Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 981/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 981/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 866/211/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 981/2014

Ședința publică din data de 04.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: A. JOSZA

Ministerul Public reprezentat prin procuror: L. A.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. M., în calitate de victimă, în contradictoriu cu pârâții I. M. și I. S. D., în calitate de agresori, având ca obiectinstituire ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul Ministerului Public, reclamanta personal și asistată de av. C. M., reprezentanta pârâtului de rând unu, av. R. O. M. și reprezentanta pârâtului de rând doi, av. M. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 03.02.2014, prin serviciul registratură, s-a depus din partea reclamantei cerere privind emiterea ordinului de protecție – detaliere a petitelor si a stării de fapt.

Instanța înmânează un exemplar de pe precizarea depusă de reclamant reprezentanților pârâților.

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei interogatoriul pentru pârâți.

Întrebată fiind, reprezentanta reclamantei arată că în dosarul de divorț nr._, acvirat la dosarul cauzei, există declarația martorei Susnea L. care este vecină cu reclamanta și care a asistat la violențele dintre reclamantă și pârâți, însă existând o stare extrem de conflictuală apreciază că martorul nu se va prezenta nici cu mandat de aducere.

Instanța acordă cuvântul asupra probei testimoniale.

Reprezentantele pârâților nu insistă cu privire la administrarea probei testimoniale.

Instanța, având în vedere lipsa pârâților și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, revine asupra încuviințării probei testimoniale, apreciind că nu mai este necesară audierea martorului.

Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță și detaliată prin precizarea depusă la dosarul cauzei în data de 03.02.2014. Precizează că reclamanta se află în imposibilitate de a se apăra, integritatea sa fizică și psihică este pusă în pericol și nici chiar organele de poliție nu mai pot interveni.

Reprezentanta reclamantei solicită instanței obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1500 lei, conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită instanței obligarea pârâților la plata chiriei în cuantum de 440 lei lunar pentru locuința temporară, începând cu data încheierii contractului de închiriere și până la integrarea în locuință.

Reprezentanta pârâtului de rând unu arată că este de acord cu admiterea cererii formulată de reclamantă și depune la dosarul cauzei referat pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentanta pârâtului de rând doi lasă la latitudinea instanței și depune la dosarul cauzei referat pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță și detaliată prin precizarea depusă la dosarul cauzei în data de 03.02.2014, dat fiind starea de pericol în care se află reclamanta.

În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, din data de 16.01.2013, reclamanta I. M. a chemat în judecată pe pârâții I. M. și I. S. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună instituirea unui ordin de protecție împotriva numitului I. M., fostul soț și I. S. D. în calitate de fiu.

În fapt, reclamanta a arătat că I. M. este fostul soț, căsătoria fiind desfăcută prin divorț, prin Sentința civilă nr. 7669/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., iar I. S. D. este fiul acesteia. A mai arătat că a solicitat instituirea unui ordin de protecție în considerarea faptului că aceștia au un comportament agresiv și verbal la adresa petentei. Astfel, reclamanta a argumentat că este victima unor violențe fizice și verbale din partea pârâților.

A mai arătat că fiul acesteia este dependent de droguri, fiind internat de mai multe ori la clinica de psihiatrie, fără niciun rezultat. În ceea ce privește fostul soț, a arătat că a solicitat intervenția poliției în nenumărate rânduri, însă fără rezultat.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În probațiune, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 6-28).

Pârâții, deși legal citați nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.

La termenul de judecată din data de 30.01.2014, instanța a dispus acvirarea dosarului civil nr._, având ca obiect divorț.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din ansamblul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține că reclamanta I. M. a fost căsătorită cu pârâtul I. M., căsătoria fiind desfăcută prin divorț, prin Sentința civilă nr. 7669/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosarul civil nr._ (f. 26-28).

Instanța observă că reclamanta a fost supusă unor agresiuni fizice din partea pârâților, în raport de actele medicale anexate cererii (f. 18-25), atât la domiciliul comun, cât și pe stradă sau la locul de muncă al reclamantei.

