Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 16031/211/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publică din 19.12.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii formulată de petentul R. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ încheiat la data de 05.07.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, în litigiul având ca obiect plângere contravențională.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 10.10.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2012, sub nr._, petentul R. M., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, să dispună anularea procesului verbal . nr._/05.07.2012.
În motivare petentul a arătat că procesul verbal nu a fost semnat de un martor, astfel cum impun prevederile art. 19 OG nr. 2/2001, aceasta întrucât fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului.
Astfel, când a trecut pe trecerea de pietoni, o singură persoană s-a angajat în traversare însă pe sensul opus de mers.
În drept, petentul a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
În probațiune petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie procesul verbal atacat (f.6).
Cererea a fost scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și de timbru judiciar conform art. 1 din O.G. nr. 32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la data de 27.11.2012 (f.12-13) intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
În motivare intimatul a arătat că procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001.
Totodată, sub aspectul temeiniciei, a mai arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, raportat la fapta contravențională săvârșită, gradul de pericol social și circumstanțele personale ale petentului.
A mai precizat că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator cu mijloace tehnice omologate și certificate metrologic, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
În drept a invocat dispozițiile Codului de Procedură civilă.
Prin Sentința civilă nr._/03.12.2012 instanța a respins ca neîntemeiată plângerea.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs petentul, arătând că deși a solicitat administrarea probei testimoniale, instanța a respins cererea sa.
Prin decizia civilă nr. 487/R/12.03.2014 instanța a admis recursul astfel declarat, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, plângerea fiind înregistrată în rejudecare sub nr._ .
În cauză instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba testimonială cu audierea martorului L. D., fiind însă în imposibilitate de a administra această probă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 05.07.2012 (fila 6), petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 280 lei, echivalentul a 4 puncte amendă, și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea faptei sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru a se dispune aceste măsuri, s-a reținut că, în data de 05.07.2012, orele 18.40, petentul a condus autoturismul marca Renault cu nr._ pe . trecerea de pietoni din dreptul imobilului cu nr. 128 nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa . special amenajat de la stânga la dreapta aflat pe sensul său de mers.
Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, arătând că atunci când se afla la un metru de trecere pietonul s-a angajat în traversare de la stânga.
Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cât privește critica petentului în sensul că în cuprinsul actului sancționator nu a fost menționat un martor, instanța reține că art. 19 OG nr. 2/2001 prevăd ca procesul verbal să fie semnat de un martor în situația în care actul este întocmit în lipsa petentului, sau acesta nu poate sau refuză să semneze pentru a confirma aceste situații și nu pentru a atesta împrejurări de fapt privind fapta sancționată.
Or, în cauză nici una din ipotezele menționate nu era valabilă, astfel că nu se impunea semnarea procesului verbal de către un martor, astfel cum a susținut petentul.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, având în vedere și prevederile art. 1171 Cod civil, reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 129 alin. 1 din codul de procedură civilă și a art. 1169 din Codul civil, pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în cauzele I. P. contra României și N. G. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut, în același sens pronunțându-se Curtea și în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței).
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea, se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Totodată, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 1169 Cod civil, potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească, astfel încât, petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Astfel, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului, iar potrivit art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, pietonul fiind obligat a se asigura și a acorda el însuși prioritate autovehiculelor numai atunci când traversează în lipsa unor marcaje și locuri special amenjate pe la colțul străzii.
Față de aceste prevederi legale, petentul deși a contestat fapta reținută în sarcina sa, nu a reușit să facă dovada contrară celor reținute, neaducând nici o probă în susținerea apărării sale, instanța fiind în imposibilitate de a audia singurul martor propus de petent.
Față de cele expuse, întrucât petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal atacat, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina acestuia, respectiv cea prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, iar conduita acestuia se situează în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că, potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elveției) și că, față de conținutul juridic al faptelor, de împrejurările în care a fost săvârșită (într-o zonă intens circulată), și de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu se află la prima abatere de la regimul circulației rutiere (conform cazierului auto – filele 35-36), ceea ce denotă o continuă atitudine de sfidare a normelor legale privind circulația rutieră, sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 280 lei, echivalentul a 4 puncte-amendă, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, instanța reține că aceasta a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002 care prevăd că în cazul neacordării de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii se aplică pe lângă amenda prevăzută în clasa II de sancțiuni și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, luând în considerare și prevederile art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, instanța apreciază că a fost respectat criteriul proporționalității întrucât una dintre cauzele celor mai multe accidente de circulație este ignorarea de către conducătorii auto a obligațiilor privind acordarea de prioritate pietonilor iar o astfel de măsură are menirea de a le atrage acestora atenția asupra imperiozității respectării regulilor de circulație.
Pentru motivele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța în temeiul art. 274 C.pr.civ. va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul R. M., cu domiciliul in ., nr. 75, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.07.2012.
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/05.07.2012 ca fiind legal și temeinic.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/19.05.2015
Red.I.G.D.
Tehnored. I.G.D.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9932/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








