Stare civila. Sentința nr. 5175/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5175/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 1827/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5175/2014

Ședința publică din data de 19 mai 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. C. F.

GREFIER: M. M.

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR: M. L. L.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta L. A. - M., în contradictoriu cu pârâtul C. G. AL ROMÂNIEI SEVILLA SPANIA, având ca obiect - stare civilă.

La apelul nominal făcut în cauză se constata lipsa parților.

Procedura citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în temeiul art. 130 alin. 1 rap. la art. 129 alin. 2 pct. 1 N.C.P.C., având în vedere obiectul prezentei cauze, precum și disp. art. 100 alin.2 N.C.p.c., art. 58 din Legea nr.119/1996, și art. 125 alin.2 din H.G. nr.64/2011, invocă din oficiu excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și acordă reprezentantei Ministerului public cuvântul pe acest aspect.

Reprezentanta Ministerului public solicită admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești și respingerea cererii ca inadmisibilă. Arată că operațiunea de rectificare a actelor de stare civilă este în competența primarului unității administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă.

Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței generale a instanțelor, invocată din oficiu.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta L. A. - M. a solicitat obligarea pârâtului C. G. AL ROMÂNIEI SEVILLA SPANIA să rectifice în certificatul de naștere al minorului Z. A. Ș., . nr._, înregistrat sub nr. 270/20.03.2009 la C. G. AL ROMÂNIEI – SEVILLA SPANIA, numele de familie al reclamantei din V. în D..

În motivare, reclamanta a arătat că așa cum reiese și din certificatul de naștere al minorului, numele său de familie este trecut greșit, V. în loc de D.. A menționat reclamanta că la data nașterii minorului era divorțată de fostul soț, V. I. A.. Prin sentința de divorț nr. 2612/2007, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 17.07.2007 s-a dispus să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de D.. Cu toate acestea, deși la data nașterii minorului, 02.09.2008, avea numele de familie D., în certificatul de naștere al acestuia a fost trecut în mod eronat numele de familie V., nume pe care nu îl mai avea la data de 17.07.2007.

În drept reclamanta a indicat prev. art. 100 și 101 Cod civil.

În probațiune reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate (f. 3), certificat de naștere a minorului Z. A. Ș. (f. 4), sentința civilă nr. 2612 pronunțată la data de 27.06.2007 în dosarul nr._ (f. 5 – 7).

Prin întâmpinarea depusă la data de 04.03.2014 (filele 12-16) pârâtul C. G. AL ROMÂNIEI SEVILIA SPANIA a arătat că certificatul de naștere al minorului Z. A. Ș., având . nr._, emis de C. G. al României în Sevilla, Spania la data de 20.03.2009, a fost emis corect. Astfel, s-a arătat că documentul de identitate depus de mamă în vederea identificării a fost pașaportul nr._ emis la data de 30.08.2006, valabil până la data de 30.08.2011, pe numele V. A. M.. În conformitate cu legea română, înscrierea actelor de stare civilă se face numai în baza documentelor prezentate de persoana care a depus cererea de înscriere a certificatului de naștere. În final pârâtul a arătat că pentru soluționarea situației reclamanta trebuie să se adreseze autorităților spaniole, în vederea rectificării actului de naștere spaniol și a livretului de familie spaniol, apostilarea actelor rectificate și numai după aceea se va adresa autorităților române în vedere rectificării certificatului de naștere emis.

Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În ședința publică de la termenul curent instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței generale a instanțelor, excepție pe care, analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, aceasta urmărește pe calea prezentei acțiuni să obțină rectificarea rubricii referitoare la numele mamei din cuprinsul certificatului de naștere al minorului Z. A. Ș., în sensul de a se menționa în mod corect numele de familie al său, respectiv acela de „D.”, în loc de „V.”.

Or, astfel cum rezultă din interpretarea disp. art. 127 alin. 3 rap. la art. 85 și urm., precum și art. 130 alin.1 din H.G. nr.64/2011 privind Metodologia de aplicare a dispozițiilor în materie de stare civilă, această operațiune solicitată de către reclamantă constituie în realitate o operațiune de rectificare a unor rubrici din actele de stare civilă mai sus menționate, iar nu o modificare a acestora, deoarece presupune îndreptarea unei erori materiale cu privire la numele de familie al reclamantei, eroare comisă cu ocazia întocmirii actului de stare civilă și care nu este de natură să determine vreo schimbare a statutului civil al minorului Z. A. Ș..

Ca atare, având în vedere că potrivit disp. art. 100 alin. 2 N.C.C., art. 58 din Legea nr. 119/1996, art. 125 alin. 2 din H.G. nr.64/2011, rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziției primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă, rezultă că în speță cererea dedusă judecății de către reclamantă nu este de competența instanțelor judecătorești, ci de competența primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă. D. după emiterea de către primarul unității administrativ-teritoriale a dispozițiilor prevăzute de textele de lege mai sus menționate și în măsura în care reclamanta nu ar fi mulțumită de conținutul lor, aceasta are posibilitatea de a le contesta la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii, în conformitate cu disp. art. 58 alin. 5 din Legea nr.119/1996.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, ținând cont și de disp. art. 132 alin.4 N.C.P.C., instanța va admite excepția necompetenței generale a instanțelor, invocată din oficiu și, pe cale de consecință va respinge cererea, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, invocată din oficiu și, pe cale de consecință:

Respinge cererea formulată de reclamanta L. A. - M., cu domiciliul în Cluj-N., .. 137, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul C. G. AL ROMÂNIEI SEVILLA SPANIA, cu sediul în Sevilla, Avenida M. Siurot, nr. 30, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea recursului se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red.Dact/MCF/4 ex/20.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stare civila. Sentința nr. 5175/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA