Plângere contravenţională. Sentința nr. 5940/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5940/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 30273/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5940/2013
Ședința Publică din 27 martie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentul O. V. împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat de intimatele A. E. Permanentă și A. E. Permanentă – Filiala Nord-Vest.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta petentului, avocat D. A.-C., lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta petentului depune răspuns la întâmpinare și concluzii scrise și acte anexe. Nu are alte cereri.
În temeiul art. 167 C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza probatorie și acordă cuvântul asupra plângerii.
Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerea și constatarea nulității absolute a procesului verbal, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment. Petentul a fost sancționat prin procesul verbal deoarece în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012 nu a depus la A. E. Permanentă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale. Candidatul independent nu poate fi sancționat, întrucât potrivit art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006, mandatarul financiar are obligația de a depune acest raport. Mai mult pentru nedepunerea acestui raport, legea prevede ca sancțiune nevalidarea mandatului dacă candidatul este ales și nu amendă. Potrivit art. 23-25 din Legea nr. 334/2006 candidatul independent nu răspunde în solidar cu mandatarul financiar pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege. Dacă instanța constată că petentul are calitate, atunci în subsidiar solicită anularea procesului verbal, având în vedere că nu el era obligat să depună acest raport, ci mandatarul financiar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Reține că prin plângerea contravențională formulată la data de 20.12.2012 pe rolul acestei instanțe, înregistrate sub dosar civil nr._ /2011 petentul O. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatele A. E. Permanentă și A. E. Permanentă – Filiala Nord-Vest în principal constatarea nulități absolute a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/12.11.2012 și a Deciziei nr.86/05.12.2012; iar în subsidiar anularea procesului-verbal ca netemeinic și nelegal și absolvirea de la plata amenzii în sumă de 5000 lei, iar în cazul în care se va constata că este temeinic și legal să fie înlocuită pedeapsa amenzii cu avertisment în baza art.7 și art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea nr.334/2006 . nr._ s-a propus de către agentul constatator V. E.-S. amendarea petentului cu suma de 5.000 lei în baza art. 38 alin.1 din Legea nr.334/2006 întrucât în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012 nu a depus la A. E. Permanentă, raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, fapta constatată prin nota de constatare înregistrată la A. E. Permanentă-Filiala Nord-Vest cu nr.1821 din 03.08.2012. Potrivit art.38 alin.1 în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent. Potrivit acestui text de lege mandatarul financiar are obligația de a depune acest raport și nu candidatul independent. În baza art. 26 alin.13 candidații nu pot fi mandatari financiari. Art. 25 din Norma metodologică de punere în aplicare a Legii nr.334/2006 stabilește cum se dobândește calitatea de mandatar financiar. S-a încălcat principiul fundamental al personalității răspunderii contravenționale conform căruia atât obligația ce decurge dintr-o normă contravențională cât și răspunderea ce decurge din nesocotirea acelei obligații revin persoanei care nu și-a respectat obligația, săvârșind fapta interzisă și nu altei persoane, așadar neputându-se antrena răspunderea contravențională pentru fapta altuia. Întrucât sancțiunea a fost aplicată petentului în baza unui text de lege care are ca subiect activ doar mandatarul financiar, a solicitat să se constatate nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție. În subsidiar, a arătat că dacă se va constata calitatea de subiect activ al contravenției, a solicitat anularea procesului-verbal întrucât nu a fost respectată procedura de control prevăzută de Legea nr.334/2006 și de Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr.2334/2006. A. E. Permanentă avea obligația de a-l notifica cu 15 zile înainte, că urmează fi controlat. Aplicarea unei amenzi în baza unei proceduri nedesfășurate conform legii atrage nulitatea absolută a procesului-verbal. În cazul în care instanța va considera că se face vinovat de săvârșirea faptei, petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului pentru gradul redus de pericol social al faptei.
În drept nu au fost indicate dispoziții legale exprese.
La data de 28.02.2013, intimata A. E. Permanentă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale.
