Somaţie de plată. Sentința nr. 4282/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4282/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 4197/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4282/2014

Ședința publică de la 24 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier T. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor . și pe debitor ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează instanței că

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru de azi.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 26.02.2014 sub dosar nr. de mai sus,creditoarea a solicitat instanței să emită,în contradictoriu cu debitoarea S.C. RESIDO T. SRL,ordonanța de plată a sumei de 7074,60 lei reprezentând contravaloare lucrări efectuate în baza contractului de execuție nr._, a sumei de_,98 lei reprezentând penalități, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență a menționat că între părți s-au derulat raporturi contractuale în temeiul cărora creditoarea a efectuat debitoarei lucrări de demolare și refacere zid la cotele stabilite pentru montare utilaj pentru prelucrare piatră, care,deși au trecut aproape doi ani nu au fost achitate,astfel că, în temeiul contractului datorează și penalități de întârziere.

În drept a invocat dispozițiile art. 1013-1024 din NCPC.

În probațiune a depus înscrisuri.

Debitoarea a formulat întâmpinare față de cererea introductivă de instanță prin care a solicita respingerea cererii privind obligarea la plata penalităților de întârziere.

În expunerea de motive a precizat că semnătura de pe contract de care se prevalează creditoarea nu aparține reprezentantului legal, astfel că penalitățile de întârziere nu sunt datorate, astfel că se impune verificarea de scripte.

De asemenea a invocat că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării somație conform art.1014 NCPC,fiind atașată doar o notificare cu o dovadă de comunicare, fără o notă de inventar, împrejurare care viciază procedura și atrage prematuritatea cererii de emitere a ordonanței de plată.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, verificare de scripte, interogatoriu și orice altă probă care ar rezulta din dezbateri.

Analizând înscrisurile aflate la dosar,prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța retine următoarele:

Potrivit art. 1013 alin. 1 din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență.

Creditorul îi va comunica debitorului,prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire,o somație,prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia, conform art.1014 din NCPC. Dovada comunicării somației se va atașa cererii, sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă, conform art.1016 alin.2 din același act normativ.

Debitoarea a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocând faptul că notificarea nu i-a fost comunicată, conform dispozițiilor legale enunțate mai sus.

Această susținere nu poate fi reținută, în condițiile în care, la dosar a fost depus „extrasul de cont client din data de 31.01.2014” (f.13),în care a fost evidențiat debitul restant și care poartă impresiunea ștampilei societății debitoare și semnătura conducătorului departamentului financiar contabil. Astfel, scopul procedurii instituită de art. 1014 din NCPC,respectiv acela de a aduce la cunoștința debitorului suma pe care o datorează a fost atins, în condițiile în care acest înscris a fost recepționat de societate.

Față de cele reținute mai sus,instanța va respinge excepția prematurității / inadmisibilității,invocată de societatea debitoare, ca nefondată.

Scopul procedurii speciale instituite prin ordonanța de plată constă în obținerea de către creditor a unui titlu executoriu împotriva debitorului fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.

Dacă debitorul contestă creanța,instanța verifică dacă contestația este întemeiată,în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea este întemeiată,instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere, conform art. 1020 din NCPC.

Cerințele de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ, instanța urmând a le va verifica pe fiecare în parte.

Debitoarea nu a contestat debitul principal,dar cu privire la penalitățile de întârziere a susținut că nu sunt datorate, deoarece contractul de care se prevalează creditoarea,în acest sens, nu a fost însușit în mod legal.

Chiar dacă societatea debitoare nu a contestat debitul principal, acest fapt nu poate fi interpretat ca o recunoaștere implicită a contractului,astfel că, pentru clarificarea raporturilor dintre părți, respectiv pentru determinarea persoanei care a semnat contractul nr. 56/21.03.2012, este necesar să se administreze probațiune suplimentară,în procedura de drept comun.

Pentru considerentele reținute mai sus,instanța va admite în parte cererea introductivă de instanță, conform dispozitivului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța,în temeiul dispozițiilor art. 451- 453 din Codul de procedură civilă, va obliga debitoarea la plata sumei de 200 lei reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prematurității cererii de chemare în judecată,invocată de debitoare prin întâmpinare.

Admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . cu sediul în mun. Cluj-N. ..2-4 jud.Cluj,înregistrată la ORC sub nr.J_ ,CUI_ în contradictoriu cu debitoarea S.C. RESIDO T. SRL cu sediul în loc. B. ..924A jud.Cluj, înregistrată la ORC sub nr.J_ ,CUI RO_.

Somează debitoarea sa plătească creditoarei,în termen de 10 zile de la comunicare,suma de 7074,60 lei cu titlu de debit principal.

Respinge cererea privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere.

Obliga debitorul sa plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea în anulare si motivele acesteia se depun la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțata în ședința publica, azi,24 Aprilie 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. T. P.

S.C. 24 Aprilie 2014

Red./Tehnored. ..2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 4282/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA