Revendicare imobiliară. Sentința nr. 485/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 485/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 3091/218/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.485/2013
Ședința publică din 20 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. G.
GREFIER: T. M.
&&&&&&
Pe rol fiind, pronunțarea hotărârii asupra acțiunii civile intentată de reclamanții M. I., dom.în Carei ..2 jud.Satu M., A. R., ȘTIRBUI G., ambii dom.în Carei ..28 jud.Satu M., și ȘTIRBUI P. F., dom.în Carei cart.M.V. I . M., împotriva pârâților, K. J. și K. A., domiciliați în Carei . jud.Satu M., având ca obiect revendicare.
Dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din 13 februarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea ședinței respective, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentinței.
În urma deliberării ce a avut loc în cauză, s-a pronunțat sentința civilă de față.-
INSTANȚA
Asupra cauzei de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanții, M. I., A. R., Știrbui G. și Știrbui P. F. au chemat în judecată pe pârâții K. J. și K. A., solicitând ca instanța să oblige pârâții să lase reclamanților în deplină posesie și proprietate, terenul în suprafață de 2399 mp înscris pe nr.topo 1200 din c.f. 425 Carei convertit in c.f._ care in realitate corespunde nr.cadastral 104/5 dobândit de reclamanți prin decizia civila 192/. cola de c.f._ provenita din c.f. 425 Carei, deoarece pe cele 2 nr.topo. 1199 si 1200 Carei s-a emis titlu de proprietate cu 2 nr.topo noi 104/4 si 104/5, existând o suprapunere si o identitate intre parcelele topografice si cele cadastrale, deoarece coala de c.f. a cărei sistare se solicita nu mai îndeplinește cerințele de existență a dreptului înscris si au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut transcrierea; cu cheltuieli de judecată. În fapt se arată că, cartea funciara 425 Carei nr.topo 1199 si 1200 Carei nu mai reflecta situația reală nici cu privire la dreptul pretins, ci si datorita faptului ca prin eliberarea titlului de proprietate 31-_ cele 2 nr.topo se suprapun exact cu noile nr.cadastrale 104/4 si 104/5, cele 2 numerotări existând o suprapunere atât in vechile notari in cartea funciara cat si in noile c.f-uri.
Atâta timp cat cele 2 nr.topo 1199 si 1200 nu mai exista, existând nr.cadastral 104/5 si 104/4, aceasta coala trebuie sistata.
După emiterea titlului de proprietate 31-_ cu cele 2 nr.topo 104/4 si 104/5 parcele care formează un corp comun de proprietate prin decizia 172/. Satu M. rămasa definitivă si irevocabilă prin decizia 325/R/2009 a Curții de Apel Oradea prin care s-a anulat titlul de proprietate 31-_ doar pentru nr.cadastral 104/5 in suprafața de 2399 mp, stabilindu-se ca acest teren se reconstituie in favoarea reclamanților, potrivit principiului nulității retroactiv de la data emiterii inițiale a titlului de proprietate, adică anul 1998 din 5.06, in timp ce sentința civila 2939/1998 s-a intabulat in c.f. abia la 26.03.1999 prin încheierea 1126, data la care titlul de proprietate era deja emis, iar terenurile se suprapun exact pe cele 2 numere topografice 1199 si 1200 Carei.
Deși se dispusese retroactiv reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților rămânea acea vânzare încheiata intre cei 2 parați, iar contractul care a stat la baza obținerii acelei sentințe a fost anulat definitiv si irevocabil in dosarul_ prin sentința civila 2625/2011 a Judecătoriei Carei rămasa definitiva si irevocabila prin decizia Curții de Apel Oradea din dosarul_ al Judecătoriei Carei.
Astfel sentința juridica a devenit caduca, nu mai poate produce efecte juridice, deoarece antecontractul a fost definitiv declarat nul, ca atare nici dreptul înscris nu mai corespunde si nici coala de c.f. nu mai poate fi valida din moment ce după punerea in aplicare a L.7/96 s-au transpus numerele topografice in numere cadastrale.
Fără aceste demersuri Comisia locala nu poate elibera reclamanților titlul de proprietate pentru ca paratul nu preda titlul sau oricum declarat nul, iar punerea reclamanților in posesie este împiedicata prin acest c.f. care este lipsit de proprietate si care trebuie sistat.
Terenul in suprafața de 2399 mp de pe numărul cadastral 104/5 este proprietatea noastră si trebuie sa ne fie predat in posesie, iar ambele acte, atât titlul paraților cat si contractul de vânzare cumpărare sunt nule si nulitatea operează retroactiv.
În drept se invocă disp. art.908 pct.3 si 4 NCC si art. 909; art.36,37 din L.7/96.
