Somaţie de plată. Sentința nr. 8636/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8636/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 21884/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8636/2014
Ședința publică din 28.08.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol este soluționarea cauzei civile înaintate de creditoarea E.ON E. ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu debitorul Z. F., având ca obiect somație de plată - perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile privind pe creditoarea E.ON E. ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu debitorul Z. F., având ca obiect somație de plată, reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 30.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind. 1 C. pr. civ., iar de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Potrivit disp. art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 din același act normativ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se dispune perimarea cauzei civile privind pe creditoarea E.ON E. ROMÂNIA S.A. și pe debitorul Z. F., având ca obiect somație de plată, și, în consecință, va dispune în acest sens.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cauza civilă privind pe creditoarea E.ON E. ROMÂNIA SA, cu sediul procesual ales la . ROMÂNIA SA-REGIUNEA NORD CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .-95, județul Cluj, în contradictoriu cu debitorul Z. F., cu domiciliul cunoscut în Cluj-N., ., județul Cluj, citat și prin afișare la ușa instanței, având ca obiect somație de plată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 28.08.2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
S. MIHAILIZUCA-M. M.
Red/dact SM/10.09.2014
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cauza civilă privind pe creditoarea E.ON E. ROMÂNIA SA, cu sediul procesual ales la . ROMÂNIA SA-REGIUNEA NORD CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .-95, județul Cluj, în contradictoriu cu debitorul Z. F., cu domiciliul cunoscut în Cluj-N., ., județul Cluj, citat și prin afișare la ușa instanței, având ca obiect somație de plată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 28.08.2014.
JUDECĂTOR,
S. M.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7149/2014. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








