Succesiune. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 181/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 181/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 181/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții P. J. și P. M., în contradictoriu cu pârâtul S. I., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile pe excepție au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.01.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a delibera și a acorda părților posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.02.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din 13 Iunie 2014, reclamanții P. J. și P. M., în contradictoriu cu pârâții P. J. și S. I., au solicitat instanței să constate că imobilul înscris în CF_ de sub B1 (A1.1) ce în natură a fost casă de locuit care nu mai există conform adeverinței 2830/05.10.2004 prin care se atestă că a fost demolată și în acest sens să se dispună radierea acestui imobil din C.F.; să constate calitatea de moștenitori a reclamanților și a pârâtului de ordin 1 după defuncta P. M. decedată la data de 18.08.2013, reclamanții în calitate de fiu, respectiv fiica în cotă de ¾ din masa succesorală și pârâtul de ordin 1 în calitate de soț supraviețuitor a defunctei în cota de ¼; să constate că din masa succesorală rămasă după defuncta P. M. face parte și cota de 1/2 din imobilele înscrise în CF 94 vechi Cenalos nr. top 100 teren intravilan în suprafață de 489 mp., nr. top 98/3 teren intravilan în suprafață de 4226 mp. și nr. top 99/3 teren intravilan în suprafață de 341 mp., în CF 12 vechi Cenalos nr. top 220/1 teren extravilan în suprafață de 2338/4676 mp., nr. top 221/1 teren extravilan în suprafață de 377/755 mp., nr. top 222/1 teren extravilan în suprafață de 523/1047 mp., nr. top 581 teren extravilan în suprafață de 4057/8114 mp., în CF 34 vechi Cenalos nr. top 418 teren extravilan în suprafață de 5100/_ mp., în CF_ (CF vechi 41 Cenalos ) nr. top 285/2 teren extravilan în suprafață de 1996 mp., în CF_ (CF vechi 41 Cenalos ) nr. top 392/2 teren extravilan în suprafață de 3874 mp., în CF_ (CF vechi 41 Cenalos) nr. top 459/1 teren extravilan în suprafață de 5057 mp., în CF_ (CF vechi 51 Cenalos) nr. top 365 teren arabil în suprafață de 8560 mp., în CF 394 vechi Siniob nr. top 3433 teren extravilan în suprafață de 362/723 mp., nr. top 3434 teren extravilan în suprafață de 1771/3543 mp., în CF_ (CF vechi 555 Ciuhoi) nr. top 478/25 teren extravilan în suprafață de_ mp. și cota de 1/1 din CF_ (CF vechi 35 Cenalos) nr. top 113 teren extravilan în suprafață de 917 mp.; să dispună ieșirea din indiviziune și atribuirea cotei ce îi revine soțului supraviețuitor pârâtul de ordin 1, în mod egal către reclamanți având în vedere că paratul de ordin 1 a renunțat la moștenire; să dispună întabularea în Cartea Funciara a dreptului de proprietate al reclamanților cu titlu de moștenire și ieșire din indiviziune.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt fiul respectiv fiica defunctei P. M. decedată la data de 18.08.2013, defuncta fiind coproprietar tabular asupra imobilelor descrise în petitul acțiunii.

La scurt timp după decesul lui P. M., reclamanții au acceptat succesiunea rămasă după defunctă, iar pârâtul de ordin 1, soțul supraviețuitor al defunctei a declarat că renunță la succesiunea după P. M..

Numitul S. I. este fratele defunctei P. M., ei fiind singurii moștenitori după Csillik E. sora defunctului S. I..

În final, reclamanții au mai arătat că au promovat prezenta acțiune întrucât doresc dezbaterea succesiunii după defuncta lor mamă.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 1143 și urm. C.civ., art. 987 – 995 C.proc.civ.

