Suspendare provizorie. Sentința nr. 6408/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6408/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 5736/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6408/2014

Ședința publică de la 19 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier A. P.

Pe rol este pronunțarea asupra cauzei Civil privind pe contestator C. M. DE APLICARE A DISPOZITIILOR LEGII NR.18/1991 PRIVIND FONDUL FUNCIAR și pe intimat A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, intimat D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N., intimat S. G., având ca obiect contestație la executare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 18.03.2014 sub dosar nr. de mai, contestatoarea C. M. DE APLICARE A DISPOZITIILOR LEGII NR.18/1991 a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. și S. G., anularea somației cu nr._/09.09.2013,întocmit de intimata AJFP Cluj, în dosar de executare nr._ și pe cale de consecință, anularea amenzii civile dispuse prin Încheierea civilă nr. 1618/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012.

În motivare, în esență a precizat că Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N., prin Somația nr._/09.09.2013 a notificat contestatoarea că figurează în evidențele fiscale cu obligații de plată restante, reprezentând amenzi în baza Încheierii Civile nr.1618/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012,în cuantum de_ lei ,până la executarea obligației de prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.5476/2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ ,prin care a fost obligată la punerea în posesie a intimatei S. G. cu suprafața de 500 m.p. intravilan, cu destinația loc de casa în zona Lomb, precum și la întocmirea întregii documentații aferente punerii în posesie și trimiterea ei către pârâta C. Județeană Cluj.

Față de aceste aspecte a susținut că, în ședința de fond funciar din data de 05.11.2008, a fost analizată modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătorești și s-a propus includerea numitului P. D. în anex patru, cu suprafața de 0,05 ha în zona Lomb.

Prin adresa nr._/304/2008, a fost înaintată Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj propunerea de validare a tabelului – anexă nr. 4 cu suprafața de 500 m.p. în favoarea numitului P. D. în conformitate cu Sentința civilă nr.5476/2008 a judecătoriei Cluj-N., sens în care propunerea comisiei locale a fost validată prin emiterea de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Cluj, a Hotărârii nr. 22 din 29.01.2009, astfel că și-a îndeplinit obligația prevăzută în titlu executoriu.

În continuarea a arătat că sunt îndeplinite dispozițiile art.5803 alin.3 care dispune că, amenda civilă va putea fi anulată în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlu executoriu, sau după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestație la executare.

În drept cererea nu a fost motivată.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Direcția regională a finanțelor publice Cluj- N. a formulat la data de 08.04.2014, întâmpinare (f.26) prin care a invocat excepția lipsă calitate procesual pasivă, motivat de faptul că nu a avut cu contestatoarea nici un fel de raporturi juridice, care să justifice împrocesuarea sa, iar actele de executare au fost emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Intimata, AJFP Cluj a formulat întâmpinare (f. 27) prin care a susținută, ca o chestiune prealabilă, necesitatea clarificării obiectului cererii de chemare în judecată, în condițiile în care,contestatorul a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că solicită anularea Somației care a fost menținută definitiv în dosar nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N., cu toate că în probațiune a fost depusă Somația nr._/2014.

Referitor la petitul de anulare a amenzii civile dispusă prin Încheierea nr. 1618/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012, a invocat excepția autorității de lucru judecat,iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii introductive de instanță pentru motivele de fapt și de drept expuse pe larg la f.27.

La data de 24.04.2014, intimata S. G. a formulat întâmpinare (f. 28) prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond respingerea contestației la executare, ca nefondată.

În esență, în motivare a susținut că, cu referire la Somația nr._/09.06.2013 și amenda de_ lei contestatoarea a mai solicitat anularea acestora, contestația formulată împotriva lor fiind soluționată în sensul respingerii, ca nefondată, prin Sentința civilă nr._/2013 în dosar nr._/211/2013 rămasă definitivă, prin Decizia civilă nr. 123/19.02.2014, fiind întrunite elementele triplei identități ale autorității de lucru judecat.

Intimata a subliniat că, nu poate fi pusă în discuție doar o eroare de indicare a somației și a sumei reprezentând amenda, deoarece în textul contestației, atât în petit cât și în motivare a s-au indicat explicit actele atacate, chiar dacă s-au anexat somația ne._/06.03.2014 și PV nr._/2014.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În drept a invocat dispozițiile art.204, art.430-432,art.453 din Codul de procedura civilă, art.172-173 din C. pr. Fiscală.

