Contestaţie la executare. Sentința nr. 7841/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7841/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 7347/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7841/2013
Ședința Publică din 08 mai 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către contestatoarea L. M. în contradictoriu cu intimatul Cabinetul individual de avocat G. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul contestatoarei, avocat T. S., cu împuternicire avocațială aflată la fila 21 din dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura este nelegal îndeplinită cu intimatul, având în vedere că citația și copia acțiunii s-au întors cu mențiunea destinatar decedat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Registratură, la data de 17 aprilie 2013, B.E.J. K. L. F. a depus copie certificată după dosarul execuțional nr. 301/2012.
Reprezentantul contestatoarei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 194 lei, chitanța nr._/08.05.2013 și timbre judiciare de 5 lei și susține că a fost la executorul judecătoresc pentru a-i aduce la cunoștință că intimatul a decedat în noiembrie-decembrie 2012, dar acesta a continuat cu executarea silită, astfel că a fost obligat să introducă prezenta contestație la executare.
Instanța invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
JUDECĂTORIA
Reține că prin contestația la executare formulată pe rolul instanței la data de 20.03.2013, înregistrată sub dosar civil nr._, contestatoarea L. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul C. I. DE AVOCAT G. A. anularea titlului executoriu contractul de asistență juridică nr.76 din 11.09.2012, . nr._ încheiat între cabinet și contestatoare; anularea executării însăși și a actelor de executare constând în procesul-verbal de constatare din data de 27.11.2012 și a somației din data de 01.03.2013 întocmit de B. K. levent F. în dosarul execuțional nr.301/2012.
În motivare, contestatoarea a arătat că invocă excepția lipsei capacității de folosință a creditorului cabinet individual avocat G. A., întrucât titularul cabinetului a decedat în cursul anului 2012. A invocat și excepția inadmisibilității executării silite cauzate de faptul că potrivit prevederilor contractuale, acesta nu era la scadență, prevăzându-se expres că suma o datorează la data încasării realizării creanței pe care contestatoarea urmează a o încasa de la debitorul său, Consiliul Local al mun. Cluj-N.. Pe fondul cauzei, a arătat că creditorul nu a prestat niciun fel de activitate menită să execute silit creanța pe care contestatoarea o are la consiliul local al municipiului, întreaga activitate de valorificare a sumelor datorate prin Decizia civilă nr.593/2004 a Curții de Apel Cluj fiind desfășurată prin intermediul SCPA C., S. și Asociații. Prin urmare, a apreciat că nu datorează nicio sumă cabinetului creditor C. I. Avocat G. A..
În drept nu s-au invocat dispoziții legale exprese. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, a fost depus dosarul de executare nr.301/2012 al B. K. L. F..
Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocate, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate, sens în care reține următoarele:
Din cuprinsul art. 5 alin.1 și 2 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, una dintre formele de exercitare a profesiei de avocat este cabinetul individual în cadrul căruia își exercită profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alți avocați colaboratori.
Potrivit art.27 lit. b din legea profesiei de avocat, calitatea de avocat încetează prin deces.
Cu toate că Legea nr.51/1995 nu instituie procedura de stabilire a continuității unui cabinet individual de avocat, din cuprinsul dispozițiilor art.8 alin.2 se desprinde ideea că forma de exercitare a profesiei în maniera cabinetului individual continuă pentru situația în care există avocați asociați, în caz contrar se aplică regulile de drept comun în materia moștenirii.
Pornind de la dispozițiile art. 34 C..civ potrivit căruia capacitatea de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații civile, capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
În cazul persoanei fizice, art. 35 C.civ prevede în materia duratei capacității de folosință că aceasta începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
În speță, contestatoarea a formulat cererea de chemare în judecată la data de 20.03.2013 în contradictoriu cu intimatul C. I. Avcoat G. A., aducând la cunoștință instanței că titularul cabinetului, avocatul G. A. a decedat în cursul anului 2012, aspect constatat inclusiv prin reîntoarcerea citației la dosar cu mențiunea „destinatar decedat”.
Prin urmare, capacitatea de folosință a intimatului avocat G. A. din cadrul cabinetului individual de avocat G. A. a încetat la data decesului, în anul 2012, acesta fiind lipsit de capacitate de folosință la data introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ, art. 35 C.civ instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului invocată din oficiu și va anula contestația la executare formulată, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului, excepție invocată din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea L. M. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., cu domiciliul procesual ales la sediul S.C.P.A. C., S. și Asociații situat în Cluj-N., ..2, . în contradictoriu cu intimatul C. I. DE AVOCAT G. A. cu sediul în Z., ..21, ..A, ., cod fiscal_, în dosarul de executare nr.301/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc K. L. F., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 mai 2013.
JUDECATOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./28.05.2013/4ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Somaţie de plată. Încheierea nr. 148/2013. Judecătoria... → |
---|