Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 14369/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Ministerul Public reprezentat prin procuror I. C.,
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul I. DE J. JUDETEAN CLUJ și pe intimatul S. R. M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., procuror I. C., lipsă fiind părțile cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Întrebată fiind de către instanță, reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. arată că nu are cereri de formulat, iar pe fondul cauzei solicită admiterea sesizării petentului și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului cu cea a muncii în folosul comunității.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petenta I. DE J. JUDETEAN CLUJ a chemat în judecată pe pârâtul S. R. M., solicitând instanței înlocuirea amenzilor cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, conform art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, întrucât contravenientul sus menționat nu a achitat amenda în 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.
În drept, prevederile Ordonanței nr. 2/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune, proces verbal de contravenție, adresa.
Acțiunea civilă de față este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea dedusă judecății.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin cele 4 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției dresate de I. DE J. JUDETEAN CLUJ s-a dispus sancționarea intimatei cu amendă contravențională în cuantum total de 2000 lei.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 39 ind. 1 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, poate fi sesizată instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amenda care a fost achitată.
Prin procedura prevăzută de art. 39 ind 1 din OG nr.2/2001 se urmărește a se da eficiență unei sancțiuni contravenționale neexecutate benevol de către contravenient, în acele situații în care nu există posibilitatea executării silite, întrucât contravenientul nu are venituri sau bunuri urmăribile, soluția contrară având ca efect exonerarea acestuia de orice sancțiune. De altfel, obligarea contravenientului la muncă în folosul comunității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008, nu mai este condiționată de manifestarea acordului contravenientului, dispozițiile art. 9 alin 5, art. 39 ind. 1 alin 2 din OG nr. 2/2001 fiind declarate neconstituționale.
Raportat la dispozițiile legale invocate, instanța constată că nu s-a făcut dovada achitării amenzii contravenționale aplicată prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor de la fila 6 din dosar în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar intimata nu deține bunuri în proprietate și nu beneficiază de ajutor social, astfel încât apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune înlocuirea amenzii aplicate cu munca în folosul comunității.
În ceea ce privește numărul de ore de muncă, având în vedere cuantumul amenzii și maximul de ore care pot fi dispuse (50 de ore), precum și natura faptei și gradul ridicat de pericol social al acesteia, instanța apreciază că un număr de 30 ore este suficient pentru a se realiza scopul sancțiunii contravenționale.
Față de cele reținute în fapt și în drept, în temeiul art. 39¹ alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale stabilite prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției de la dosar dresat de petentul I. DE J. JUDETEAN CLUJ cu sancțiunea muncii în folosul comunității, dispunând obligarea intimatului să efectueze 30 ore de muncă în folosul comunității, în domeniile de activitate stabilite prin hotărârea consiliului local.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității formulată de petenta I. DE J. JUDETEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul S. R. M., dom. în . nr. 218, jud. S. și în consecință:
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale, aplicate prin cele 4 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției dresate de I. DE J. JUDETEAN CLUJ cu munca în folosul comunității timp de 20 ore.
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
Red/dact SM/28.10.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 9809/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 5078/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|