Fond funciar. Sentința nr. 533/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 533/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 533/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 533/2015
Ședința publică din 20 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ț. I. R.
Grefier: M. R. A.
Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul S. A. domiciliat in loc. C. . jud. Satu M. împotriva intimaților C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M., C. LOCALA SĂUCA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Săuca, jud. Satu M. și F. VIRICA, domiciliată in Com. Săuca, ., jud. Satu M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata persoană fizică av. Barothi Șarolta, lipsă fiind reprezentanții intimaților persoane juridice și petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la primul termen de judecată și este scutită de plata taxelor de timbru. Prin serviciul Registratură al Judecătoriei Carei petentul a depus la dosarul cauzei cerere de amânare prin care arată că nu se poate prezenta în instanță deoarece este plecat din țată.
În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 C.pr.civ. si stabilește că în baza art. 126 din Constituție, art. 53 din L. 18/1991 repub. este competentă general, material si teritorial să soluționeze această cauză.
În baza art. 238 C.pr.civ instanța estimează durata cercetării procesului în termen de 3 luni, termen optim și rezonabil raportat la obiectul cauzei și probatoriul necesar a fi administrat în cauză.
Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de petent.
Reprezentanta intimatei lasă la aprecierea instanție soluționarea cererii de amânare.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de petent. Pune în discuție excepția autorității de lucru judecat formulată de intimată prin întâmpinare și arată că s-a atașat la dosarul cauzei . data de 03.03.2014 dată în DS_ *, sentință care se menționează că ar avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției.
Instanța respinge excepția autorității de lucru judecat formulată de intimată prin întâmpinare având în vedere că nu există identitate de obiect între prezenta cauză și cauză soluționată prin . data de 03.03.2014 dată în DS_ *.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.
Reprezentanta intimatei arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.
În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.
Reprezentanta intimatei, având cuvântul în fond, arată că solicită respingerea acțiunii.
Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemarea în judecată înregistrată la data de 14.01.2015, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei petentul S. A. împotriva intimaților, C. Locala Sauca, pentru aplicarea legii fondului funciar, C. Județeană Satu M., pentru aplicarea legii fondului funciar si F. V. solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună modificarea adeverinței de proprietate nr. 250/1993 care sta la baza eliberări Titlului de Proprietate nr. 31-_/18.02.1999 cu suprafața de 6,30 Ha eliberat in favoarea Def. S. V. 1940 in care apare si petenta F. V. cu încălcarea art. 11 din Legea 18/1991 rep. si îndreptarea erori create,
În motivare arată că deoarece potrivit art. 8 al 1, 2 si 3 din Legea 18/1991 rep si potrivit art. 9 al. 3, 4 si 5, prin care, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, "(indiferent de împrejurimi)" si se depune la Primăria localității unde se afla terenul, fie personal sau prin posta cu confirmare de primire, împreuna cu documentația necesara si suprafața ceruta, in termen de 90 de zile de la . legii, termen care sa prelungit pana la 04.02.1998.
Defunctul S. V. 1940 a respectat prevederile art. 8 si art. 9. din Legea 18/1991 rep., prin cererea nr. 725/14.03.1991, dar in respectiva adeverința de proprietate care sta la baza eliberări Titlului de Proprietate nr.31-_, apare si petenta F. V. total eronat deoarece, potrivit art. 11 al. 3 din același act normativ, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere pe baza situației terenurilor deținute de C.A.P. la 01.01.1990, a celor înscrise in sistemul cadastral general in registrul agricol al localității.
D. urmare petenta F. V. potrivit legii fondului funciar era îndreptățită sa facă acest lucru si sa fi formulat cerere scrisa adresata Comisiei Locale Sauca însoțită cu actele doveditoare dar petenta nu a făcut acest lucru, potrivit comunicări Comisie Locale Sauca Nr. 836/8 Martie 2013, iar trecerea in adeverința de proprietate nr.250 si ulterior in Titlul de Proprietate nr. 31-_ a petentei F. V., nu a fost altceva decât o greșeala de rea credința, făcuta de către președintele comisiei de la acea vreme S. P. care de altfel este si nasul petentei, iar petenta nu a formulat nici o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate fiind înscrisa eronat pe titlu, cu încălcarea art. 11 din Legea 18/1991 rep.
Deoarece petanta a scos adeverința de proprietate nr. 250/1993 si T.P. nr. 31-_ in original s-au adresat in mai multe rânduri organelor abilitare pentru repararea erori create, dar petenta a refuzat acest lucru de a le înmâna respectivele acte de proprietate, iar organele de cercetare de la acea vreme au soluționat sumar sesizările.
Respectiva suprafața de 6.30 Ha, o folosesc din 1990 si pana in prezent fiindu-le trecuta in registrul agricol, potrivit adeverinței nr. 196/31.01.2012.