În susținerea cererii, reclamanții au depus în copie conform cu originalul următoarele înscrisuri: adeverință nr. 2830/05.10.2004 (f.5); adeverința nr. 5186/ 13.05.2014 (f.6); certificat de deces P. M. (f.7); CI pârât P. Iozsef și reclamant P. Iozsef (f.8); certificat de naștere reclamant P. Iozsef (f.9); certificat de căsătorie_ (f.10); certificat de naștere S. (f.11); certificat de naștere reclamantă P. M. (f.12); certificat moștenitor nr. 20/22.02.2013 (f.13-14); declarație reclamantă P. M. (f.15); declarație renunțare la moștenire pârât P. Iozsef (f.16); certificat de atestare fiscală (f.17); extras CF 94 Cenalos (f.18); extras CF 12 Cenalos (f.19); extras CF 34 Cenalos (f.20); extras CF_ Sâniob (f.21-22); extras CF_ Sâniob (f.23-24); extras CF_ Sâniob (f.25-26); extras CF_ Sâniob (f.27); extras CF 394 Sâniob (f.28); extras CF_ Cenalos (f.29-30); împuternicire avocațială (f.31).

La data de 27.07.2014, reclamanții au depus prin serviciul de registratură al instanței următoarele înscrisuri: extras CF nr._ (f.40-41); chitanța nr._/ 27.06.2014 (f.42).

Prin precizarea de acțiune (f.63), reclamanții au solicitat a se constata și faptul că din masa succesorală rămasă după defuncta P. M. face parte și cota de ½ din imobilele înscrise în CF_ Cenalos, fiind atașate în copie următoarele înscrisuri: extras CF_ (f.64-65), Încheiere notarială nr. 112/22.09.2014 (f.66-69), Declarație de renunțare P. Iozsef A. (f.70), Declarație de acceptare P. M. (f.71), extras CF_ (f.72), extras CF_ (f.73-74), extras CF 12 (f.75), extras CF_ (f.76), extras CF_ (f.77), extras CF_ (f.78),

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.870 lei, taxă judiciară de timbru potrivit art. 5 alin. 1 lit. a și b din O.U.G. nr. 80/2013 conform chitanțelor nr._/ 27.06.2014 și nr._/25.11.2014 depuse la filele 42 și 90 din dosar.

Pârâții, legal citați nu au formulat întâmpinare până la închiderea dezbaterilor.

La termenul de judecată din data de 28.10.2014, reprezentanta reclamanților a depus adeverința nr. 2187/24.10.2014 privind demolare construcție din CF nr._ Sâniob (f.86).

La termenul de judecată din data de 28.10.2014, reprezentanta reclamanților a depus o precizare de acțiune (f.97) prin care a arătat că pârâtul P. J. a decedat la data de 29.07.2014, aspect față de care înțeleg să renunțe la judecata împotriva acestuia, anexând certificat de deces nr._ (f.98), certificat RNNEOS (f.99-100).

La termenul de judecată din data de 27.01.2015, reprezentanta reclamanților a depus următoarele înscrisuri: extras CF_ (f. 111 - 114); extras CF 94 (f. 115 - 116); extras CF_ (f. 117 - 118); extras CF_ (f. 119 - 120); extras CF_ (f. 121-122); extras CF_ (f. 123- 124); extras CF_ (f. 125-127); extras CF_ (f. 131-132); extras CF_ (f. 128-130).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu depoziția martorilor S.I.M. și S.I.A. aflate la filele 91 și 92 din dosar.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit certificatului de deces . nr._/19.08.2013 (f.7), numita P. M., având C.N.P._, născută la data de 11.10.1946, în Cenalos, județ Bihor, fiica lui S. I. și S. M., cu ultimul domiciliu în Carei, județ Satu M., a decedat la data de 18.08.2013.

Conform Încheierii nr. 112 din 22.09.2014 de verificare a evidențelor succesorale ale Camerelor Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (f.66-69), după defuncta P. M. nu s-a dezbătut succesiunea, iar din verificările efectuate în RNNEOS s-au găsit înregistrate declarația de opțiune succesorală a numitului P. IOZSEF A., C.N.P._, domiciliat în Carei, .. 41, județ Satu M., autentificată sub nr. 3609/23.08.2013 de către notar public Hatvani H. cu sediul în mun. Carei și declarația de opțiune succesorală a numitei P. M., domiciliată în Csanadpalota, ., Ungaria, autentificată sub nr. 3608/23.08.2013 de către notar public Hatvani H. cu sediul în mun. Carei.