În probațiune a depus înscrisuri.

D.G.R.F.P. Cluj-N. a formulat răspuns la întâmpinare (f.48) prin care a reiterat poziția exprimată prin întâmpinare și a subliniat încă o dată că nu are calitate procesual pasivă.

A.J.F.P. Cluj a formulat răspuns la întâmpinare (f.49) prin care, în esență, a reiterat poziția procesuală exprimată prin întâmpinare.

Analizând excepția lipsă calitate procesual pasivă și excepția autorității de lucru judecat,prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Încheierea Civilă nr.1618/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012 s-a admis cererea de chemare in judecata formulata de creditoarea S. G., in contradictoriu cu debitoarea C. M. pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privata Asupra Terenurilor de pe lângă Consiliul Local Al Municipiului Cluj-N., și obligată aceasta sa plătească, în favoarea Statului R., o amenda civila in suma 50 lei pe zi de întârziere de la data pronunțării prezentei încheieri, aceea de 28.01.2013, si pana la data executarii obligatiilor prevazute in titlul executoriu sentinta civila nr. 5476/05 mai 2008 pronuntata de catre Judecatoria Cluj-N. in dosarul civil nr._, acelea de a o pune in posesie pe creditoare cu suprafata de 500 mp teren intravilan, cu destinatia loc de casa in zona Lomb, de a intocmi intreaga documentatie aferenta punerii in posesie si de a trimite aceasta documentatie Comisiei Judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj.

Pentru punerea în executare a acestei încheieri, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Serviciul Colectare executare silită, a emis Somația nr._/9.09.2013 (f.13 din dosar nr._/211/2013) și Somația nr._/06.03.2014 (f.4 din prezentul dosar).

Conform art.644 din Codul de procedură civilă, sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.

Prin urmare, calitate procesual pasiva în cauză, are Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, astfel că excepția lipsă calitate procesual pasivă invocată de intimata D. J. a Finantelor Publice Cluj-N. este întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii contestatiei la executare formulată în contradictoriu cu aceasta, conform dispozitivului.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub dosar nr._/211/2013, contestatoarea C. Municipală de Aplicare a Dispozițiilor Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, in contradictoriu cu intimații Administrația Județeană A Finanțelor Publice Cluj, Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Cluj-N. și S. G., a solicitat instanței anularea Somației cu nr._/09.09.2013 emisă de Administrația Județeană A Finanțelor Publice Cluj, în dosar execuțional nr._ și pe cale de consecință, anularea în tot a amenzii civile dispuse prin Încheierea civilă nr.1618/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012.

Judecătoria Cluj-N.,prin Sentința civilă nr._/2013 pronunțată în dosar nr._/211/2013, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea C. Municipală de Aplicare a Dispozițiilor Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, in contradictoriu cu intimații Administrația Județeană A Finanțelor Publice Cluj, Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Cluj-N. și S. G.. Hotărârea a devenit definitivă, prin respingerea apelului declarat de contestatoarea CLSDPT Cluj-N., conform Deciziei civile nr. 123 pronunțată de Tribunalul Cluj în data de 19.02.2014.

Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, conform art.431 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care se investește instanța, iar unul dintre principiile care guvernează procesul civil este cel al disponibilității părții.

Prin cererea introductivă de instanță, obiect a prezentului dosar, contestatoarea a solicitat anularea Somației cu nr._/09.09.2013 întocmită de AJFP Cluj, în dosarul de executare nr._ și pe cale de consecință, anularea în tot a amenzii civile dispuse prin Încheierea civilă nr.1618/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2012.

În altă ordine de idei, motivele contestației la executare obiect a prezentului dosar, se referă, în esență la faptul că, debitoarea- contestatoare și-ar fi îndeplinit obligațiile, fiind emisă în acest sens Hotărârea Consiliului Local nr.148/2013.