F. de cele de mai sus solicita instanței cercetarea pe toate părțile a respectivei cauze si analizarea sub toate aspectele de către aceasta, in vederea soluționări obiective prin luarea unui interogatoriu, (probatoriu), petentei având ca teza probatoriu, existenta cererii de reconstituire a dreptului de proprietate si condițiile in care aceasta a fost cuprinsa in titlul amintit, dar si luarea unui interogatoriu fostului președinte al Comisiei Locale Sauca" (nasul petentei)" S. P., in vederea modului in care acesta a cuprins-o in adeverința de proprietate si drept urmare in titlu, existând suspiciunea de abuz in serviciu prevăzut de art. 246 cpp, dar si fals material in înscrisuri oficiale prevăzut de art. 288 cpp.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei T.P. nr.31-_, cererea nr. 725/_, comunicarea comisiei Locale Sauca nr. 836/8/Martie 2013, adeverința nr. 196/31.01.2012.
În drept invocă disp. Art.58 din legea 18/1991.
Fiindu-i comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimata F. V. a formulat întâmpinare (f. 17) prin care invocă excepția autorității de lucru judecat, deoarece in dosarul nr._ * a fost soluționata modificarea proprietarilor terenului in suprafața de 6,30 Ha, pentru care s-a emis Titlul de Proprietate nr. 31-_/1999, in baza Adeverinței de Proprietate nr. 250/1993, respectiv s-a menținut alături de S. V. si intimata F. V. ca si proprietari;
Nu are relevanta juridica faptul ca obiectul prezentei cauze ii face Adeverința de proprietate, iar obiectul dosarului_ * a format Titlu de Proprietate, deoarece este vorba de aceeași reconstituire, adeverința ținând loc ca dovada a reconstituirii pana la eliberarea Titlului de Proprietate, ca atare solicita a se constata, ca efectele celor doua acte sunt identice;
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii deoarece in mod corect au fost trecuți ambii frați pe actele de reconstituire, instanțele de judecata verificând deja temeinicia acestora; cu cheltuieli de judecata.
În drept invocă disp. art. 205 si 430 NCPC.
În probațiune solicită atașarea dosarului nr._ * al Judecătoriei Carei și alte probe la nevoie.
Fiindu-le comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimatele Comisii nu au formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, în cauză neexistând identitate de obiect în accepțiunea art. 431 alin. 1 C.pr.civ. raportat la obiectul dosarului_ *, respectiv constatarea nulității absolute parțiale a TP 31-_ din 18.02.1999 în sensul radierii de pe TP a intimatei F. V. față de modificarea adeverinței de proprietate nr. 250 din 25.11.1993 în sensul radierii intimatei F. V., obiectul prezentului dosar.
În schimb în cauză sunt incidente disp. art. 431 alin. 2 C.pr.civ. cu privire la lucrul anterior judecat în litigiul din dosar_ * care are legătură cu soluționarea prezentei cauze.
Astfel în motivarea . data de 03.03.2014, irevocabilă prin respingerea recursului potrivit DC 236/R din 10.06.2014 a Tribunalului Satu M. se reține că:
„Cu privire la cererea reconvențională formulată de intimații petenți de radiere a petentei intimate de pe TP 31-_ din 18.02.1991 instanța apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Astfel pe acest titlu apar ca și titulari petenta intimată și S. V. (antecesorul tată al intimaților), titularii fiind frați și înscriși pe acest act în calitate de moștenitori ai tatălui lor, S. V. (fila 36 dosar inițial).
S. V. senior 1908 a avut poziție în registrul agricol cu 10,25 ha în anul 1955 (fila 82 dosar inițial), suprafață diminuată ulterior, așa cum se arată pe larg în motivarea recursului formulat de intimata C. locală în dosar 3463/1995 al Tribunalului Satu M., la 6,30 ha, cum apare același S. V. senior în registrul Agricol 1959 (filele 45,71 dosar inițial). S. V. junior nu a avut poziție separată în registrul agricol.
Cererile formulate de tatăl intimaților petenți numitul S. V. junior, înregistrate sub nr. 725/14.03.1991 (filele 44, 75 dosar inițial), pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru 6,30 ha menționează de fiecare dată că mai are o soră F. V..
În dosar 1490/1992 al Judecătoriei Carei cei doi titulari S. V. Junior și sora acestuia, petenta intimată, au fost chemați în judecată de alți 2 frați S. E. și S. I., reclamanții solicitând obligarea pârâților la eliberarea unui exemplar de pe adeverința de proprietate și obligarea pârâților la predarea unei suprafețe de 2 ha teren cu motivarea că prin acea adeverință de proprietate, terenul a fost primit de la antecesorul lor, a fost preluată de către pârâți care refuză predarea adeverinței.
În acel dosar reclamanții au depus o adresă a Primăriei Săuca din care rezultă că părților, în calitate de moștenitori după S. V., li s-ar fi eliberat adeverința de proprietate nr. 16 din 2.10.1991 pentru suprafața de 6,30 ha.
