravenționale, formulată de petentul, M. I., dom.în Pir nr.375 jud.Satu M. pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.03.2012 încheiat de IPJ Satu M. - repusă pe rol din oficiu în vederea perimării..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013
PREȘEDINTEGREFIER
A. A. G. T. M.
Red.A.A.Ghe.
Tehno red.T.M.
2 ex./17.06.2013
M.T. 17 iunie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1478/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2613/2013. Judecătoria... → |
---|