Prin declarația autentificată sub nr. 3608/23.08.2013 de către notar public Hatvani H. (f.15), numita P. M. (reclamanta), domiciliată în Csanadpalota, ., Ungaria, în calitate de fiică – moștenitoare legală a acceptat pur și simplu succesiunea rămasă după defuncta sa mama P. M., C.N.P._, iar prin declarația de renunțare autentificată sub nr. 3609/23.08.2013 de către notar public Hatvani H. (f.16), numit P. IOZSEF A., C.N.P._, domiciliat în Carei, .. 41, județ Satu M., în calitate de soț supraviețuitor a renunțat în mod expres în conformitate cu art. 1100 cod civil coroborat cu art. 1120 Cod civil la succesiunea defunctei P. M., C.N.P._.

De menționat este și faptul că soțul defunctei, în persoana numitului P. IOZSEF A., având C.N.P._, născut la data de 28.03.1944, în Carei, județ Satu M., fiul lui P. Iozsef și P. Veronika, cu ultimul domiciliu în Carei, județ Satu M., a decedat la data de 29.07.2014, conform certificatului de deces . nr._ din 31.07.2014 (f.98).

Conform Certificatului RNNEOS nr._/10.12.2014 (f.99-100), după defunctul P. IOZSEF A. nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală.

Conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv CI reclamant P. Iozsef (f.8), certificat de naștere reclamant P. Iozsef (f.9), certificat de naștere reclamantă P. M. (f.12) după defuncta P. M., au vocație succesorală reclamanții P. M. și P. J., în calitate de descendenți de grad 1 (fiu/fiică), fiecare cu o cotă egală de 1/2 parte din succesiune, reprezentând pentru fiecare cota de 1/2 parte din imobile.

Potrivit art. 107 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/ 1995 „Calitatea de moștenitor și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă și cu martori” astfel că s-a dispus audierea a doi martori a căror declarații aflându-se consemnate la filele 91, 92 din dosar.

Chiar dacă din probele aflate la dosar nu rezultă în mod absolut faptul că reclamanții sunt singurii moștenitori, în sensul că nu ar mai exista alți moștenitori legali (necunoscuți de instanță, martori și părți) care ar putea să pretindă vreun drept cu privire la bunurile rămase după defunctă, instanța constată că, chiar și în această situație, orice hotărâre pronunțată în urma unei judecăți efectuate fără citarea eventualilor alți comoștenitori nu ar fi opozabilă acestora.

Prin urmare, după defuncta P. M., au calitatea de moștenitori legali reclamanții P. M. și P. J., în calitate descendenți de grad 1 (fiu/fiică), fiecare cu o cotă egală de 1/2 parte din succesiune, reprezentând pentru fiecare cota de 1/2 din imobilele ce fac parte din masa succesorală.

Conform extraselor de carte funciară aflate la filele 111-114, 75, 117-118, 119-120, 121-122, 123-124, 128-130, 125-127, din dosar, masa succesorală de pe urma defunctei P. M. se compune din următoarele:

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob de sub A1, nr. cadastral_, ce reprezintă în natură teren intravilan în suprafață de 5.056 mp. (925 mp. curți construcții intravilan, 389 mp. teren arabil intravilan, 3.742 mp. teren arabil intravilan), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul reprezentând în natură suprafața de 2338/4676 mp. teren extravilan având nr. top. 220/1, suprafața de 377/755 mp. teren extravilan având nr. top. 221/1, suprafața de 523/1047 mp. teren extravilan având nr. top. 222/1, suprafața de 4.057/8.114 mp. teren extravilan având nr. top 581, înscrise în C.F. nr. 12 Cenaloș, dobândit prin moștenire – poziția 36.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 41 Cenalos) de sub A1, nr. top. 285/2, ce reprezintă în natură fâneață extravilan în suprafață de 1.996 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 41 Cenalos) de sub A1, nr. top. 392/2, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 3.874 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 41 Cenalos) de sub A1, nr. top. 459/1, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 5.057 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 51 Cenalos) de sub A1, nr. top. 365, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 8.560 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din cota actuală de 2.133/4.266, cota inițială de 2.133/4.266 a imobilului de sub A1, nr. top. 3433 reprezentând în natură arabil extravilan în suprafață de 723 mp. (din acte) și nr. top. 3434 reprezentând în natură arabil extravilan în suprafață de 3.543 mp. (din acte) înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 394) – sub B1 poziția 1 (provenită din conversia CF 394, reprezentând cota de 1771/3543 mp. din topo. 3434 și cota de 362/723 mp. teren din topo. 3433).