Prin Sentința civilă nr._/2013, Judecătoria Cluj-N. a înlăturat aceste apărări, reținând în considerente:

„Este real ca, constestatoarea a emis Hotarirea 148/9 04 2013 prin care s-a atribuit lotul nr 4 in suprafata de 500 mp in zona LOMB piritei

Insa nu este mai putin adevarat insa, ca practic ,obligatiile stabilite in sarcina contestatoarei nu au fost indeplinite in conditiile in care desi pirita si-a inscris dreptul de proprietae in cartea funciara ,terenul in discutie inscris in cf 298415CLUJ are desetinatia de pasune si nu loc de casa cum reiese din sentinta civila nr 5476/2008 a judecatoriei CLUJ-N.

Totodata ,piritei nu i s-a emis titlu de proprietate in conditiile in care contestatoarea nu a procedat la intocmirea documentatiei necesare emiterii titlului si anume anexa, proces verbal de punere in posesie, plan parcelar si schita terenului

Astfel procesul verbal al contestatoarei_/451/11 07 2013 nu respecta macheta prevazuta in anexa nr19 la HG890/2005 ,asa incit obligatia subsecventa aceea de a se emite titlu de proprietate nu poate fi realizata, fata de neindeplinirea obligatiilor contestatoarei.”

De asemenea, Tribunalul Cluj, prin Decizia civilă nr.123/A/2014, a reținut că,

„Singurul act emis a fost Hotărârea nr.148/09.04.2013 prin care s-a prevăzut că i se atribuie intimatei S. G. lotul nr.4.

Contestatoarea nu a întocmit documentația necesară emiterii titlului de proprietate și nici nu a procedat la punerea în posesie a intimatei cu suprafața de 500 mp de teren intravilan, cu destinația de loc de casă.

Așa cum a reținut și instanța de fond, contestatoarea nu a efectuat formalitățile necesare, pentru ca intimata să poată folosi terenul conform destinației cu care i-a fost atribuit, acela de loc de casă, în condițiile în care potrivit mențiunilor de carte funciară terenul este înscris ca și pășune.

Potrivit art.22 din Legea nr.44/1994 Suprafețele de teren necesare împroprietăririlor prevăzute la art. 13 se vor asigura prin grija autorităților administrației publice din municipiile, orașele sau comunele în care veteranii de război își au domiciliul, din disponibilitățile acestora, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Față de dispozițiile legale invocate, nu poate fi primită nici susținerea contestatoarei că nu se impune emiterea titlului de proprietate, întrucât terenul nu se află la dispoziția comisiei locale, pe de o parte, pentru că aceste apărări vizează fondul problemei care nu mai pot fi invocate în această etapă procesuală, iar pe de altă parte, revine contestatoarei obligația de a întreprinde toate demersurile necesare pentru executarea obligației în condițiile determinate prin titlul executoriu. Invocarea la acest moment a unor aspecte apreciate în opinia contestatoarei ca impedimente la executare, care îi erau cunoscute la momentul la care a făcut intimatei propunerea sunt mult tardive și nu impietează asupra legalității actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr._ intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

În acord cu opinia primei instanțe, tribunalul reține că începerea efectuării formalităților nu echivalează cu executarea întocmai a dispozițiilor prevăzute în titlul executoriu, așa încât în mod legal a fost demarată procedura de executare silită. ”

Din perspectiva art.430 alin.2 din Codul de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum și considerentele pe care aceasta se sprijină.

Astfel, chiar dacă, prin absurd am accepta că reclamanta –contestatoare ar fi înteles sa solicite anularea Somației nr._/06.03.2014, care a fost atașată cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile legale citate anterior, la motivele invocate, precum si la considerentele Sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. și ale Deciziei civile nr.123/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj,instanța reține că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată,conform dispozitivului.

În temeiul art. 451- 453 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga contestatoarea, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei S. G., reprezentând onorariu avocațial stabilit conform contractului de asistență juridică nr. CJ/_/2014 (f.66) achitat conform bonului fiscal din data de 09.06.2014 (f.65).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsă calitate procesual pasivă a intimatei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N..

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. MUNICIPALĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ cu sediul în mun. Cluj-N. P-ța A. I. nr.19 jud. Cluj și S. G. cu domiciliul în mun.Cluj-N. . nr.23-35 jud.Cluj, ca fiind autoritate de lucru judecat.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. MUNICIPALĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N.,ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Obligă contestatoarea să achite intimatei S. G. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică, azi,19 Iunie 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. A. P.

Red./Tehnored. S.C.- jud./15.07.2014/6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 6408/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA