Pensie întreţinere. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 132/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 2884/218/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 132/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. A.-G.
GREFIER – I. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol, judecarea acțiunii civile intentată de reclamanta B. A. în reprezentarea minorului T. S. născut la data de 01.07.2011, cu domiciliul în Sanislău nr. 642 jud.Satu M., împotriva pârâtului T. V. cu domiciliul în Sanislău nr. 643 jud.Satu M., având ca obiect stabilirea pensiei de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. P. SILVANA cu împuternicire avocațială nr. 3591/2014 la dosar în baza contractului de asistență juridică nr. 2984/30.10.2014 eliberat de Baroul Satu M.-cabinet individual, în reprezentarea reclamantei lipsă, prezent fiind și pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la al doilea termen de judecată, având poziția 16 pe lista de ședință, acțiunea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/06.11.2014 – fila 12 la dosar.
Reprezentanta reclamantei susține acțiunea astfel cum a fost formulată și în scris, învederând că alte probe nu mai are de administrat în cauză.
Pârâtul arată că nu are probe de administrat.
Nemaifiind alte probe de administrat instanța în baza art. 244 N.C.P.C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii în sensul de a se obliga pârâtul să plătească reclamantei în favoarea minorului o pensie lunară de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii – 30.10.2014 – până la majoratul minorului în raport de venitul minim pe economie; fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul arată că este de acord cu acțiunea reclamantei, nu este încadrat în câmpul muncii și nu s-au înțeles la o anumită sumă.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanta B. A. în reprezentarea minorului, T. S. născut la data de 01.07.2011, a chemat în judecată pe pârâtul T. V. și a solicitat ca instanța să oblige pe pârât să plătească reclamantei în favoarea minorului o pensie lunară de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii – 30.10.2014 – până la majoratul minorului în raport de venitul minim pe economie; fără cheltuieli de judecată.
În fapt se arată că reclamanta a trăit în concubinaj cu pârâtul câțiva ani. Din relația lor a rezultat minorul. Deoarece sunt despărțiți în fapt copilul a rămas în îngrijirea reclamantei și pentru că pârâtul refuză de bună voie să acorde întreținere minorului, solicită admiterea acțiunii în raport de posibilitățile materiale ale pârâtului. Precizează că pârâtul nu este încadrat în câmpul muncii.
În drept se invocă disp.art. 513 și urm. N.C.C.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar xerocopia actelor de stare civilă.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, însă fiind prezent în fața instanței în ședința publică din 28.01.2015 a arătat că nu se opune la admiterea acțiunii reclamantei precizând că nu este încadrat în muncă.
Din probele administrate în cauză rezultă că din relațiile de concubinaj ale celor două părți s-a născut minorul T. S. la data de 01.07.2011 și în prezent se află în îngrijirea exclusivă a reclamantei.
Pârâtul în calitate de tată este obligat să contribuie la întreținerea minorului.
Ținând seama că pârâtul nu este încadrat în muncă instanța la stabilirea pensiei de întreținere va lua în considerare venitul minim net pe economie.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța va admite acțiunea civilă intentată de reclamantă în reprezentarea minorului împotriva pârâtului, drept urmare în baza art. 529 și urm. N.C.C. va obliga pe pârât să plătească reclamantei în favoarea minorului suma de 200 lei pensie lunară de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii – 30.10.2014 – până la majoratul minorului.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă intentată de reclamanta B. A. în reprezentarea minorului, T. S. născut la data de 01.07.2011, cu domiciliul în Sanislău nr. 642 jud.Satu M., împotriva pârâtului T. V. cu domiciliul în Sanislău nr. 643 jud.Satu M., prin urmare:
- obligă pe pârât să plătească reclamantei în favoarea minorului suma de 200 lei pensie lunară de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii – 30.10.2014 – până la majoratul minorului.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A.-G. I. C.
C.I. 02 Februarie 2015
Red.AAG/Tehnored.IC
4 ex/03.02.2015
Emis 2 .>- 1 ex.. B. A.
- 1 ex. T. V.
Azi 03.02.2015
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 768/2015. Judecătoria CAREI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 494/2015. Judecătoria CAREI → |
---|