În dovedirea acțiunii, s-a solicitat atașarea dosarului nr._, 1635/2004,_, s-a depus la dosar în xerocopia titlul de proprietate al pârâtei, extras de carte funciară.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la capătul doi al acțiunii iar pe fond respingerea acțiunii de revendicare, radiere și sistare cf.
În fapt se arată că, cererea de rectificare sau sistare de carte funciară poate fi înaintată de orice persoană interesată potrivit art.34 din Lg.7, cu condiția cerută de lege este ca interesul să fie actual si legitim.
În cazul de fată, deși reclamanții au obținut hotărâri privind anularea titlului de proprietate si deși situația de cf nu corespunde cu situația juridică reală, reclamanții nu sunt înscriși în cartea funciară, înscriere care să le confere interesul actual de a cere radierea din cf.
Pe de altă parte, actul care a stat la baza înscrierii drepturilor de proprietate al pârâților nu a fost anulat, iar la baza înscrierii drepturilor de proprietate al pârâților a stat o hotărâre judecătorească.
În aceste condiții, reclamanții nu justifică un interes legitim actual pentru a cere radierea înscrierilor din cf sau sistarea colii de carte funciară, ca atare nu au calitate procesuală activă .
În ce privește acțiunea în revendicare, pârâții o apreciază ca nefondată.
Pârâții sunt în posesia sentinței civile nr. 1964/1994 pe baza căreia s-a dispus eliberarea adeverința nr.8547/1994 pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 315 mp. și a sentinței civile nr. 1227/1997, definitivă si irevocabilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate si modificarea adeverinței de proprietate nr.8547/1994.
Pârâții sunt în posesia sentinței civile nr.2939/1998 - definitivă si irevocabilă în dosarul nr.3315/1998 în baza căreia se constată că pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 315 mp. înscrisă în cf 425 nr.topo.1199 si pentru suprafața de 2399 mp. înscrisă în cf 7940 sub nr.topo.1200 si s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului cu menținerea dreptului de uzufruct viager al pârâtei.
Decizia Constituțională nr. 1055/2008 publicată în M.Of.737/2008 - a statuat că nici chiar legiuitorul nu poate dispune prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească, definitivă si irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit Jurisprudenței CEDO - pârâtul fiind în posesia unei hotărâri judecătorești, dețin un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale.
Jurisprudenta Curții Europene evidențiază principiul securității raporturilor juridice, care urmărește, între altele, "ca soluția dată și rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol iar în virtutea acestui principiu nici una dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii doar în scopul obținerii unei reexaminări a cauzei și o nouă decizie despre acest subiect. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe același subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanțiale și imperioase care o cer ( extras din cauza R. c.României)."
În cazul R. c/a România, Curtea subliniază că "nu trebuie ca o singură persoană care a beneficiat de o judecată definitivă favorabilă să suporte consecințele faptului că sistemul legislativ și judiciar intern a ajuns în cauza respectivă la coexistența a două judecăți definitive care să confirme dreptul la proprietate a unor persoane diferite asupra aceluiași bun. "
În drept se invocă disp.art. 115 c.pr.civ.
După înregistrarea acțiunii s-a pus în vedere reclamanților să achite taxa judiciară de timbru pentru revendicare de 3050 lei și 5 lei timbru judiciar iar pentru sistarea colii de cf. 8 lei timbru judiciar și 0,3 lei taxă judiciară de timbru.
În ședința publică din 12 decembrie 2012 s-a constata că primul capăt al acțiunii cu privire la revendicare nu este timbrat, reprezentanta reclamanților arătând că nu mai timbrează acest capăt.
Cu privire la excepția ridicată de către pârâți, instanța având nevoie de verificări a unit excepția cu fondul în baza art.137 alin.2 cpc.
Pentru soluționarea excepției și cauzei pe fond instanța a dispus și atașarea dosarelor nr.1487/1997 al Judecătoriei Carei precum, dos.nr.3315/1998 însă acesta din urmă nu a mai existat, s-a atașat doar astfel sentința pronunțată în acest dosar nr.2939/23 decembrie 1998, dosar nr.1833/2003 al Judecătoriei Carei, nr.2449/2004, respectiv nr.738/2004 ale Curții de Apel Oradea .
Instanța constată că reclamanții au calitate procesuală activă deoarece între părți în decurs de 15 ani au existat mai multe procese pe rolul instanțelor din județul Satu M. și Curtea de Apel Oradea.
Din probele administrate în cauză, rezultă că, prin sentința civilă nr.127/10.06.1997 pronunțată de Judecătoria Carei în dos.nr.1487/1997, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.11/R./21.01.1998 a tribunalului Satu M., s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței în cauză de 2399 mp. teren intravilan înscris în cf.nr.1940 Carei nr.top.1200, sentință în baza căreia s-a eliberat în favoarea pârâtei titlul de proprietate nr.31-_ din 5.06.1998.
