Somaţie de plată. Hotărâre din 28-03-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 3377/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
ORDONANȚA CIVILĂ nr. 3520/2014
Ședința Publică din 28 martie 2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I.-M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulata de creditoarea S.C. E. F. S.A. în contradictoriu cu debitorul B. A. Ș., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă debitorul B. A. Ș. personal, lipsă fiind creditoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Debitorul B. A. Ș. personal susține că a achitat întregul debit datorat, în acest sens depunând chitanțele de plată (filele 36-38).
Conform art. 258 și 255 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind o probă utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei, constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.
Debitorul B. A. Ș. personal solicită respingerea acțiunii având în vedere că a plătit întregul debit datorat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 17.02.2014 sub dosar nr._ creditoarea S.C. E. F. S.A. in contradictoriu cu debitorul B. A. S. a solicitat instanței ca prin hotărârea, pe care o va pronunța, să dispună obligarea debitorului la plata sumei de 507,69 lei, cu cheltuieli de judecata, in termen de 10 zile de la data comunicarii ordonantei de plata, debit constand in: 384,81 lei, energie electrica, 20,36 lei, penalizare energie, 10 lei, taxa radio, 0,45 lei, penalizare radio si 92,07 lei, taxa deconectare.
In motivare creditoarea a aratat ca debitul provine din derularea contractului de furnizare a energiei electrice nr._.3/20.12.2011, in perioada 26.07.2012 – 06.11.2013, pentru locul de consum situat in Chinteni, loc. Feiurdeni, nr. 17, jud. Cluj, NLC_. Neachitarea facturilor de catre consumator in termen de 30 zile de la data scadentei atrage penalitati de intarziere potrivit prevederilor contractuale. Creditoarea a aratat ca creanta solicitata este certa, lichida si exigibila, asumata prin contractul insusit de parti.
In drept, a invocat prevederile art. 1013 si urm. C.pr.civ., art. 24, art. 95, alin. 1, art. 107, alin. 1, art. 56, alin. 2, art. 411, alin. 1, pct. 2, art. 453, alin. 1, art. 662, alin. 2, 3, 4, art. 969, 1073, 1066 C.civ., HG nr. 977/2003, HG nr. 978/2003, HG nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012.
In probatiune, a depus inscrisuri.
Debitorul B. A. Ș., desi a fost legal citat, nu a depus intampinare, insa prezentandu-se la termenul de judecata din 28.03.2014 a aratat ca a achitat întregul debit datorat, sens in care a depus chitanțele de plată de la filele 36-38 din dosar.
Sub aspectul probatoriului instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C. E. F. S.A., în calitate de furnizor și debitorul B. A. S., în calitate de consumator, s-a încheiat contractul furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din 20.12.2011, având ca obiect furnizarea energiei electrice pentru locul de consum situat în loc. Feiurdeni, ., jud. Cluj (fl. 21-24), in temeiul caruia creditoarea a emis facturile fiscale aflate la filele 9-17 din dosar in valoare de 507,69 lei (fl. 6).
Debitorul, prezentandu-se la termenul de judecata din 28.03.2014, a depus chitantele . nr._/04.03.2014, nr._/04.03.2014 si nr._/19.02.2014 (fl. 36-38), prin care a achitat contravaloarea facturilor fiscale, anexate cererii privind emiterea ordonantei de plata.
Față de această împrejurare, instanța va respinge cererea formulată de creditoare, ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a debitorului, în temeiul art. 453 C.pr.civ îl va obliga la plata sumei de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit ordinului de plata nr. 68 din 13.02.2014, in favoarea creditoarei (fl. 5).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge, ca ramasa fara obiect, cererea formulată de creditoarea S.C. E. F. S.A., cu sediul în Bucuresti, Soseaua S. cel M., nr. 1A, parter, partial ., București, avand CUI_, inregistrata la O.R.C. sub nr. J_, prin Agentia Cluj cu sediul in Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu debitorul B. A. S., cu domiciliul in Chinteni, loc. Feiurdeni, nr. 17, jud. Cluj, avand CNP_.
Obliga debitorul sa plateasca creditoarei suma de 200 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Fixează termen de plată de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2014,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red. Dact. / I.M.R. / 30.04.2014 / 4 ex.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2014/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5522/2014.... → |
|---|