În motivare a arătat că potrivit art. 35 alin.1 din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, A. E. Permanentă este autoritatea publică abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice, a alianțelor politice sau electorale, a candidaților independenți și a campaniilor electorale. Conform art. 38 alin.1 din legea menționată, în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligată să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent. Potrivit notei de constatare nr.1821/03.08.2012 în urma verificărilor a rezultat că d-l O. V. a declarat și înregistrat mandatarul financiar, dar nu a depus declarația privind respectarea condițiilor legale ale finanțării campaniilor electorale conform art. 26 alin.4 lit.c din Legea nr.334/2006, nu a depus și înregistrat declarația privind respectarea cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală conform art.32 alin.1 din lege, nu a depus și înregistrat declarația privind numărul materialelor de propagandă electorală produse potrivit art.29 alin.4 din Legea nr.334/2006 și nu a depus și înregistrat la A. E. Permanentă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale conform art.38 alin.1 din Legea nr.334/2006. Agentul constatator împuternicit prin Ordinul AE.P. nr.2 /11.01.2012 a întocmit procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/12.11.2012 prin care a propus sancționarea numitului O. V. în calitate de candidat independent la funcția de consilier local al comunei Moldovenești, jud.Cluj, în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012 cu amendă de 5000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art.38 alin.1 din Legea nr.334/2006. Prin Decizia nr.86/05.12.2012 s-a aplicat sancțiunea nerespectării obligației de depunere a raportului detaliat de venituri și cheltuieli electorale ale petentului O. V. pentru campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012 în termenul legal în conformitate cu art.41 alin.1 și art.43 alin.1 din legea menționată. În conformitate cu prevederile art.26 alin.4 din lege candidatul independent răspunde solidar cu mandatarul pe care l-a desemnat pentru legalitatea operațiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale.
În drept au fost invocate prevederile art.115-117 C.pr.civ, art.26, art.38 alin.1, art.41 alin.1, art.43 alin.1 din Legea nr.334/2006. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul de astăzi, petentul a de depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise.
În cuprinsul acestora, petentul a arătat că prevederile art.26 alin.4 din Legea nr.334/2006 fac referire la prevederile art.23-25, respectiv la operațiunile financiare pe care le efectuează candidatul independent. Mandatarul nu are de îndeplinit nicio obligație financiară, ci doar de verificare a activităților financiare ale candidatului independent și este normal să se instituie această obligație a mandatarului financiar de a răspunde solidar deoarece potrivit art.26 alin.1 primirea donațiilor sau a legatelor de la persoane fizice sau juridice se face numai prin mandatar financiar, iar acesta are obligația de a ține evidența operațiunilor financiare și de a verifica legalitatea operațiunilor financiare efectuate în campania electorală. Candidatul independent nu poate fi ținut să răspundă solidar cu mandatarul financiar pentru neîndeplinirea obligației acestuia de a depune raportul detaliat privind veniturile și cheltuielile electorale conform art.38 alin.1, răspunderea fiind exclusivă. Consideră că s-a aplicat abuziv sancțiunea, art. 41 alin.2 făcând referire la persoanele cărora li se poate aplica sancțiunea. Din acest text de lege nu rezultă o răspundere solidară a subiecților activi enumerați așa cum în mod abuziv a interpretat intimata. Chiar în cazul în care se considera că răspunderea era solidară, amenda trebuia aplicată în solidar. Sancțiunea prevăzută de lege pentru candidatul independent care nu depune raportul detaliat o constituie conform art. 38 alin.3 nevalidarea mandatului în cazul alegerii acestuia. În subsidiar, a arătat că dacă se consideră că este subiect activ al contravenției, să fie anulat procesul-verbal întrucât nu există o corectă descriere a stării de fapt. S-a reținut că petentul nu a depus raportul, dar de fapt această obligație revenea mandatarului financiar. Nu se confundă răspunderea solidară cu obligația solidară. Descrierea eronată echivalează cu lipsa descrierii, iar potrivit art.17 din OG nr.2/2001 sancțiunea este nulitatea procesului-verbal. Nu a fost respectată procedura de control. A mai solicitat să se înlocuiască amenda cu sancțiunea avertismentului, dacă se va constata vinovăția sa, pentru lipsa de pericol social al faptei.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare . nr._/12.11.2012 încheiat de agent constatator din cadrul Autorității Electorale Permanente Filiala Nord-Vest, s-a constatat că la data de 03.08.2012 în mun. Cluj-N. domnul O. V. în calitate de candidat independent în funcția de consilier local al comunei Moldovenești, jud.Cluj, în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012, nu a depus la A. E. Permanentă, raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, fapt constatat prin Nota de constatare înregistrată la A. E. Permanentă - Filiala Nord -Vest cu nr.1821/03.08.2012, astfel încălcându-se prevederile art.38 alin.1 din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Fapta constituie contravenție și este prevăzută de art.41 din Legea nr.334/2006 cu amendă de la 5.000 lei până la 25.000 lei. A propus aplicarea amenzii de 5.000 lei.