În ședință publică din 15.07.1992 pârâta (petenta intimată în prezentul dosar) a prezentat spre vedere adeverința de proprietate nr. 15 eliberată pentru suprafața de 3,23 ha pe numele lui F. E. precizând că nu a ridicat adeverința nr. 16 de la Primărie.
Acțiunea a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 1909 din 18.10.1993 motivându-se că adeverința de proprietate nu a fost ridicată de către pârâți iar reclamanții nu au dovedit că terenul este a lor și că este folosit de către pârâți (fila 9 dosar 1262/1995).
În baza acestei hotărâri judecătorești a fost eliberată adeverința de proprietate nr. 250 din 25.11.1993 pentru suprafața de 6,30 ha având ca și titular petenta intimată și fratele acesteia S. V. jun. pe anexa 3, deci în calitate de moștenitor (fila 95 dosar inițial).
S. V. jun. a promovat plângere împotriva intimatelor Comisii solicitând reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 3,70 ha alături de 6,30 ha care deja i s-a reconstituit, sub dosar 1262/1995 în acest dosar depunându-se adeverința de proprietate 250/25.11.1993, Sentința civilă nr. 1909 din 18.10.1993 a Judecătoriei Carei, copie legalizată după cererea lui S. V. jun. cu nr. 725/14.03.1991 în care apare ca menționată și F. V..
În ședință publică din 14.06.1995 reprezentanta petentului a solicitat introducerea în cauză și a lui F. V., declarând că o reprezintă și pe aceasta și faptul că petenții au cerut 10 ha, dar li s-au atribuit doar 6,30 ha.
Prin Sentința civilă nr. 1995/25.10.1995, plângerea petenților a fost admisă dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru încă 3,70 ha pe lângă suprafața de 6,30 ha, sens în care urma a fi modificată adeverința de proprietate nr. 250/25.11.1993.
Intimata C. L. a atacat cu recurs această hotărâre, formându-se astfel dosar 3463/1995 la Tribunalul Satu M..
În ,,întâmpinarea” depusă în acest dosar (fila 14), S. V. susține în esență demersurile comune ale celor 2 moștenitori pentru redobândirea suprafeței totale de 10 ha, în condițiile în care tatăl lor a avut 10,29 ha, ambii intimați se prezintă în ședință publică 26.01.1996 la Tribunalul Satu M. și declară că sunt mulțumiți de soluția dată de instanța de fond.
Prin Decizia civilă 301/R/10.09.1996 a fost admis recursul fiind casată hotărârea instanței de fond cu consecința respingerii plângerii pentru reconstituirea în plus a suprafeței de 3,70 ha pentru ambii petenți.
Față de cele mai sus expuse instanța apreciază că pe timpul vieții lui S. V. junior acesta nu a contestat prezența petentei intimate pe TP 31-_ din 18.02.1999 eliberat în baza adeverinței de proprietate 250 din 25.11.1995 pentru suprafața de 6,30 ha și nici TP 31-_ din 9.04.1997 eliberat lui F. E. pentru suprafața de 3,23 ha în care se includea și înzestrarea soției - petenta intimată, înzestrare însă anulată în urma demersurilor descendenților lui S. V. jun., în cauză intimații, prin promovarea acțiunii în dosar 1383/2003 finalizat prin Sentința civilă nr. 1334/3.11.2003 așa cum pe larg s-a arătat în această motivare.”
Implicit, prin această hotărâre instanța a validat și adeverința de proprietate atacată în prezenta cauză, respectiv îndreptățirea intimatei F. V. de a figura ca și titular pe această adeverință.
În consecință instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea petentul S. A. domiciliat in loc. C. . jud. Satu M. în calitate de moștenitor după S. V. 1940 împotriva intimaților C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M., C. LOCALA SĂUCA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Săuca, jud. Satu M. și F. VIRICA, domiciliată in Com. Săuca, ., jud. Satu M. având ca obiect modificarea adeverinței de proprietate nr. 250 din 25.11.1993 în sensul radierii intimatei F. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea petentul S. A. domiciliat in loc. C. . jud. Satu M. în calitate de moștenitor după S. V. 1940 împotriva intimaților C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M., C. LOCALA SĂUCA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Săuca, jud. Satu M. și F. VIRICA, domiciliată in Com. Săuca, ., jud. Satu M. având ca obiect modificarea adeverinței de proprietate nr. 250 din 25.11.1993 în sensul radierii intimatei F. V..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică din 20 Aprilie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. I. R. M. R. A.
MRA 22 Aprilie 2015
Red.Ț.I.R.
Tehnored. MRA
6 ex./23.04.2015
emis 4 .
1 .,
1 . SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
1 . SĂUCA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
1 .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 519/2015.... | Succesiune. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria CAREI → |
---|