- cota de 1/1 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 35 Cenalos) de sub A1, top. 113 ce reprezintă în natură curți construcții intravilan în suprafață de 917 mp. (din acte) și top.114 ce reprezintă în natură arabil intravilan în suprafață de 3.956 mp. (din acte), dobândit prin partaj și convenție – sub B7.

În privința capătului de cerere referitor la radierea casei de sub A1.1 din C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 35 Cenalos) CAD: C1 top: 113 Cenaloș, instanța va avea în vedere Adeverința nr. 2187/24.10.2014 emisă de Primăria Sâniob și aflată la fila nr. 86 din dosar prin care se atestă că „pe terenul situat în loc. Cenaloș, nr. 144, cuprins în CF nr._ . 113 (CF nr. 35 vechi Cenalos) înscris ca fiind proprietatea defunctei Csilik E., nu mai există casa de locuit, aceasta fiind autodemolată cu ani în urmă”, sens în care va dispune radierea construcției din evidențele Cărții Funciare.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind a se constata că din masa succesorală rămasă după defuncta P. M. fac parte și imobilul reprezentând în natură suprafața de 5100/_ mp. teren extravilan având nr. topo 418, înscris în C.F. nr. 34 Cenaloș, respectiv imobilul reprezentând în natură suprafața de 11.510 mp. teren extravilan având nr. topo 478/25, înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. CF vechi 555 Ciuhoiu), instanța constată că potrivit extrasului C.F. nr._ Sâniob (nr. CF vechi 34 Cenaloș) aflat la fila 78 din dosar, asupra imobilului de sub A1, nr. top. 418 - Cenalos, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 10.200 mp. (din acte) a fost înscris dreptul de proprietate al numitului S. I. (pârâtul) în cotă de 1/1, dobândit prin partaj provenit din moștenire – sub B11, iar potrivit extrasului C.F. nr._ Sâniob (nr. CF vechi 555 Ciuhoiu) aflat la fila 131-132 din dosar, asupra imobilului de sub A1, nr. top. 478/25 - Ciuhoi, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 11.510 mp. (din acte) a fost înscris dreptul de proprietate al numiților Kollak I. și Kollak I. în cotă de 1/1, dobândit prin cumpărare – sub B3, motiv pentru care va respinge cererea reclamanților sub acest aspect.

Referitor la petitul privind ieșirea din indiviziune și atribuirea cotei ce îi revine soțului supraviețuitor P. Iozsef A. în mod egal către reclamanți, având în vedere că acesta a renunțat la moștenire anterior decesului său, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat întrucât atâta timp cât acesta a renunțat la moștenire, ulterior și decedând, cota sa revine oricum reclamanților, profitând acestora, nemaiputând fi vorba despre o eventuală ieșire din indiviziune.

De menționat este și faptul că deși reclamanții au solicitat să se constate că din masa succesorală rămasă după defuncta P. M. face parte și cota de 1/2 din imobilele înscrise în CF 94 vechi Cenalos nr. top 100 teren intravilan în suprafață de 489 mp., nr. top 98/3 teren intravilan în suprafață de 4226 mp. și nr. top 99/3 teren intravilan în suprafață de 341 mp., în privința acestei solicitări instanța a avut în vedere extrasul C.F. nr._ Sâniob, unde sub B1 se înființează nr. cadastral_ ce se înscrie în CF electronic_ UAT Sâniob provenind din suprafața de 489 mp. top. 100, suprafața de 4.226 mp. top. 98/3, suprafața de 341 mp. top. 99/3 înscris în CF 94 Cenalos, se notează radierea casei notate pe nr. top 100 înscrisă în CF 94 Cenalos.

Față de cele reținute, având în vedere dispozițiile art. 953, 954, 963, 964, 965, 1108, 1143 C.civ., instanța va admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanți, fără obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată acestea nefiind solicitate, va stabili masa succesorală, moștenitorii, cotele în baza textelor de lege invocate și va dispune înscrierea în favoarea reclamanților a dreptului de proprietate cu titlul juridic de moștenire legală, în cote egale, va dispune radierea construcției (casa) din C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 35 Cenalos), respingând în rest acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții P. J., având C.N.P._, cu domiciliul în mun. Carei, .. 41, județ Satu M. și P. M., cetățean maghiar cu domiciliul în Ungaria, loc. Csanadpalota, ., Ungaria, în contradictoriu cu pârâtul S. I., cu domiciliul în loc. Cauaceu, nr. 151A, ..