Așa cum rezultă din fila 2 din dosarul nr.1635/2004 pentru această suprafață de teren au depus cerere la Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Carei și reclamanții.
La aceea dată, așa cum rezultă din extrasul de cf. fila 53 din dosar nr.1635/2004, terenul în suprafață de 2936 mp. era proprietatea Statului Român cu titlu de drept – schimb.
Instanța mai constată că prin decizia civilă nr.393/28.04.2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr.738/2004 prin care s-a casat sentința civilă nr.1620/15.12.2003 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr.1833/2003 s-a respins acțiunea actualilor reclamanți împotriva pârâtei și a Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar Carei pentru a se reconstituit dreptul de proprietate în favoarea acestora pentru suprafața de teren în cauză.
Potrivit extrasului de cf. fila 6 de la dosar, pârâtul este proprietar tabular asupra imobilului înscris în cf.nr._ Carei provenită din conversia de pe hârtie a cf.nr.425 Carei nr.top.1199 și 1200 Carei în suprafață de 2964 mp.din care curți construcții în intravilan în suprafață de 565 mp. și arabil intravilan în suprafață de 2399 mp. teren care face obiectul prezentei cauze, asupra imobilelor pârâta având drept de uzufruct viager.
Pârâtul și-a întabulat dreptul de proprietate în baza sentinței civile nr.2939/23.12.1998 pronunțată de Judecătoria Carei în dos.nr.3315/1998, sentință atașată la coperta dosarului în cauză.
Atât sentința civilă nr.1227/10.06.1997 pronunțată de Judecătoria Carei în dos,.nr.,1487/1997 rămasă definitivă prin decizia civilă nr.11/R/21.01.1998, decizia civilă nr.393/28.04.2004 a Curții de Apel Oradea în dosar nr.738/2004 respectiv sentința civilă nr.2939/23.12.1998 pronunțată în dos.nr.3315/1998 care constituie titlul executoriu, nu au fost anulate în baza unei căi de atac ordinare sau extraordinare.
Potrivit hotărârii CEDO, R. c/a României pct.24 „ unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care prevede printre altele că soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție ( Brumărescu împotriva României (MC) nr.28.342/95 paragraf 61, CEDO 1999-VII). În baza acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie împotriva sa. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului respectiv nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase. ( Riabykn împotriva Rusiei nr.52.854/99 paragraf.52, CEDO 2003-IX)”.
Astfel, orice alte hotărâri contrare nu au efect juridic.
Instanța mai constată că acțiunea cu privire la încheierea de cf. în cauză a mai făcut obiectul judecății în dosar nr._ , fără să existe autoritate de lucru judecat deoarece acțiunea a mai avut și alte capete de cerere, prin sentința civilă nr. 2625/29.06.2011 pronunțată în rejudecarea cauzei de către Judecătoria Carei rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.536/R/28.09.2011 a Tribunalului Satu M. respingându-se capătul de cerere cu privire la rectificarea încheierii de cf. și revenirea la situația anterioară.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța în baza art.137 cod proc.civilă va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de către pârâți.
În baza art.20 din legea nr.146/1997 modif. va anula ca netimbrat capătul de acțiune privind revendicarea suprafeței de 2309 mp.
Va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților privind sistarea colii de cf., pârâtul fiind proprietar tabular asupra imobilului în cauză, drept care a fost înscris în cartea funciară cu respectarea procedurii de art.28 și urm. din legea nr.7/1996.
În baza art.274 cod proc.civilă va obliga reclamanți să plătească pârâților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de către pârâți.
Anulează ca netimbrat capătul de acțiune privind revendicarea suprafeței de 2309 mp.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților M. I., dom.în Carei ..2 jud.Satu M., A. R., ȘTIRBUI G., ambii dom.în Carei ..28 jud.Satu M., și ȘTIRBUI P. F., dom.în Carei cart.M.V. I ..12 jud.Satu M., împotriva pârâților, K. J. și K. A., domiciliați în Carei . jud.Satu M. cu privire la sistarea colii de cf.nr._ provenită din cf.nr.425 Carei nr.top.1199, 1200 Carei.
Obligă pe reclamanți să plătească pârâților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A. GHEORGHETĂBÎRCĂ M.
Red.A.A.Ghe.
Tehno red.T.M.
8 ex./4.03.2013/ emis și exp.6 . ex.reclam. M. I., dom.în Carei ..2 jud.Satu M., A. R., ȘTIRBUI G., ambii dom.în Carei ..28 jud.Satu M., și ȘTIRBUI P. F., dom.în Carei cart.M.V. I ..12 jud.Satu M.
- 2 ex.pârâți K. J. și K. A., domiciliați în Carei . jud.Satu M.
M.T.22 februarie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2678/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 2081/2013. Judecătoria CAREI → |
---|