Plângere contravenţională. Sentința nr. 4776/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4776/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 16194/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4776/2014
Ședința publică din data de 08.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul T. M. - S. impotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 10.07.2013, petentul T. M. - S. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în principal să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2013 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ și exonerarea de plata amenzii stabilite, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.
În fapt, petentul a arătat că a fost încheiat un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2013, reținându-se că în data de 05.07.2013, orele 16:53 a condus auto, cu nr. de înmatriculare_ pe Autostrada Transilvania, km 12+400m, fiind înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 143 km/h.
Petentul a arătat că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, întrucât nu a condus autoturismul la momentul respectiv cu viteza indicată în procesul-verbal.
A mai arătat că există o contradicție între descrierea faptei și încadrarea juridică a acesteia.
De asemenea, solicită aplicarea marjei de eroare tolerată de +/- 3 % și menționarea în dispozitivul sentinței, a posibilității de a achita în termen de două zile lucrătoare, amenda contravențională în cuantum de jumătate din minim, în considerarea efectului suspensiv al plângerii formulate.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 3).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare, (12-13) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei conform 249 N.C.P.C. revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 206, art. 249, art. 250 N.C.P.C., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 15-19).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2013, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 160 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 99 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, întrucât în data de 05.07.2013, orele 16:53 a condus auto, cu nr. de înmatriculare_ pe Autostrada Transilvania, km 12+400m, fiind înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 142 km/h.
Urmare a constatării săvârșirii acestei contravenții, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 160 lei.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 10.07.2013 (08.07.2013 dată depunere Oficiu Poștal – f. 4).
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 99 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
► În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că există o contradicție între descrierea faptei și încadrarea juridică a acesteia, instanța reține că ar putea atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției doar în situația în care petentul ar face dovada vătămării astfel produse și a împrejurării că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, aspecte ce nu au fost probate în cauză. Instanța constată că sancțiunea aplicată corespunde vitezei reale cu care a fost depistat, respectiv 142 km/h și nu vitezei indicate în procesul-verbal contestat, respectiv 163 km/h.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent s-a efectuat cu un mijloc tehnic ce se afla în perioada de valabilitate a verificării metrologice (f. 17-18). Acest mijloc tehnic este utilizat atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
De asemenea, între procesul-verbal și probele depuse de intimat în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. În cuprinsul imaginilor de pe suportul optic (f. 19) se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, respectiv_, precum și viteza de 142 km/h avută de acesta în data de 05.07.2013, la ora 16:52:59.
Instanța reține de asemenea, că în cuprinsul procesului-verbal contestat a fost indicat numărul de înmatriculare al autoturismului pe care a fost montat aparatul radar, respectiv MAI_, aspect care se coroborează cu mențiunile din buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei (f. 17-18).
► Referitor la marja de eroare prevăzută de Norma de metrologie legală privind măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor NML021-05 din 23.11.2005, se reține că cinemometrele care funcționează în regim de deplasare al autovehiculului pe care sunt instalate (una dintre ipotezele posibile ), la viteze constatate peste valoarea de 100 km/h, pot avea o eroare maxim tolerată de +/- 4 %.
Această eroare se stabilește în raport de diferite criterii și poate acționa atât în sens pozitiv cât și în sens negativ, fiind deci posibil ca viteza de deplasare reală a petentului să fi fost mai mică, dar și mai mare decât cea reținută de agentul constatator. Câtă vreme marja maximă de eroare are dublă semnificație, pozitivă și negativă, nu se poate reține automat că viteza de deplasare era mai mică decât cea înregistrată și că procesul-verbal este netemeinic, ci numai coroborat cu alte mijloace de probă în acest sens, deoarece viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența contravenției conform legii și este evident că legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenții, a observat marjele de eroare ale cinemometrelor și, în considerarea acestor marje și a efectelor acestora, astfel că, respectarea de către aceste aparate metrologice a marjelor de eroare menționate în norma de mai sus, constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză stabilite și a legalității stabilirii contravenției și nu invers.
Rezultă că fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.
► Cu privire la solicitarea petentului de a se menționa în dispozitivul sentinței, a posibilității de a achita în termen de două zile lucrătoare, amenda contravențională în cuantum de jumătate din minim, în considerarea efectului suspensiv al plângerii formulate, instanța o apreciază ca fiind inadmisibilă, în raport de dispoz. art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Astfel, efetul suspensiv al plângerii se întinde doar asupra executării sancțiunilor dispuse, nu și asupra posibilității de a achita amenda în termenul impus de legiuitor (art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001), și care nu poate suferi derogări în lipsa unui text legal în acest sens.
Instanța reține că petentul, nu a solicitat administrarea niciunei probe în susținerea afirmațiilor sale, în raport de disp. 249 coroborat cu art. 254 rap. 194 lit. e) N.C.P.C. și nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei, astfel că nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 N.C.P.C., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 corob. cu art. 258 N.C.P.C., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 249 N.C.P.C. doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2013 formulată de petentul T. M. - S., cu domiciliul în Oradea, ./3, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca fiind neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./26.06.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9512/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 2014/2014.... → |
|---|