Pentru a scăpa de agresiunile pârâților, reclamanta a părăsit domiciliul comun – apartament situat în mun. Cluj-N., ., ., înscris în C.F. nr._ Cluj-N. (extras C.F. – f. 11), mutându-se în locuința temporară situată în Cluj-N., Calea Mănăștur, nr. 99, jud. Cluj, începând cu data de începând cu data 15.11.2013, conform contractului de închiriere (f. 10), plătind o chirie în cuantum de 440 lei lunar.

În ceea ce îl privește pe pârâtul I. S. D., fiul reclamantei (certificat de naștere – f. 6), instanța constată că acesta este cunoscut ca și consumator de substanțe psihoactive, fiind internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Clinica Psihiatrie III, Pavilionul III. Conform înscrisurilor medicale anexate (f. 7-9), pârâtul a fost diagnosticat cu tulburare afectivă indusă de droguri multiple și utilizare nocivă de alcool pentru sănătate.

Cu privire la pârâtul I. M., fostul soț al reclamantei, instanța reține că acesta, în perioada 10.12.2011 – 13.04.2013, a fost sancționat contravențional de 19 ori pentru abateri la legea nr. 61/1991, faptele fiind săvârșite pe fondul consumului de băuturi alcoolice. De asemenea au fost înregistrate sesizări la secția de poliție de către reclamantă,cu privire la comportamentul agresiv al pârâtului.

Pe lângă faptele contravenționale amintite mai sus, au fost înregistrate și două plângeri penale pe numele pârâtului, fiind constituite dosarele penale nr._/4996/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, dosar în care s-a început urmărirea penală la data de 25.07.2012 și dosarul nr._/1237/P/2013 care se află în lucru l la Secția 4 Poliție (conform răspuns I.P.J. – f. 21-23 dosar civil nr._ acvirat).

Prin prezentul demers procesual, reclamanta tinde să obțină emiterea unui ordin de protecție, prin care pârâții să fie obligați să păstreze o distanță minimă față de reclamantă, în calitate de victimă, de minim 500 metri, precum și să le fie interzis pârâților, în calitate de agresori, orice contact cu pârâta, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în alt mod.

De asemenea, pârâții nu s-au prezentat în instanță pentru administrarea probei cu interogatoriul, și nici nu au invocat vreun motiv temeinic care să justifice lipsa acestora, atitudine procesuală pe care instanța o socotește drept o mărturisire deplină în folosul părții potrivnice, în conformitate cu dispozițiile art. 358 N.C.P.C.

În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național.

În raport de aceste principii concrete ce stau la baza instituției familiei, prevenirea și combaterea violenței în familie apare ca o făcând parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.

În acest sens, potrivit Legii nr. 217/22.05.2003, victimei agresiunii în familie i s-au pus la dispoziție anumite mijloace de protecție împotriva agresorului membru de familie, precum și facilitatea de a accesa anumite programe speciale de consiliere sau cazarea în regim de urgență într-unul din centrele de primire în regim de urgență.

Art. 23-35 din actul normativ amintit reglementează condițiile și procedura în care se poate emite ordinul de protecție în favoarea victimei agresiunii în familie și prin care să fie pusă la adăpost temporar de pericolul unei agresiuni repetate.

Astfel, art. 23 din Legea nr. 217/2003, stabilește că „(1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

(2) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.

(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Prin urmare, ținând seama de ansamblul probator existent la dosarul cauzei, de poziția procesuală a părților și față de indiciile existenței unor agresiuni verbale și fizice suferite de reclamantă și desfășurate de pârâți asupra acesteia, instanța, în baza art. 23 și urm. din Legea nr. 217/2003, va admite sesizarea reclamantei I. M., în calitate de victimă a agresiunii, în contradictoriu cu pârâții I. M. și I. S. D., în calitate de agresori, va dispune instituirea unui ordin de protecție, în sensul că:

- va dispune evacuarea temporară a pârâților din imobilul – apartament, locuința comună a reclamantei I. M. și a pârâtului I. M., situat în mun. Cluj-N., ., ., înscris în C.F. nr._ Cluj-N..

