Curatelă. Încheierea nr. 945/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 945/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 28-07-2015 în dosarul nr. 945/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 945/2015
Ședința publică din 28 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. C. A.
GREFIER: M. C. I.
*****
Desfășurarea ședinței s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul K. V., în contradictoriu cu intimații A. T. DIN C. PRIMĂRIEI COMUNEI Săuca, prin reprezentanții săi legali și V. M., având ca obiect curatelă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că cererea se află la primul termen de judecată, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.29 lit.e din OUG nr.80/2013, s-a depus ancheta socială, după care;
În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifică competența in baza art. 131 alin.1 noul cod de procedura civila si stabilește ca in baza art.126 din Constituție, art. 94 alin.1 lit.a, art.114 noul Cod de procedură civilă rap. la art.179 Noul Cod Civil, este competentă general, material si teritorial să soluționeze aceasta cauză.
Instanța, în acord cu prevederile art. 238 C.pr.civ. estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului este de o lună, cu posibilitatea soluționării la acest termen de judecată.
Instanța, considerând lămurită cauza sub toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în acord cu prevederile art. 394 C.pr.civ. urmează a delibera asupra cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ din data de 19.05.2015, petenta K. V., în contradictoriu cu intimații A. T. DIN C. PRIMĂRIEI COMUNEI SĂUCA, prin reprezentanții săi legali și V. M., în cauza având ca obiect curatelă, a solicitat să fie numit curator intimata V. M., în calitate de mamă a minorului, iar petenta să nu mai fie curator al acestuia.
În motivare petenta arată că este calitate de bunica minorului K. V., fiind numită și curator al acestuia.
Precizează însă că solicită înlocuirea sa ca și curator cu mama minorului, V. M., pentru ca minorul să se reintegreze în familie.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte și s-a efectuat ancheta socială de A. T. din C. Primăriei comunei Săuca.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin Încheierea nr.2192/09.10.2013 din dosar nr._ al Judecătoriei Carei s-a instituit curatela pentru minorul K. V., CNP-_, în persoana petentei K. V., pentru a-i reprezenta interesele (fila 5 dosar).
Din ancheta socială nr. 1644/04.06.2015 întocmită de A. T. din cadrul Primăriei comunei Săuca rezultă că numita V. M., mama minorului K. V., se ocupă de creșterea și educarea acestuia sens în care solicită instanței ca numita K. V. să fie decăzută din dreptul de a fi numită curator, având probleme de sănătate și renunțând la calitatea de curator (fila 10 dosar).
Ca un corolar al celor arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 185 cod civil va admite în parte cererea formulată de petentă, ca întemeiată.
Va dispune revocarea curatelei instituită prin încheierea nr. 2192/09.10.2013 din dosar nr._ al Judecătoriei Carei în favoarea numitei K. V., pentru reprezentarea intereselor minorului KARICZAR V., CNP_, născut la data de 21.06.2009, fiul lui K. Romi și V. M..
Va constata că mama minorului-intimata V. M. îndeplinește toate condițiile necesare pentru a exercita autoritatea părintească asupra fiului său, sens în care va respinge capătul de cerere având ca obiect „numire curator”, ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEL LEGII
DISPUNE
Admite în parte cererea formulată de petenta K. V., CNP_, domiciliată în ., . M., în contradictoriu cu intimații A. T. DIN C. PRIMĂRIEI COMUNEI SĂUCA, prin reprezentanții săi legali și V. M., CNP_, domiciliată în ., județ Satu M., ca întemeiată.
Dispune revocarea curatelei instituită prin încheierea nr. 2192/09.10.2013 din dosar nr._ al Judecătoriei Carei în favoarea numitei K. V., pentru reprezentarea intereselor minorului KARICZAR V., CNP_, născut la data de 21.06.2009, fiul lui K. Romi și V. M..
Constată că mama minorului-intimata V. M. îndeplinește toate condițiile necesare pentru a exercita autoritatea părintească asupra fiului său, sens în care va respinge capătul de cerere având ca obiect „numire curator”, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
În temeiul 471 C.pr.civ. cererea de apel se depune la Judecătoria Carei, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din 28 iulie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. C. A. M. C. I.
C.M. 28 Iulie 2015
Red. Tehnored. SCA /CM
5 ex./ 31.07.2015
Emise 3 .
1 ex – petentei K. V. - .. 62, J. SATU M.
2 ex - intimatei A. T. din cadrul primăriei comunei Săuca
intimatului V. M. - . SATU M.
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 940/2015. Judecătoria CAREI | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 14-12-2015,... → |
---|