Plângere contravenţională. Sentința nr. 1545/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1545/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 592/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1545/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – BARA A.
GREFIER – KOȘARKA C.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul N. M. F. domiciliat în Berveni nr. 308 jud. S. M., împotriva intimatului I.P.J. S. M. cu sediul în S. M. . nr. 5/A jud. S. M., având ca obiect, în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. G. G. cu împuternicire avocațială nr._ la dosar în baza contractului de asistență juridică nr._/21.02.2013 eliberat de Baroul S. M. – cabinet individual, în reprezentarea petentului lipsă, lipsind și reprezentantul legal în proces al intimatului .
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că plângerea este la al cincilea termen de judecată cauza ; scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit-i din L.146/1997 ; prin serviciul de registratură al instanței intimatul a depus întâmpinare și acte solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art. 223 N.C.P.R.; a fost amânată cauza pentru audierea unui martor la cererea petentului – probă încuviințată de instanță la termenul anterior .
Reprezentantul petentului arată că renunță la audierea martorului pe care nu l-a putut prezenta la termenul de azi, susține plângerea astfel cum a fost formulată și în scris învederând că alte probe nu mai are de administrat în cauză .
Nemaifiind alte probe de administrat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul petentului, având cuvântul în fond, solicită admiterea plângerii în sensul de a se dispune în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului .
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale de față ;
Prin plângerea înregistrată sub dosar nr._ petentul N. M. F. a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. S. M. și a solicitat ca instanța să dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării permisului de conducere .
În motivare petentul arată că prin procesul verbal mai sus arătat a fost sancționat cu amendă contravențională și cu sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere întrucât în data de 11.02.2013 conducând autoturismul proprietate privată nu a respectat culoarea roșie a semaforului de la trecerea la nivel cu calea ferată pe . . Fapta reținută de către agentul constatator nu este reală întrucât culoarea roșie s-a schimbat doar după ce el a trecut de calea ferată, fapt ce poate fi dovedit și cu un martor .
Petentul mai arată că este șofer profesionist, câștigă traiul ca șofer, nu a mai fost sancționat și are nevoie de permisul de conducere .
În drept se invocă prevederile OG.2/2001.
În dovedire s-au depus la dosar procesul verbal de contravenție și dovada eliberată de poliție.
Prin întâmpinarea formulată (f.17) intimatul a solicitat respingerea plângerii .
În dovedire s-a atașat raportul agentului constatator și procesul verbal de contravenție.
Din probele administrate în cauză instanța constată că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prev.de art.60 alin. 2 din OUG.195/2002 rep.
În data de 11.02.2013 acesta a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare CH-429-XE pe . și nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric postat la trecerea la nivel cu calea ferată .
După întocmirea procesului verbal petentul a luat la cunoștință conținutul acestuia fără a formula obiecțiuni, arătând „Recunosc fapta fără obiecțiuni” .
Prin plângerea formulată petentul susține că după ce a trecut de calea ferată s-au aprins semnalele acustice și culoarea roșie împrejurare care poate fi dovedită cu un martor .
La termenul din 09.04.2013 instanța a admis proba solicitată de petent respectiv audierea martorului, în acest sens au fost acordate 3 termene însă martorul nu a fost prezentat de către petent .
Având în vedere cele arătate mai sus, faptul că petentul nu a propus nici o probă în apărare, instanța consideră că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale motiv pentru care a respins plângerea petentului împotriva intimatului I.P.J. S. M. cu sediul în S. M. . nr. 5/A jud. S. M., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013, ca neîntemeiată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea petentului N. M. F. domiciliat în Berveni nr. 308 jud. S. M., împotriva intimatului I.P.J. S. M. cu sediul în S. M. . nr. 5/A jud. S. M., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013, ca neîntemeiată .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013 .
PREȘEDINTEGREFIER
BARA ANAKOȘARKA C.
C.K. 20 Iunie 2013
Red.BA/Tehnored.KC
4 ex/28.06.2013
Emis 2 . ex. N. M. F.
- 1 ex. I.P.J. S. M.
Azi 28.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2726/2013.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1276/2013.... → |
---|