Plângere contravenţională. Sentința nr. 1523/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1523/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 16227/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1523/2014
Ședința publică din: 17.02.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța constatând că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub dosar nr._ petentul S.C. P. P. S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, anularea procesului verbal ., nr._ încheiat la data de 02.07.2013 de Poliția Municipiului Cluj-N..
În motivarea plângerii contravenționale formulate petentul S.C. P. P. S.R.L. a arătat că starea de fapt reținută în procesul verbal nu corespunde realității deoarece ea a comunicat datele de identificare ale șoferului, care a condus auto cu nr._ în data de 16.05.2013. Astfel, la data de 02.06.2013 a comunicat intimatei prin fax adresa nr. 1861 prin care a oferit datele de identificare, ale angajatului său, Bartus M., șoferul care conducea mașina la data sus amintită.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G 2/2001.
La plângere a fost atașată copia procesului verbal ., nr._ încheiat la data de 02.07.2013 de Poliția Municipiului Cluj-N..
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul IPJ Cluj a formulat Întâmpinare, prin care a solicitat respingea plângerii contravenționale formulate de petent, ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 02.07.2013 de Poliția Municipiului Cluj-N. a fost sancționat contravențional petentul S.C. P. P. S.R.L. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 105, alin. 1, pct. 10 din OG. nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că, pe baza comunicării nr._ petenta nu a comunicat organelor de poliție datele de stare civilă a persoanei căreia i-a încredințat auto cu nr._ pentru a fi condusă pe drumurile publice în data de 16.05.2013.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Conventia Europeana a drepturilor Omului, isi gaseste aplicare si in materia plangerilor contraventionale, dat fiind caracterul general si represiv al normei sanctionatoare care face ca art. 6 sa se aplice si acestei forme de illicit, dupa cum a aratat Curtea de la Strasbourg, in cauza Lauko c/a Slovaciei. In acest sens, procesul verbal de contraventie nu face dovada celor retinute in lipsa unor probe care sa inlature prezumtia de nevinovatie de care se bucura petentul.
În cauză, instanța procedând potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției constată că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției atacat este legal întocmit, bucurându-se astfel de prezumția de temeinicie astfel încât revine petentului sarcina de a dovedi netemeinicia acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, dat fiind faptul că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Astfel, prin Comunicarea cu nr._ intimata a solicitat petentei ca în termen de 5 zile de la primirea comunicării, să comunice organelor de poliție datele de stare civilă a persoanei căreia i-a încredințat auto cu nr._ pentru a fi condusă pe drumurile publice în data de 16.05.2013.
Este real faptul că petenta a făcut dovada susținerilor sale formulate prin plângerea contravențională respectiv faptul că a răspuns comunicării anterioare, respectiv la data de 02.06.2013 a comunicat intimatei prin fax adresa nr. 1861 prin care a oferit datele de identificare, ale angajatului său, Bartus M., șoferul care conducea mașina la data sus amintită.
Însă, deși instanța i-a pus în vedere, petenta nu a făcut dovada datei la care a primit comunicarea cu nr._ emisă de intimată la data de 20.05.2013 pentru a putea fi verificat termenul de 5 zile în care trebuia să-și îndeplinească această obligație.
Față de cele expuse anterior, instanța în temeiul dispoz. art. 32 și urm. Din O.G. 2/2001 urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea petentului.
Fară cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S.C. P. P. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., .. 28, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj N., ., jud. Cluj împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 02.07.2013de Poliția Municipiului Cluj-N..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. MoșRaluca L.,
Dact./Red.Am.M.
5 ex./19.05.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8994/2014.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 17-07-2014, Judecătoria... → |
|---|