Constată că numita P. M., având C.N.P._, născută la data de 11.10.1946, în Cenalos, județ Bihor, fiica lui S. I. și S. M., cu ultimul domiciliu în Carei, județ Satu M., a decedat la data de 18.08.2013, potrivit certificatului de deces . nr._/19.08.2013.

Constată că masa succesorală rămasă după defuncta P. M. se compune din:

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob de sub A1, nr. cadastral_, ce reprezintă în natură teren intravilan în suprafață de 5.056 mp. (925 mp. curți construcții intravilan, 389 mp. teren arabil intravilan, 3.742 mp. teren arabil intravilan), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul reprezentând în natură suprafața de 2338/4676 mp. teren extravilan având nr. top. 220/1, suprafața de 377/755 mp. teren extravilan având nr. top. 221/1, suprafața de 523/1047 mp. teren extravilan având nr. top. 222/1, suprafața de 4.057/8.114 mp. teren extravilan având nr. top 581, înscrise în C.F. nr. 12 Cenaloș, dobândit prin moștenire – poziția 36.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 41 Cenalos) de sub A1, nr. top. 285/2, ce reprezintă în natură fâneață extravilan în suprafață de 1.996 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 41 Cenalos) de sub A1, nr. top. 392/2, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 3.874 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 41 Cenalos) de sub A1, nr. top. 459/1, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 5.057 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 51 Cenalos) de sub A1, nr. top. 365, ce reprezintă în natură arabil extravilan în suprafață de 8.560 mp. (din acte), dobândit prin succesiune – sub B2.

- cota de 1/2 parte din cota actuală de 2.133/4.266, cota inițială de 2.133/4.266 a imobilului de sub A1, nr. top. 3433 reprezentând în natură arabil extravilan în suprafață de 723 mp. (din acte) și nr. top. 3434 reprezentând în natură arabil extravilan în suprafață de 3.543 mp. (din acte) înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 394) – sub B1 poziția 1 (provenită din conversia CF 394, reprezentând cota de 1771/3543 mp. din topo. 3434 și cota de 362/723 mp. teren din topo. 3433).

- cota de 1/1 parte din imobilul înscris în C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 35 Cenalos) de sub A1, top. 113 ce reprezintă în natură curți construcții intravilan în suprafață de 917 mp. (din acte) și top.114 ce reprezintă în natură arabil intravilan în suprafață de 3.956 mp. (din acte), dobândit prin partaj și convenție – sub B7.

Constată că soțul defunctei, în persoana numitului P. IOZSEF A., având C.N.P._, născut la data de 28.03.1944, în Carei, județ Satu M., fiul lui P. Iozsef și P. Veronika, cu ultimul domiciliu în Carei, județ Satu M., a decedat la data de 29.07.2014, conform certificatului de deces . nr._ din 31.07.2014, după ce în prealabil a renunțat în mod expres la succesiunea defunctei P. M. prin declarația de renunțare autentificată sub nr. 3609/23.08.2013 de către notar public Hatvani H. înregistrată în RNNEOS.

Constată că moștenitori ai defunctei P. M. sunt reclamanții P. J. și P. M., în calitate descendenți de grad 1 (fiu/fiică), fiecare cu o cotă egală de 1/2 parte din succesiune, reprezentând pentru fiecare cota de 1/2 din imobilele ce fac parte din masa succesorală.

Dispune înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al reclamanților în cote egale asupra cotelor de proprietate a imobilelor ce compun masa succesorală rămasă după defuncta P. M. astfel cum aceasta a fost constatată de instanță prin prezenta hotărâre.

Dispune radierea construcției (casa) de sub A1.1 din C.F. nr._ Sâniob (nr. C.F. vechi 35 Cenaloș) CAD: C1 top: 113 Cenaloș, în baza Adeverinței nr. 2187/24.10.2014 emisă de Primăria Sâniob.

Respinge în rest acțiunea.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de a declara apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică din 03 Februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 04 Februarie 2015

Red.A.C.

Tehnored.M.Ș./A.C.

5 ex./05.02.2015

Emis 3 .

1 . J.

1 . M.

1 . I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria CAREI