- va obliga pe pârâții I. M. și I. S. D. să păstreze o distanță minimă de 500 m față de reclamanta I. M., față de domiciliul (Cluj-N., ., .) sau reședința acesteia și față de locul de muncă (S.C. M. ABC situat în Cluj-N., ., P9, jud. Cluj).

- va dispune, interzicerea pentru agresorii pârâți să se deplaseze la domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamantei.

- va dispune, totodată, interzicerea pentru agresorii pârâți să o contacteze pe reclamanta I. M., inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

- va obliga pârâții agresori la plata chiriei în cuantum de 440 lei lunar și a cheltuielilor de întreținere pentru locuința temporară, situată în Cluj-N., Calea Mănăștur, nr. 99, jud. Cluj, începând cu data încheierii contractului de închiriere (15.11.2013) și până la integrarea în locuință.

Durata prezentelor măsuri de protecție se vor institui pentru un termen de 6 luni, în raport de dispoz. art. 24 din Legea nr. 217/2003.

În conformitate cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 271/2003, pentru punerea în executare a acestui ordin, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

În baza art. 32 din Legea nr. 271/2003, atrage atenția pârâților agresori asupra consecințelor nerespectării prezentei hotărâri, în sensul că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an; împăcarea părților înlătură răspunderea penală; în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Reclamanta a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 1.500 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 44).

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul avocaților din oficiu, d-na M. A. și d-na R. O. M., în cuantum de 200 de lei fiecare, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta I. M., în calitate de victimă, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C. M., în Cluj-N., ., .j în contradictoriu cu pârâții I. M. și I. S. D., în calitate de agresori, ambii cu domiciliul în Cluj-N., ., ..

În temeiul art. 23 și urm. din Legea nr. 217/2003, dispune instituirea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei I. M., în calitate de victimă, față de pârâții I. M. și I. S. D., în calitate de agresori, după cum urmează:

Dispune evacuarea temporară a pârâților din imobilul – apartament, locuința comună a reclamantei I. M. și a pârâtului I. M., situat în mun. Cluj-N., ., ., înscris în C.F. nr._ Cluj-N..

Obligă pe pârâții I. M. și I. S. D. să păstreze o distanță minimă de 500 m față de reclamanta I. M., față de domiciliul (Cluj-N., ., .) sau reședința acesteia și față de locul de muncă (S.C. M. ABC situat în Cluj-N., ., P9, jud. Cluj).

Dispune, interzicerea pentru agresorii pârâți să se deplaseze la domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamantei.

Dispune, totodată, interzicerea pentru agresorii pârâți să o contacteze pe reclamanta I. M., inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

Obligă pârâții agresori la plata chiriei în cuantum de 440 lei lunar și a cheltuielilor de întreținere pentru locuința temporară, situată în Cluj-N., Calea Mănăștur, nr. 99, jud. Cluj, începând cu data încheierii contractului de închiriere (15.11.2013) și până la integrarea în locuință.

Durata prezentelor măsuri de protecție se instituie pentru un termen de 6 luni.

EXECUTORIU.

Executarea ordinului de protecție se face fără somație și fără trecerea vreunui termen.

Prezenta hotărâre se comunică structurilor teritoriale ale Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și a agresorilor.

În conformitate cu art. 31 alin. 3 din Legea nr. 271/2003, pentru punerea în executare a acestui ordin, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

În baza art. 32 din Legea nr. 271/2003, atrage atenția pârâților agresori asupra consecințelor nerespectării prezentei hotărâri, în sensul că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an; împăcarea părților înlătură răspunderea penală; în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Obligă pe pârâții I. M. și I. S. D. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Onorariul avocaților din oficiu, d-na M. A. și d-na R. O. M., în cuantum de 200 de lei fiecare, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare pentru părți și pentru reprezentantul Ministerului Public.

Recursul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. A. Josza

Red./Dact./A.P./4 ex./04.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 981/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA