Validare poprire. Sentința nr. 8948/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8948/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 4352/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 8948/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor N. C.. și pe debitor B. C. I., terț poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, la data de 3 iunie 2013, de către creditor cerere în probațiune.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2013 sub nr._ creditorul N. C. a solicitat în contradictoriu cu debitorul B. C. I. și terțul poprit ., să se procedeze la validarea popririi înființate în dosarele de executare nr. 372/2009 și 703/2010 ale B. A., OSZOCZKI, Ș. și ASOCIAȚII a creanței în valoare de 92.144 USD la care să se adauge și cheltuielile de executare (taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariu).
În fapt: la data de 20.10.2012, pentru realizarea creanței de 92.144 USD executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi conturilor debitorului B. C. I., la terțul poprit .. La data de 31.10.2012 terțul a recepționat adresa, dar nu a înființat poprirea
În temeiul art. 242 C.pr.civ. solicită judecarea în lipsă.
În drept: art. 460 și 242 C.pr.civ.
S-a achitat taxă de timbru în cuantum de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar.
Deliberând asupra excepției tardivității formulării cererii pentru validarea popririi instanța o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 460 alin.1 C.pr.civ. creditorul poate sesiza instanța cu o cerere pentru validarea popririi, în situația în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi.
Textul citat stabilește un termen de 3 luni calculat de la data când terțul poprit trebuia să consemneze suma, care, odată împlinit, îndreptățește creditorul să ceară validarea popririi.
Termenul de 3 luni prevăzut de dispozițiile art. 460 alin. 1 din codul de procedură civilă este unul imperativ, nerespectarea sa atrăgând decăderea creditorului, debitorului sau organului de executare din dreptul de a solicita instanței de executare validarea popririi. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 460 din Codul de procedură civilă cu dispozițiile art. 456 din același cod rezultă că terțul poprit trebuie să își îndeplinească obligația în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar creditorul poate, dacă terțul poprit nu își îndeplinește această obligație, să ceară, în termen de 3 luni de la data când acesta trebuia să își execute obligația, validarea popririi.
În conformitate cu dispozițiile art. 103 din Codul de procedură civilă, întrucât cererea de validare reprezintă un act de procedură, în sensul acestei norme legale, în situația în care nu este formulată în termenul de 3 luni prevăzut de lege în favoarea celor în drept să ceară validarea, termen al cărui punct de plecare este clar delimitat de lege, anume expirarea celor 15 zile de la data când terțul a primit înștiințarea de efectuare a popririi, în cauză, operează decăderea, ca sancțiune de drept procesual civil pentru neefectuarea în termen a actelor de procedură.
Prin urmare, terțul poprit nu are la dispoziție un termen de 3 luni pentru îndeplinirea obligației, ci acest termen este pentru creditor și numai înlăuntrul acestuia el poate formula cererea de validare a popririi, după expirarea acestui termen cererea fiind tardivă, astfel încât acest termen nu este unul prohibitiv, ci unul imperativ din punctul de vedere al caracterului său.
În acest sens s-a pronunțat în Decizia nr. 7/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, în Recursul în interesul legii. Chiar dacă decizia este ulterioară datei la care s-a înregistrat cererea, argumentele oferite de soluția de admitere a recursului sunt împărtășite de instanță urmând a fi aplicate la cauza pendinte.
În situația analizată adresa pentru înființarea popririi a fost emisă la data de 30.10.2012 și a fost primită de terțul poprit la data de 31.10.2012. Termenul de 15 zile la care se referă legea s-a împlinit la data de 17.11.2012, iar cele 3 luni despre care vorbește art.460 alin.1 C.pr.civ. s-a împlinit la data de 17.02.2012.
Creditorul a formulat și înregistrat cererea la data de 19.02.2013, cum rezultă din cererea cu depășirea termenului stabilit de lege
În considerarea celor de mai sus instanța va constata că cererea creditoarei este tardiv formulată, motiv pentru care va admite excepția și va respinge cerere ca tardivă.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Admite excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi și în consecință:
Respinge ca tardivă cererea formulată de creditorul N. C. cu dom. în București, ., ., sector 3, cu dom. procesual ales în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu debitorul B. C. I. domiciliat în Cluj-N., .. 7, ., reședința în Cluj-N., Calea Mănăștur nr. 95, ., . și terțul poprit ., cu sediul în com. B., . A, jud. Cluj.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2013.
JUDECATOR, GREFIER,
C. M. C. N. E. N.
Red. C.M.C./C.M.C., 5ex., 2013-06-07
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1558/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
|---|








