Succesiune. Sentința nr. 259/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 259/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 63/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 259/2013

Ședința publică de la 04 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - Ț. I. R. – președintele instanței

GREFIER - M. E.

&&&&&&&

Pe rol fiind ,judecarea cauzei civile privind pe reclamanții L. A. si H. R. E., cu domiciliu ales în localitatea Baia M., bulevardul Republicii, nr. l/21,jud. Maramureș, împotriva pârâtului L. I. G. cu domiciliu în Baia M., . 9/40, jud. Maramureș având ca obiect succesiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca acțiunea este la primul termen de judecata, este netimbrata, deși reclamanții au fost citați cu mențiunea de a achita parțial taxa judiciara de timbru stabilita la suma de 1x50 lei si 420,00 lei cu timbru mobil judiciar de 5 lei, după care:

Instanța isi verifica competenta în baza art. 1591 alin. 4 cod procedura civila si stabilește ca în baza art.126 alin. 1 si 2 din Constituție, art. 1 pct. 1, art. 5 coroborat cu art.13 cod procedură civilă, este competenta general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauza .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea civila înregistrata sub dosar nr._ din 10.01.2013, reclamanții L. A. si H. R. E., au chemat în judecată pârâtul L. I. G. solicitând: sa se stabilească că în urma decesului defunctei L. V. M., cu ultimul domiciliu în localitatea Lucăceni, nr. 118, a rămas o masă succesorală formată din imobilul situat în localitatea Lucăceni, nr. 118, județul Satu M., în natură casă de locuit, anexe gospodărești și 1000 mp teren, având ca vecini pe F. I., drum, Tutu A., să se constatate că la masa succesorală rămasă după defunctă are vocație succesorală L. I. G. în cotă de 1/1 și să se atribuie imobilele reclamantului ,să se dispună intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în CF, validarea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 10.10.2002 între părți, având ca obiect imobilul situat în localitatea Lucăceni, nr. 118, județul Satu M., în natură casă de locuit, anexe gospodărești și 1000 mp teren, având ca vecini pe F. I., drum, Tutu A., teren care se regăsește în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtului sub nr._/99, eliberat ia data de 14.10.1994 ,fără cheltuieli de judecată.

In fapt se arata ca la data de 10.10.2002 între L. I. D., pe de o parte și L. A. împreuna cu H. R. E., pe de altă parte s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul situat în localitatea Lucăceni, nr. 118, județul Satu M., în natură casă de locuit, anexe gospodărești și 1000 mp teren, având ca vecini pe F. I., drum, Tutu A. .

Având în vedere faptul că nu s-a putut încheia acest contract în formă autentică în fața notarului au apelat la instanță, solicitând ca acesta să dea o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic.

Imobilul care formează obiectul convenției formează masa succesorală rămasă după defuncta L. V. M., cu ultimul domiciliu în localitatea Lucăceni, nr. 118, masă succesorală formată din obiect imobilul situat în localitatea Lucăceni, nr. 118, județul Satu M., în natură casă de locuit, anexe gospodărești și 1000 mp teren, având ca vecini pe F. I., drum, Tutu A..

La masa succesorală rămasă după defunctă are vocație succesorală L. I. G. în cotă de 1/1 în calitate de unic fiu.

In drept invoca dispozițiile art. 685, 689, 655 pct. 1 și art. 728 Codul Civil.

Reclamantul a fost citat cumențiunea de a timbra parțial acțiunea cu 1x50 lei, cu 420 lei sa aplice timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei, totodată să depună acte din care sa rezulte materialul din care este construita casa si câte camere are, cu mențiunea sa depună încheierea de verificare a evidențelor notariale conform art. 109 alin. 4 cod civil după defuncta L. M. sub sancțiunea respingerii cererii ca prematur introdusa. De asemenea să depună extras de carte funciara, titlu de proprietate, certificat fiscal pentru pârât, contractul de vânzare cumpărare si acte de stare civila, însă acesta nu s-a achitat de această sarcină motiv pentru care, în baza art.20 pct.3 din Legea 146/1997, acțiunea reclamanților va fi anulată ca netimbrată.

Cererea înaintata de reclamanți prin care solicita scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, a fost înaintata la dosar după pronunțarea prezentei hotărâri, motiv pentru care nu a mai fost analizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrata acțiunea civila înaintata de pe reclamanții L. A. si H. R. E., cu domiciliu ales în localitatea Baia M., bulevardul Republicii, nr. l/21,jud. Maramureș, împotriva pârâtului L. I. G. cu domiciliu în Baia M., . 9/40, jud. Maramureș având ca obiect succesiune si prestație tabulara.

D e f i n i t i v a .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013 .

PREȘEDINTEGREFIER

Ț. I. R. M. E.

E.M. 05 Februarie 2013

Red. Ț.I.R.

Tehnored. M.E.

5 ex/05.02.2013

Emis 3 comunicări

2 reclamanții L. A. si H. R. E., cu domiciliu ales în localitatea Baia M., bulevardul Republicii, nr. l/21,jud. Maramureș,

1 pârâtului L. I. G. cu domiciliu în Baia M., . 9/40, jud. Maramureș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 259/2013. Judecătoria CAREI