Procesul-verbal de constatare a contravențiilor menționat mai sus a fost încheiat în lipsa persoanei față de care s-a constatat fapta contravențională.
Prin Decizia nr.86/05.12.2012 a Președintelui Autorității Electorale Permanente în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr.334/2006 coroborat cu dispozițiile OG nr.2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, domnul O. V.-candidat independent la funcția de consilier local al comunei Moldovenești, jud.Cluj în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012 a fost sancționat cu amendă de 5.000 lei.
Procesul-verbal de constatare a contravențiilor și decizia de aplicare a sancțiunii au fost comunicate persoanei sancționate la data de 10.12.2012, iar la data de 20.12.2012 petentul a formulat prezenta plângere contravențională în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr.2/2001.
În temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța reține că motivul invocat de către petent cu privire la subiectul activ al contravenției este fondat având în vedere următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. 23-25 din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare este reglementată modalitatea de finanțare în timpul campaniilor electorale și conținutul contribuțiilor pentru campania electorală: donațiile sau legatele de la persoane fizice sau juridice pot fi primite în anumite condiții fiind necesară declararea lor la A. E. Permanentă, fiind interzise finanțarea campaniei electorale din partea persoanelor fizice și juridice străine, a instituțiilor publice, autorităților publice, regie autonomă, companie națională, societate comercială ori societate bancară la care statul sau unitățile-administrativ teritoriale sunt acționari majoritari sau societăți care desfășoară activități finanțate din fonduri publice, de către sindicate, culte religioase, asociații sau fundații din străinătate.
Primirea acestor contribuții financiare se face potrivit art. 26 și art. 27 din lege numai printr-un mandatar financiar desemnat în acest scop de candidatul independent.
Potrivit art.26 alin.3 lit. d din Legea nr.334/2006 mandatarul financiar este obligat să țină evidența operațiunilor financiare pentru fiecare circumscripție electorală locală, în cazul candidaților pentru funcțiile de primar și consilieri locali.
Totodată, potrivit art. 26 alin.4 lit.c printre atribuțiile mandatarului financiar se află și înaintarea către A. E. Permanentă a raportului privind respectarea condițiilor legale privind finanțarea partidelor politice pe perioada campaniei electorale, iar conform alin.5 mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul care l-a desemnat de legalitatea operațiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale și de respectarea prevederilor art.23-25.
Prin urmare, legea instituie o răspundere solidară între mandatarul financiar și candidatul care l-a desemnat cu privire la legalitatea operațiunilor financiare din timpul campaniei electorale, respectiv cu privire la natura și valoarea contribuțiilor constând în donații sau legate primite de candidat de la persoane fizice sau juridice, în condițiile în care legea instituie în sarcina mandatarului financiar obligația de a le primi și declara ulterior la A. E. Permanentă.
Controlul finanțării campaniilor electorale se efectuează conform art. 35 din Legea nr.334/2006 de către A. E. Permanentă prin Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.
Potrivit art. 38 alin.1 în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.
