Tutelă. Încheierea nr. 966/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 966/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 966/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
-
JUDECĂTORIA CAREI
ÎNCHEIEREA Nr. 966/2015
Ședința publică de la 18 August 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
Grefier: ȘORIAN M.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.proc.civ.
Pe rol soluționarea cererii petentului R. A., domiciliat în mun. Carei, .. 11, . M., având ca obiect tutelă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat petentul personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că se află la primul termen de judecată, cauza este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 80/2013, la dosarul cauzei a fost depusă prin serviciul de registratură la data 17.08.2015 ancheta socială, după care:
În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Întrucât petentul a indicat ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 178 lit. a) și lit. b) C.civ. referitoare la cazurile de instituire a curatelei, dar a solicitat instituirea tutelei în privința mamei sale, persoană majoră și care nu a fost pusă sub interdicție, situație care nu se află sub incidența dispozițiilor Codului civil referitoare la tutelă, instanța, în baza rolului activ consacrat de art. 22 alin. (4) C.proc.civ. a pus în discuție calificarea exactă a cererii și, în consecință a calificat cererea petentului ca fiind o cerere de instituire a curatelei.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.proc.civ., stabilește că în baza art. 126 din Constituție, art. 94 alin. 1 lit. a C.proc.civ., art. 114 C.proc.civ. și art. 179 C.civ. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
În temeiul art. 258 C.pr.civ. raportat la art. 255 C.pr.civ. instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța constată că în cuprinsul anchetei sociale efectuate de P. mun. Carei se menționează consimțământul exprimat de persoana reprezentată, apreciind astfel că au fost respectate dispozițiile art. 182 alin. (2) C.civ.
Nemaifiind alte cereri formulate, nici excepții invocate și nici alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul petentului pe fondul cererii.
Petentul solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În baza art. 394 C.pr.civ. instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Carei sub dosar nr._ din data de 30.07.2015, petentul R. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună numirea sa ca și tutore pentru mama sa R. C., născută la data de 27.04.1938, în .. Craidorolț, jud. Satu M., cu domiciliul în mun. Carei, .. 11, . M., care având o vârstă înaintată și o stare de sănătate precară, fiind încadrată în grad de handicap grav conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3562/28.07.2015, cu termen de valabilitate permanent, nu se poate ocupa personal de administrarea bunurilor sale și nici nu își poate apăra singură interesele.
În dovedirea cererii, petentul a depus în copie următoarele înscrisuri: copii CI (f.6); certificat de încadrare în grad de handicap (f.7,8).
La dosar a fost depusă și ancheta socială efectuată în cauză (f.14).
La termenul de judecată din data de 18.08.2015, instanța, în baza rolului activ consacrat de art. 22 alin. (4) C.proc.civ. a pus în discuție calificarea exactă a cererii și, în consecință, a calificat cererea petentului ca fiind o cerere de instituire a curatelei, atâta timp cât temeiul de drept indicat în cerere îl reprezintă art. 178 lit. a) și lit. b) C.civ. referitoare la cazurile de instituire a curatelei, iar mama sa în privința căreia se solicită instituirea tutelei este persoană majoră și care nu a fost pusă sub interdicție, situație care nu se află sub incidența dispozițiilor Codului civil referitoare la tutelă, astfel cum reiese din disp. art. 106 alin. (2) C.civ.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Mama petentului, în persoana numitei R. C., având o vârstă înaintată și o stare de sănătate precară, fiind încadrată în grad de handicap grav conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3562/28.07.2015, cu termen de valabilitate permanent, nu se poate ocupa personal de administrarea bunurilor sale și nici nu își poate apăra singură interesele în condiții corespunzătoare, în speță fiind astfel întrunite dispozițiile art. 178 lit. a) Cod civil.
Totodată, în cuprinsul anchetei sociale efectuate de P. mun. Carei se menționează existența consimțământului exprimat de persoana reprezentată, fiind astfel respectate dispozițiile art. 182 alin. (2) C.civ.
Față de acestea, instanța va admite ca întemeiată cererea petentului astfel cum a fost recalificată și, în consecință, în baza art. 182 și urm. C.civ., va dispune numirea petentului în calitate de curator pentru mama sa R. C. în vederea reprezentării intereselor acesteia.
Prezenta încheiere se va comunica în scris curatorului și se va afișa la sediul Judecătoriei Carei, precum și la P. mun. Carei în conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (3) C.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca întemeiată cererea petentului R. A., domiciliat în mun. Carei, .. 11, . M., având C.N.P._, astfel cum a fost recalificată de instanță.
Numește curator pe R. A., domiciliat în mun. Carei, .. 11, . M., având C.N.P._, pentru mama sa R. C., cu domiciliul în mun. Carei, .. 11, . M., având C.N.P._, pentru a-i reprezenta interesele.
Prezenta încheiere se va comunica în scris curatorului și se va afișa la sediul Judecătoriei Carei, precum și la P. mun. Carei, conform art. 182 alin. (3) C.civ.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 August 2015.
PREȘEDINTE GREFIER A. C. ȘORIAN M.
M.Ș. 18 August 2015
Red.A.C.
Tehnored.Ș.M./A.C.
6 ex/19.08.2015
Emis 3 .
1 ex. R. A., domiciliat în mun. Carei, .. 11, . M.
1 ex. P. mun. Carei
1 ex. R. C.
Afișat 1 ex. la tabla de afișaj a instanței / azi 19.08.2015
← Tutelă. Încheierea nr. 1486/2015. Judecătoria CAREI | Curatelă. Încheierea nr. 858/2015. Judecătoria CAREI → |
---|