Plângere contravenţională. Sentința nr. 2152/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 2152/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 1865/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2152/2013

Ședința publică de la 07 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - Ț. I. R. – președintele instanței

GREFIER - M. E.

&&&&&&&

Pe rol fiind, soluționarea plângerii formulata de petentul M. G., domiciliat în ., județul Satu M., având CNP_, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 1843 din 17.06.2013 încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI-POLIȚIA LOCALĂ CAREI .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca plângerea este la primul termen de judecata, după care:

Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile, conform art. 395 N.C.proc.civ., în vederea deliberării.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrata sub dosar nr._ din 28.06.2013, petentul M. G., a solicitat în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 1843 din 17.06.2013 a Politiei Locala Carei ; în subsidiar, pentru ipoteza in care nu se va dispune anularea procesului-verbal, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, pentru următoarele MOTIVE:

In fapt, In data de 17 iunie 2013 a primit o amenda in valoare de 150 lei pentru ca a oprit autoturismul marca Ford Focus cu nr._ in fata Scolii generala nr. 3, la mai puțin de 15 metri de trecerea de pietoni de pe . fost sancționat de către Politia Locala Carei .

Menționează ca era in timpul serviciului, lucrând la firma S.C. O.C.H. taxi S.R.L. având funcția de taximetrist, iar in momentul sancționării contravenționale, debarca trei pasageri din autoturism, la final de cursa.

Având in vedere prevederile Art.20, aliniatul 4 din Legea 38/2003 modificata, privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, „pentru imbarcarea sau debarcarea unui client, taxiurile pot opri si pe drumurile publice cu restricții privind oprirea, cu excepția locurilor periculoase, cu condiția sa nu fie perturbata circulația prin aceasta manevra".

Considera ca oprirea pentru debarcarea pasagerilor din autoturism nu s-a efectuat ., a durat doar câteva secunde, si nu a fost perturbata circulația din zona respectiva.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea plângerii contravențională și să se dispună anularea procesului verbal de contravenție sau în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute de agentul constatator.

In drept: invoca Legea 38/2003, Legea 265/2007, OUG 153/2007 .

In probațiune s-a depus procesul verbal atacat .

Fiindu-i comunicata plângerea intimatul nu a depus întimpinare .

Analizând actele dosarului instanța constată că, potrivit procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 1843 din 17.06.2013 încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat în baza art. 21 alin. 1 lit. e si 47 din HCL 49/2012 cu amenda de 150 lei, reținându-se că în 17.06.2013 ore 7,55, a oprit autoturismul marca Ford cu nr._ în fața Scolii Generale nr. 3 din Carei, la mai puțin de 25 m. de trecere de pietoni de pe .> Plângerea a fost depusă la instanță la data de 27.06.2013 în termenul de 15 zile prev de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 ,.

Verificând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenție, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia, conform art. 17 din OG 2/2001, instanța constată că nu exista lipsuri ori mențiuni necorespunzătoare, astfel că, sub acest aspect procesul verbal este legal încheiat .

Sub aspectul temeiniciei prin însăși plângerea formulata petentul recunoaște săvârșirea contravenției, invoca art. 20 alin. 4 din L. 38/2003 prelevându-se de faptul ca a efectuat cursa ca si taximetrist fără însă a prezenta dovezi în acest sens motiv pentru care instanța în temeiul art. 34 din OG 2/2001 va respinge plângerea ca neîntemeiata .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea petentului M. G., domiciliat în ., județul Satu M., având CNP_, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 1843 din 17.06.2013 încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI-POLIȚIA LOCALĂ CAREI, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare .

Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei .

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2013 .

PREȘEDINTEGREFIER

Ț. I. R. M. E.

E.M. 10 Octombrie 2013

Red. Ț.I.R.

Tehnored. M.E.

4 ex/11.10.2013

Emis 2 comunicări

petentului M. G., domiciliat în ., județul Satu M., intimatului C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI-POLIȚIA LOCALĂ CAREI,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2152/2013. Judecătoria CAREI