Plângere contravenţională. Sentința nr. 1447/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1447/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1447/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1447/2015
Ședința publică de la 10 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței
GREFIER: T. C.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul F. JOSIF, domiciliat în localitatea Petresti, nr 505, județul Satu M., CNP_, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C., cu sediul în Mun. București, .. 401A, sector 6, pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.08.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că plângerea se află la primul termen de judecată, pe rol la poziția 21 în ordine pe lista de ședință, plângerea este timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței nr._/19.08.2015 emisă de .;
În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifica competenta în baza art. 131 alin.1 noul cod de procedura civila si stabilește ca în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 4 Noul cod de procedură civilă, art. 32 alin.2 din OG 2/2001 actualizată, este competentă general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauză.
Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin plângerea înregistrată sub dosar nr. de mai sus petentul F. JOSIF, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, . nr._ din data de 10.08.2015, prin care a fost sancționat contravențional cu suma de 250 RON.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că, mașina marca Mercedes benz cu nr. de înmatriculare_ cu nr de identificare W DB 20 11221F717078 nu este in posesia sa începând din data de 26.02.2013, întrucât a fost vânduta cu contract de vânzare cumpărare ,numitului Turoczi N..
În drept, nu s-a invocat nici un text de lege.
În probațiune, s-a depus procesul verbal de sancționare contravenționala și înscrisuri.
Intimatul a depus întâmpinare la dosar la data de 14.09.2015, conform susținerilor de la filele 11-13, solicitând respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, in subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției ca fiind temeinic și legal.
În fapt, la data de 06.04.2015, pe DN19 Kml25+510m, pe raza localității D., jud. SM, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând I. F., CNP/CUI_, cu domiciliul/sediul în SATU M. . . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 10.08.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între petent și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabila terților.
Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.
Atâta timp cât petenta/ul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de atestare fiscală nu sunt suficiente pentru modificarea în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu conferă această calitate, astfel cum este descris și în conținutul acestui înscris. Certificatul face dovada doar că petentul nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare.
Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G. nr. 610/1992, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Astfel, conform art. 24 alin.2 lit d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane".
Petentul figurează ca proprietar in continuare in baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor deoarece nu a solicitat radierea. Cerificatul de radiere din josul paginii contractului de vânzare cumpărare (unde este specificat Inspectoratul de Politie -serviciul circulație) trebuie completat si vizat obligatoriu si nu facultativ. Petentul impreuna cu, cumpărătorul trebuia sa se prezinte la Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor cu toate documentele necesare radierii respectiv inmatricularii( inclusiv certificatul de radiere completat) pentru a transfera drepul de proprietate al autovehiculului.
Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar".
Daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat C.. De asemenea, în cauza de față, petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul cu număr de înmatriculare_ ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2 a O.G. 15/2002.
Daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat C..
Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției ca fiind temeinic și legal.
In temeiul Art. 223, alin. 3 C. Pr. Civila, solicită judecarea si in lipsa a prezentei cauze.
În drept, invocă dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Din probele administrate în cauză instanța constată că petentul a fost amendat contravențional potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.08.2015 întocmit de intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. -C., încălcând prevederile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fiind sancționat contravențional cu suma de 250 lei pe motiv că a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Din contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit, din data de 26.02.2013 rezultă cu certitudine că auto marca Mercedes benz cu nr. de înmatriculare_, a fost vândut de către petent în data de 26.02.2013. (fila 3 dosar).
Înstrăinarea autovehiculului chiar și neurmată de transcrierea bunului pe seama cumpărătorului nu îi mai atribuie petentului vânzător calitatea de „utilizator” în sensul OG 8/2010, astfel spus dovezile prezentate de către petentă permit crearea premizei că aceasta nu a folosit autovehiculul după data înstrăinării și în aceste condiții că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în procesul verbal încheiat de C..
În temeiul acestui raționament, instanța constată că începând cu data de 26.02.2013 petentul nu mai era proprietarul autoturismului, sens în care acesta nu putea săvârși fapta contravențională reținută în sarcina sa în procesul verbal de contravenție.
Astfel, în temeiul art.34 din OG 2/2001 actualizată va admite plângerea contravențională, ca întemeiată.
Anulează procesul verbal de contravenție R15 nr._ din data de 10.08.2015 emis de intimată, ca netemeinic și nelegal.
Fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE plângerea contravențională formulată de petentul F. JOSIF, domiciliat în localitatea Petresti, nr 505, județul Satu M., CNP_, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C., cu sediul în Mun. București, .. 401A, sector 6, pentru anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.08.2015,prin urmare.
-anulează procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.08.2015,ca fiind neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 10.11.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S. M. T. C.
Red. C.S.M
Tehnored. T.C.
4 ex/11.11.2015
2com. /11.11..2015
1 ex.. petentul F. JOSIF, domiciliat în localitatea Petresti, nr 505, județul Satu M.
1 ex.intimatul C.N.A.D.N.R SA -Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C., cu sediul în Mun. București, .. 401A, sector 6
CT. 10 noiembrie 2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1431/2015.... | Evacuare. Sentința nr. 1451/2015. Judecătoria CAREI → |
---|