Anulare act. Sentința nr. 9298/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 9298/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 9298/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9298/2015

Ședința publică din 12 Octombrie 2015

Instanța compusă din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta G. M. L. C. și pe pârâta O. F. SOLUTIONS BV, PRIN O. BANK ROMANIA SA, având ca obiect anulare act.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat inițial pronunțarea pentru 05.10.2015 și ulterior pentru 12.10.2015.

INSTANTA

Deliberand cu privire la cauza civila de fata, constata:

In temeiul cererii de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 27.04.2015, sub nr._, reclamanta G.-M. L.-C., in contradictoriu cu pârâta O. F. SOLUTIONS BV, prin O. BANK ROMANIA SA a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța:

A. cu privire la Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ din 29.02.2008

a. Să se constate ca fiind abuzive si nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii si a modului de calcul al acestora, precum si clauzele privind comisionul de acordare, prevăzute în Contractul de credit nr. C_ din 29.02.2008 intervenit între OPT Bank România SA, în calitate de împrumutătoare si reclamanta, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept si derulării în continuare a contractelor de credit, fara incidența acestor clauze;

b. Să fie obligată parata să precizeze si să actualizeze Contractul de credit anterior menționat prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale:

i. precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora: 2.9 p.p. + LIBOR CHF 3M;

ii. modalitatea de modificare a dobânzii exclusivă în funcție de indicele de referința LIBOR CHF 3M, în virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mențiunea ca marja băncii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cat si în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referința LIBOR.

c. Să se constate nulitatea actului adițional nr. 3 din data de 10.09.2012, iar pe cale de consecința să se dispună derularea în continuare a contractului de credit fără incidența clauzelor cuprinse în acestea

d. Să fie obligată pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamanților în temeiul Contractului de credit după următoarea formula: marja băncii fixa în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 2.9 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 M;

d. Să fie obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 38.628,36 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferenta fiecărei rate, calculata de la data scadentei ratelor lunare si pana la plataefectiva si integrala a debitului

e. Să fie obligată parata la restituirea către reclamanți a sumei de 3.480,00 CHF reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferenta calculată începând cu data prezentei cereri si pana la data achitării efective si integrale a debitului

B. Cu privire la Contractul de Credit nr. C_ din 19.12.2007 (denumit în continuare contractul nr.6820)

a. Sa se constate ca fiind abuzive si nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii si a modului de calcul al acestora, precum si clauzele privind comisionul de acordare, prevăzute în Contractul de credit nr. C_ din 19.12.2007 intervenit între O. Bank România SA, în calitate de împrumutatoare și reclamanți, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept si derulării în continuare a contractelor de credit, fara incidența acestor clauze;

b. Sa fie obligată parata să precizeze si să actualizeze Contractul de credit anterior menționat prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale.

i.precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora: 4,02 p.p. + LIBORCHF3M;

ii.modalitatea de modificare a dobânzii exclusiva în funcție de indicele de referința LIBOR CHF 3M, in virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mențiunea ca marja băncii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referința LIBOR.

c. Să se constate nulitatea actului adițional nr.2 din data de 10.09.2012, iar pe cale de consecința sa se dispună derularea în continuare a contractului de credit fara incidența clauzelor cuprinse în acestea

d. Să fie obligată pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamanților în temeiul Contractului de credit după următoarea formula: marja băncii fixa în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 4,02 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 M;

d. Să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 9.093,19 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferenta fiecărei rate, calculata de la data scadentei ratelor lunare si pana la plata efectiva si integrala a debitului

e. Să fie obligată parata la restituirea către reclamanți a sumei de 892,95 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferenta calculata începând cu data prezentei cereri si pana la data achitării efective si integrale a debitului

C. cu obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de judecata în temeiul art. 451 Noul cod de procedura civila.

În motivarea cererii sale de chemare în judecată, reclamanta a arătat în esență că, a încheiat cu O. BANK ROMANIA SA două contracte de credit la o diferența de 2 luni. Primul contract nr. 7611 din 29.02.2008, având ca obiect acordarea în favoarea împrumutatului a unui credit de consum în cuantum de 174.000 CHF, pe o perioada de 360 luni.

Dobânda perceputa pentru creditul acordat de Banca a fost stabilita la 5.7 % pe an, prevăzuta la art.5.1 din Contract, respectiv era formata din marja băncii de 2,9 puncte procentuale la care se adaugă nivelul indicelui LIBOR CHF 3M (2,8 la data încheierii contractului).