Potrivit art.41 alin.1 constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 3 alin.2 și 3, art. 4 alin.3și 4, art.5,6,7,8,9, art.10 alin.2 și 3, art.11 alin.1 și 3, art. 12 alin.1 și 3, art. 13 alin.1 și 2, art. 20 alin.2, art. 23, art. 24 alin.1, art. 25 alin.1 și 2, art.26 alin.1,3,4,11 și 13, art.29 alin 2-4 și 6, art.30 alin.3 și 4, art. 31, art. 38 și art. 39 alin.2, iar potrivit alin.2 sancțiunile se pot aplica, după caz, partidului politic, candidatului independent, mandatarului financiar și/sau donatorului care a încălcat dispozițiile prevăzute la alin.1.
Se remarcă din dispozițiile art. 41 menționate anterior că pot exista mai multe fapte contravenționale raportat la prevederile care se încalcă, printre acestea legiuitorul menționându-le și pe cele din art. 26 alin.1,3,4 ,11,13, pe lângă cea prevăzută de art.38, iar subiecții activii sunt persoanele în sarcina căreia se află obligația instituită de norma legală.
Intimata a indicat faptul că petentul O. V. în calitate de candidat independent la alegerile locale de la data de 10.06.2012 din . și-a desemnat un mandatar financiar pe care l-a înregistrat, candidatul independent răspunzând în solidar conform art. 26 alin.5 cu mandatarul financiar pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 38 din Legea nr.334/2006.
Instanța apreciază că această interpretare nu este conformă dispozițiilor legale, câtă vreme legiuitorul a instituit răspunderea solidară referitoare la operațiunile financiare efectuate pe perioada campaniei electorale și respectarea prevederilor art. 23-25 cu referire la contribuțiile primite de candidat.
Or, art. 38 alin.1 din Legea nr.334/2006 face referire la obligația depunerii unui raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru candidatul independent, după desfășurarea alegerilor, obligația aparținând mandatarului financiar.
Câtă vreme candidatul independent nu poate fi și mandatar financiar potrivit art.26 alin.13 din Legea nr.334/2006 și întrucât obligația instituită de art. 38 este instituită numai în sarcina mandatarului financiar, având în vedere că răspunderea contravențională este personală, în mod nelegal a fost sancționat pentru fapta altuia petentul care avea calitatea de candidat independent.
Sancțiunea nedepunerii raportului menționat la art. 38 alin.1 pentru candidatul independent este nevalidarea mandatului conform art. 38 alin.4 din lege, după cum corect a observat petentul și nu sancțiunea amenzii contravenționale, câtă vreme nu există solidaritate între mandatar și candidat cu privire la această obligație.
În consecință, întrucât a fost găsit întemeiat motivul invocat de către petent, instanța nu va cerceta și celelalte motive invocate de acesta și în temeiul art.1 și art.34 din OG nr.2/2001 instanța constată că în mod nelegal s-a încheiat procesul-verbal de constatare a contravențiilor și s-a aplicat sancțiunea amenzii în sarcina petentului pentru fapta altuia, motiv pentru care instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea nr.334/2006 . nr._/12.11.2012 și Decizia nr.86/05.12.2012 a Președintelui Autorității Electorale Permanente și va exonera petentul de la plata amenzii în cuantum de 5000 lei aplicată prin Decizia nr.86/05.12.2012 a Președintelui Autorității Electorale Permanente.
În temeiul art. 274 C.pr.civ și a principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul O. V. având CNP_ cu domiciliul în comuna Moldovenești, ., jud.Cluj, și domiciliul procesual ales în Cluj-N., ..28, jud.Cluj la SCA S. & Asociații, în contradictoriu cu intimatele A. E. PERMANENTĂ cu sediul în București, ., sector 3 și A. E. PERMANENTĂ- FILIALA NORD-VEST cu sediul în Cluj-N., ., nr.58, jud.Cluj împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea nr.334/2006 . nr._/12.11.2012 și Decizia nr.86/05.12.2012 a Președintelui Autorității Electorale Permanente și în consecință:
Anulează procesul-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea nr.334/2006 . nr._/12.11.2012 și Decizia nr.86/05.12.2012 a Președintelui Autorității Electorale Permanente.
Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 5000 lei aplicată prin Decizia nr.86/05.12.2012 a Președintelui Autorității Electorale Permanente.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2013.
JUDECATOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./18.04.2013/5ex
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2597/2013.... → |
---|