Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 376/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 376/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 87/218/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 376/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. A. G.

GREFIER – I. C.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.

Pe rol, judecarea sesizării înaintată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI –SERVICIUL FINANCIAR contabil cu sediul în Săcășeni . jud.Satu M., împotriva intimatului B. R. cu domiciliul în Săcășeni nr. 559E jud.Satu M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la primul termen de judecată, având poziția 20 pe lista de ședință, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru .

În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.a N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.P.C. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cererii de față;

Prin sesizarea înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, petenta PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI a chemat în judecată pe intimatul B. R. și a solicitat ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale de 2.180 lei aplicată intimatului prin procesele verbale de contravenție și anume: . nr._/14.08.2013 – 160 lei; . nr.0019/11.04.2013 – 500 lei; . nr._/20.02.2014 – 765 lei, . nr._/07.02.2014 – 500 lei; . nr._/14.02.2014 – 255 lei, . nr._/10.09.2014 – 180 lei în prestarea unei activități în folosul comunității .

În fapt se arată că intimatul figurează în evidențele fiscale ale petentei cu un debit în sumă totală de 2.180 lei reprezentând amenzi contravenționale, conform proceselor verbale de contravenție anexate. Întrucât intimatul nu realizează venituri de nici un fel, nu există posibilitatea executării silite, astfel solicită admiterea sesizării.

În drept se invocă disp.art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea sesizării s-au depus la dosar somația de plată și procesul verbal de contravenție .

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Din probele administrate în cauză rezultă că prin procesele verbale de contravenție de la dosar s-au aplicat intimatului amenda contravențională în sumă totală de 2.180 lei, acesta nu are bunuri urmăribile, nu realizează venituri motiv pentru care potrivit art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale de 2.180 lei aplicată intimatului prin procesele verbale de contravenție și anume: . nr._/14.08.2013 – 160 lei – 27 ore; . nr.0019/11.04.2013 – 500 lei – 50 ore; . nr._/20.02.2014 – 765 lei – 50 ore; . nr._/07.02.2014 – 500 lei – 50 ore; . nr._/14.02.2014 – 255 lei – 44 ore; . nr._/10.09.2014 – 180 lei – 31 ore; în total va presta activități în folosul comunității la Primăria Săcășeni de 252 ore.

Fără cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea petentei PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI –SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în Săcășeni . jud.Satu M., împotriva intimatului B. R. cu domiciliul în Săcășeni nr. 559E jud.Satu M., prin urmare:

- dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale de 2.180 lei aplicată intimatului prin procesele verbale de contravenție și anume: . nr._/14.08.2013 – 160 lei – 27 ore; . nr.0019/11.04.2013 – 500 lei – 50 ore; . nr._/20.02.2014 – 765 lei – 50 ore; . nr._/07.02.2014 – 500 lei – 50 ore; . nr._/14.02.2014 – 255 lei – 44 ore; . nr._/10.09.2014 – 180 lei – 31 ore; în total va presta activități în folosul comunității la Primăria Săcășeni de 252 ore.

Fără cheltuieli de judecată

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. A.-G. I. C.

C.I. 16 Martie 2015

Red.AAG/Tehnored.IC

4 ex/16.03.2015

Emis 2 .>- 1 ex. PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI

- 1 ex. B. R.

Azi 16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 376/2015. Judecătoria CAREI