Plângere contravenţională. Sentința nr. 619/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 619/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 491/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 619/2013

Ședința publică de la 28 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. C. A.

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul T. G., domiciliat în Foieni, nr.236, județ S. M., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE S. M. , prin reprezentanți săi legali, pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.02.2013 de către Politiei Municipiului Carei .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat petentul, lipsă fiind reprezentantul legal în proces al intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederându-se instanței că cererea se află la primul termen de judecată și este plângerea este scutită de plata taxei de timbru conform art.15 lit.i din L.146/1997, după care:

Instanța, în baza art.159 ind.1 alin.4 C.proc.civ., din oficiu își verifică competența și stabilește că în baza art.126 (1,2) din Constituție, art.1 pct.2 C.proc.civ, art.118 din OUG 195/2002 rep, este competentă general, material, teritorial, să soluționeze această cauză.

Petentul susține plângerea contravențională astfel cum a fost formulată și în scris. În probațiune solicită încuviințarea audierii unui martor, care era împreună cu el în autoturism la data la care a fost oprit de către agentul de poliție, martorul fiind prezent în caz de încuviințare.

Instanța consideră proba concludentă, pertinentă și utilă cauzei, astfel că, în temeiul art. 167 C.proc.civ. încuviințează audierea martorului P. M. D., la acest termen de judecată.

În baza art. 193 C.proc.civ. trece la audierea martorului, declarație luată sub prestare de jurământ, după ce în prealabil s-au luat datele acestuia, conform cărții de identitate, și i s-au pus în vedere consecințele mărturiei mincinoase.

În temeiul art. 198 C.proc.civ. martorul își semnează declarația, după ce a luat cunoștință despre cele consemnate.

Petentul declară că nu are alte probe de administrat în cauză, solicitând acordarea cuvântului pe fond

Alte probe nemaifiind cerute iar instanța considerând cauza în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale în sensul de a se dispune anularea procesul verbal de contravenție, ca fiind netemeinic și nelegal. În subsidiar, solicită schimbarea sancțiunii aplicate cu sancțiunea „avertisment”.

Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile, conform art-150 C.proc.civ., în vederea deliberării.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față .

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /06.02.2013 petentul T. G., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE S. M. , prin reprezentanți săi legali, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesul verbal de contravenție, ca fiind netemeinic și nelegal. În subsidiar, solicită schimbarea sancțiunii aplicate cu sancțiunea „avertisment”.

În motivarea plângerii contravenționale se arată de către petent că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.02.2013 de către Politiei Municipiului Carei a fost sancționat cu amendă în sumă de 300 lei în baza procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.02.2013 de către Politiei Municipiului Carei.

Petentul mai arată că la data de 04.02.2013 a circulat cu autoturismul proprietate personală pe . din municipiul Carei, a fost oprit de organele de poliție aducându-i la cunoștință că nu ar fi oprit la culoarea roșie a semaforului în funcțiune.

Menționează că în momentul în care a intrat în intersecție a intrat pe culoarea verde, întrucât pe acel sector de drum aui circulat și alte autoturisme în urma sa.

Se mai arată de către petent că nu a mai avut abateri și are nevoie de permisul de conducere întrucât se deplasează de la domiciliul său din Foieni la locul de muncă în Carei.

Având în vedere cele relatate solicită admiterea plângerii contravenționale.

În cauză s-au administrat probatorii cu acte și a fost audiat un martor propus de petent.

Deși legal citată intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că, prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.02.2013 emis de Poliția municipiului Carei a fost sancționat petentul cu amendă în sumă de 300 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prev. de art.52/1 din ROUG 195/2002 republicată deoarece a condus autoturismul personal_ pe . din Carei și nu a oprit la culoarea roșie a semaforului aflat în funcțiune. (fila 3 dosar).

Din declarația martorului audiat în cauză, care se afla împreună cu petentul în mașină, rezultă cu certitudine că petentul a intrat pe culoarea verde a semaforului în intersecție, iar mașina poliției stătea la semafor pe .. Petentul a fost oprit la aproximativ 50 metri de intersecția semaforizată și a fost sancționat contravențional.

Acest martor mai arată că dacă ar fi intrat pe culoare roșie a semaforului, pietonii ar fi început să traverseze și ar fi fost împiedicat petentul să-și continue traseul dar pe trecerea de pietoni nu era nimeni. Deși a fost în mașină, polițistul nu l-a întrebat nimic și nici alți martori nu au fost consemnați în procesul verbal de contravenție.

În final precizează că petentul are permis de foarte mulți ani și nu a mai fost sancționat contravențional, fiind o persoană care respectă legea. (fila 12 dosar).

Având în vedere această situație instanța constată că cele susținute de petent în plângerea sa sunt reale și nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în mod greșit în procesul verbal e contravenție.

Astfel, în temeiul art.34 din OG 2/2001 actualizată va admite plângerea contravențională, ca întemeiată.

Va anula procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.02.2013 de către Politiei Municipiului Carei, ca netemeinic și nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul T. G., domiciliat în Foieni, nr.236, județ S. M., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE S. M. , prin reprezentanți săi legali, ca întemeiată.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.02.2013 de către Politiei Municipiului Carei, ca netemeinic și nelegal.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2013

PREȘEDINTE GREFIER

S. C. A. C. M.

Red.S.C.A.

Techno.red.C.M.

2 ex./13.03.2013

Emis 2 cim./13.03.2013

1 ex -petentul T. G., domiciliat în Foieni, nr.236, județ S. M.,

1 ex-intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE S. M. , prin reprezentanți săi legali,

M.C. 05 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 619/2013. Judecătoria CAREI