Pensie întreţinere. Sentința nr. 5973/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5973/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 26351/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5973/2014
Ședința publică din 10.06.2014
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta L. D. în contradictoriu cu pârâtul M. D., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.11.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta L. D. a solicitat majorarea pensiei de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 7434/2012 a Judecătoriei Cluj-N. pronunțată în dosarul nr._, în favoarea minorului M. Darius S., și datorată de către tatăl său, pârâtul M. D..
În motivare, reclamanta a arătat în esență că prin sentința de mai sus, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 14% parte din venitul net lunar. S-a stabilit astfel deoarece la data respectivă, pârâtul datora pensie de întreținere și celuilalt fiu al său, M. R.. Acesta, la data d 17 septembrie 2013 a devenit major, iar în prezent nu frecventează nicio formă de educare, învățătură sau pregătire profesională.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 530 alin.1 cod civil și art. 531 alin. 1 C. Civil.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu interogatoriul pârâtului, și în dovedirea cererii au fost depuse copii după următoarele înscrisuri: Sentința civilă nr. 7434/2012 a Judecătoriei Cluj-N. pronunțată în dosarul nr._ (f. 4-5), certificat de naștere al reclamantei (f. 3).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei (f.2).
Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 7434/2012 a Judecătoriei Cluj-N. pronunțată în dosarul nr._ (f.3) pârâtul a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului M. Darius S., născut la data de 26.09.2005 în cuantum de 14% din venitul net realizat lunar, începând cu data de 24.01.2012 și până la majorat sau noi dispoziții. La stabilirea cuantumului acestei pensii de întreținere s-a avut în vedere faptul că pârâtul era obligat la plata pensiei de întreținere și în favoarea celuilalt copil al său, M. R..
Conform adresei nr. 8227/21.11.2013, emisă de către ., începând cu data de 18.09.2013, s-a sistat plata pensiei de întreținere pentru M. R., odată cu împlinire vârstei de 18 ani.
În drept, potrivit art. 529 C. civil, „ (1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. (3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
De asemenea, potrivit art. 531 alin. (1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În speță, prin prisma celor reținute mai sus, instanța observă că, nevoile minorului au crescut în mod inevitabil odată cu vârsta, iar condițiile avute în vedere de către instanță la momentul pronunțării sentinței anterioare s-au schimbat, în sensul că pârâtul nu mai datorează pensie de întreținere fiului său M. R., acesta devenind major și neaflându-se în niciuna din situațiile prevăzute de lege pentru a fi îndreptățit în continuare la pensie de întreținere.
Față de aceste împrejurări și dispozițiile ar. 531 alin.1 Cod civil care permit instanței să modifice cuantumul pensiei de întreținere în funcție de nevoile celui îndreptățit la întreținere și mijloacele celui care trebuie să o acorde, cu respectarea unui plafon de ¼ din venituri, în cazul în care întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, pensia de întreținere datorată de pârât urmează a fi majorată la un cuantum de ¼ parte din veniturile nete lunare realizate de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta L. D., domiciliată în loc. Florești, ., ., jud. Cluj împotriva pârâtului M. D., domiciliat în Cluj-N., Ale. Clăbucet nr. 9, ., ..
Majorează pensia de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorului M. Darius S., născută la data de 26.09.2005, prin Sentința civilă nr. 7434/2012 a Judecătoriei Cluj-N. pronunțată în dosarul nr._ de la un cuantum de 14% la un cuantum de 25% din veniturile nete lunare realizate de pârât, începând cu data de 08.11.2013 și până la majoratul minorului sau până la noi dispoziții.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. M. M.
Red.Dact/I.G./4 ex/11.06.2014
| ← Stare civila. Sentința nr. 5175/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