Al doilea contract nr. 6820 din 19.12.2007, având ca obiect acordarea în favoarea împrumutatului a unui împrumut ipotecar în cuantum de 44.647,40,00 CHF, pe o perioada de 360 luni.

Dobânda perceputa pentru creditul acordat de Banca a fost stabilita la 6,8 % pe an, prevăzuta la art. 6.7 din Contract, respectiv era formata din marja băncii de 4,02 puncte procentuale la care se adaugă nivelul indicelui LIBOR CHF 3M (2,78 la data încheierii contractului).

A învederat reclamanta faptul ca, desi evolutia indicelui LIBOR a fost una descrescătoare, instituția împrumutătoare a inteles sa majoreze in mod unilateral nivelul marjei bancii, care trebuia sa fie fixa pe intreaga perioada de derulare a contractului de credit.

S-a mentionat ca, in baza contractului de credit, parata avea posibilitatea unilaterala de a modifica nivelul dobanzii doar prin raportare la valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta, modificare care trebuia sa opereze si in sens invers, descrescator, in situatia in care nivelul ratei de referinta LIBOR scade si care, pana in acest moment, nu a intervenit, desi nivelul LIBOR a scazut considerabil in ultimii ani.

Au apreciat reclamantii ca toate clauzele referitoare la posibilitatea unilatarala a bancii de a modifica nivelul dobanzii constituie o clauza abuziva in conformitate cu disp. art. 4 si urm. din Legea nr. 193/2000, ce a transpus si implementat Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.01.1993, iar contractele de credit pentru consumatori sunt guvernate de aceste prevederi.

Astfel, s-a aratat ca, potrivit art. 5.1 din contractul de credit nr. 7611: „Dobanda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de catre banca, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta, fara a exista consimtamantul clientului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambrusat, incepand cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobanzii va duce la recalcularea dobanzii datorate.” S-a mai precizat ca, in mod similar, potrivit art 6.1 din contractul de credit: „pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobanzilor si taxelor, fara consimtamantul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in Tariful de comisioane si afisat la sediile bancii.”

De asemenea, potrivit art. 6.1 din Contractul nr. 6820: ‚’’ Pentru creditul acordat, Clientul datorează și va plăti Băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii.’’ Art. 6.2 ‚’’ Banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii, în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută, modificările ratelor de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului.’’

A considerat reclamanta că, prevederile conform carora se acorda Bancii parate posibilitatea unilaterala de a modifica una din clauzele esentiale ale contractului de credit si, anume cuantumul prestatiei celelilalte parti, fara acordul celui care se obliga, au caracter abuziv. Mai mult, s-a aratat ca prevederile conform carora se acorda Bancii parate posibilitatea unilaterala de a modifica dobanda exclusiv in temeiul politicii interne sunt abuzive inca de la data introducerii lor in contractul de adeziune, intrucat exclud, prin chiar modalitatea in care sunt formulate, posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterala a contractului, astfel ca banca imprumutatoare este singura care decide asupra momentului in care survine dezechilibrul financiar pe piata si tot ea este cea care modifica dobanda, fara a exista o negociere reala, fara a exista egalitatea de drepturi intre parti.

S-a sustinut, asadar, ca, prin introducerea acestor clauze, s-a creat, inca de la inceput, un dezechilibru semnificativ intre parti, deoarece dobanda poate creste in orice moment al desfasurarii contractului, fara ca imprumutatii sa aiba posibilitatea reala de a verifica baza acestei cresteri, ceea ce determina o pozitie de inegalitate a consumatorului in raport cu banca.

A mai invederat reclamanta ca, in materia contractelor de consum, legiuitorul national si cel european au prevazut posibilitatea instantelor de judecata de a modifica sau anula clauzele unui contract in masura in care acestea sunt abuzive, urmarindu-se pe aceasta cale atenuarea principiului „pacta sunt servanda”, aratandu-se ca, in conditiile Legii nr. 193/2000, s-ar justifica posibilitatea unilaterala a bancii de a modifica nivelul ratei dobanzii doar daca ar exista o motivatie intemeiata si numai cu obligatia furnizorului de a informa de indata consumatorul despre aceasta modificare, respectiv cu dreptul acestuia din urma de a rezilia contractul si, in speta, nu exista motivatia intemeiata, ce ar impune împrumutătorului obligatia de a stabili in mod clar „regulile jocului” inainte de derularea raporturilor contractuale, pentru ca cel ce se obliga sa aiba un minim de previzibilitate in ceea ce priveste cuantumul obligațiilor pe care si le asuma.

