Pretenţii. Sentința nr. 9443/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9443/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 33484/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 9443/2013
Ședința Publică din 12 iunie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O.-C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanta S.C. F. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. AD P. S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că s-a repus cauza pe rol în vederea pronunțării asupra perimării cererii de chemare în judecată.
JUDECĂTORIA
Reține că prin cererea formulată la data de 20.12.2011 pe rolul acestei instanțe, înregistrată sub dosar civil nr._, reclamanta S.C. F. T. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. AD P. S.R.L., obligarea pârâtei la suma totală de 726,59 lei, reprezentând debit restant din facturile fiscale . FLT nr._/24.01.2008, în valoare de 24,49 lei și . FLT nr._/20.02.2008, în valoare de 702,10 lei, precum și la dobânda de referință BNR calculată de la data emiterii facturilor și până la data achitării acestora; cu cheltuieli de judecată. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În motivare, reclamanta a arătat că a livrat societății pârâte o . produse electrice pentru care a emis facturile fiscale . FLT nr._/24.01.2008, în valoare de 24,49 lei și . FLT nr._/20.02.2008, în valoare de 702,10 lei, care nu au fost achitate. Pârâta a fost convocată la conciliere directă conform art. 720 ind. 1 din Codul de procedură civilă, dar nu a răspuns solicitării.
În drept s-au invocat prevederile articolului 1357 alin. 1 din Codul Civil.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 88,13 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și cu 1,8 lei, timbre judiciare.
La termenul din ședința publică din 11.04.2012 instanța a suspendat cauza potrivit art.155¹ C.pr.civ trimițând dosarul la arhivă, spre păstrare. S-a solicitat reclamantei să facă demersurile pentru indicarea sediului actual al pârâtei.
La data de 12.06.2013 dosarul cu nr._ a fost repus pe rol în vederea pronunțării asupra perimării cererii de chemare în judecată.
Asupra perimării, instanța reține următoarele:
Din analiza prevederilor art.248 al.1 C.pr.c.iv, rezultă că perimarea este o sancțiune procedurala ce determina stingerea procesului în faza in care se găsește, datorita rămânerii lui in nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Pentru a opera aceasta sancțiune, este necesar a fi îndeplinite cumulativ trei condiții, anume: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, aceasta pricina sa fi rămas in nelucrare timp de un an în materie civilă, ceea ce presupune și să nu fi intervenit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, iar lăsarea pricinii în nelucrare sa se datoreze culpei părții, care nu a stăruit in judecata.
În prezenta cauză, instanța retine ca a fost învestită cu o cerere în pretenții, iar pricina, a rămas in nelucrare timp de peste 1 an, ulterior suspendării cauzei prin încheierea de ședință din data de 11.04.2012, lipsind orice activitate procesuala referitoare la soluționarea cauzei. Instanța mai constata ca nu pot fi reținute cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.
De asemenea, instanța retine ca rămânerea pricinii în nelucrare se datorează culpei reclamantei, care nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar în temeiul art. 155¹ C.pr.civ instanța a suspendat cauza, iar ulterior, in cursul termenului de perimare, nu a solicitat repunerea cauzei pe rol.
Constatând ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.248 al.1 C.pr.c.iv, instanța, in temeiul art.252 din același act normativ, va constata perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. F. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. AD P. S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă S.C. F. T. S.R.L. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. AD P. S.R.L. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2013.
JUDECATOR,GREFIER,
S. F. C.O.-C. E.
Red./Dact./SFC./17.06.2013/2 ex.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|