Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9512/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9512/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 32153/211/2011
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.9512/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. C.
Grefier E. N. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța constată că în data de 28.09.2012 dosarul a fost suspendat, față de neîndeplinirea obligaților de către reclamant, iar în baza art. 248 Cod procedură civilă, pune în discuție excepția de perimare a cererii.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției de perimare.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 02.12.2011 sub nr._ petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, în contradictoriu cu intimatul M. V., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii, cu obligarea intimatului la prestarea de muncă în folosul comunității.
La termenul din data de 28.09.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.155 ind. 1 Cod procedură civilă.
Analizând cererea formulată, instanța reține dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod proc.civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Având în vedere că de la data suspendării cauzei, prin încheierea de ședință din 28.09.2012, a trecut mai mult de un an și nu s-a mai efectuat vreun act de procedură în sensul repunerii pe rol a cauzei, raportat la dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că, în privința cererii formulate de petent a intervenit perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată formulată de către petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, excepție invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud.Cluj, în contradictoriu cu intimatul M. V., cu ultimul domiciliu cunoscut în Campia Turzii, ., jud.Cluj, citat și prin afișare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 septembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D.-RODICANEAȚĂ E. N.
Red.Dact/C.D.R../N.E.N. 2ex/21.10.2014
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1970/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4776/2014.... → |
|---|