Au apreciat reclamantii ca motivul întemeiat trebuie sa reprezinte o situatie descrisa clar, previzibila, furnizand posibilitatea imprumutatului de a putea anticipa consecintele ce s-ar putea produce in situatia intervenirii respectivei situatii si, in cauza, aceste clauze sunt formulate . vag, astfel incat ofera Bancii posibilitatea de a interpreta in favoarea sa schimbarile intervenite in domeniul economic, interpretare care excede limitele teoriei impreviziunii si este contrara principiului bunei-credinte, deoarece dau dreptul bancii de a invoca orice fel de justificare pentru cresterea dobanzii („pe fondul cresterii costurilor financiare, a fluctuatiei cursului de schimb si a dobanzii de pe piata bancara”).

Totodata, s-a mentionat faptul ca, pe parcursul derularii contractului, evolutia indicelui de referinta s-a modificat in sens descendent, insa banca nu a procedat la modificarea dobanzii, desi clauza contractuala impunea acest lucru, fiind asumata de ambele parti si rezultatul a constat in ruperea echilibrului contractual, prin repartizarea inechitabila a sarcinilor, beneficiilor, piederilor si profiturilor.

A concluzionat reclamanta ca nu se poate aprecia ca ea si-ar fi dat consimtamantul la incheierea contractului, atat timp cat acest consimtamant a fost exprimat in contextul unei stari de constrangere financiara, stare de care parata, in calitate de comerciant, a inteles sa se foloseasca si sa impuna obligatii excesive cocontractantului, aflat . si, avand in vedere caracterul contractului de credit, respectiv unul de adeziune, forta juridica a contractelor nu poate fi primita, in realitate fiind vorba despre o practica arbitrara si, implicit, abuziva de prelevare a unei dobanzi mai mari decat cea anuntata de banca in toate mijloacele de informare in masa si anunturile publicitare.

S-a alegat si incalcarea de catre Banca, atat la momentul incheierii contractului cat si pe parcursul executarii sale, a prev. Legii nr. 296/2006, conform carora banca are obligatia de informare completa a clientului, precum si a prev. OG nr. 21/1992, in baza carora variatia ratei dobanzii trebuie sa fie independenta de vointa furnizorului de servicii financiare.

Ori, in aceste conditii, reclamantii au aratat ca singura sanctiune aplicabila practicilor comerciale abuzive este nulitatea absoluta, deoarece este vorba despre lipsa cauzei juridice, cat si ilicitatea acesteia ori falsitatea sa, in sensul disp. art. 966-968 din vechiul Cod Civil.

In ceea ce priveste comisionul de acordare, in cuantum de 2%, calculat la valoarea creditului, ce a fost stipulat in cuprinsul art. 6.1 din Contractul de Credit, reclamantii au sustinut ca o asemenea clauza este abuziva si nelegala, iar pozitia de inegalitate si dezechilibrul semnificativ reiese in mod vadit din introducerea clauzei in contract, clauza ce este stipulata doar in favoarea imprumutatorului. S-a precizat ca aceasta clauza nu a fost negociata cu consumatorul si a fost stabilita fara a-i da acestuia posibilitatea de a influenta natura sa. Au concluzionat, astfel, reclamantii ca si aceasta clauza este lovita de nulitate absoluta, comisionul de acordare fiind solicitat in baza unei clauze nule, lipsita de cauza, prin raportare la disp. art. 966 din vechiul cod civil si este lipsit de contraprestatie.

Cu privire la nulitatea Actului Adițional nr. 3 din data de 10.09.2012 la contractul nr. 7611 și a Actului adițional nr. 2 din 10.09.2012 la contractul 6820, arată reclamanta în continuarea cererii formulate, ea a refuzat semnarea actelor adiționale formulate de pârâtă în cursul lunii septembrie 2010 iar actele adiționale din anul 2012 au fost semnate ca urmare a presiunii băncii coroborată cu nevoia sa financiară de a beneficia de orice înlesnire la plata din partea primei. Arată că, pe parcursul derulării convenției de credit a întâmpinat dificultăți financiare, în principal datorite creșterii cursului de schimb valutar și a modificării unilaterale a nivelului dobânzii de luna mai 2008, sens în care a formulat mai multe cereri de suspendare a ratelor de credit. Astfel, arată reclamanta, la momentul semnării actului adițional, banca a condiționat reeșalonarea creditului de semnarea actului adițional în integralitatea sa. Or, marja băncii de 6,88 p.p., respectiv 7,68 p.p. menționate în actele adiționale este mai mult decât dublă față de cea existentă la momentul încheierii contractului de credit.

Referitor la solicitarea de precizare si actualizare a contractelor de credit, s-a aratat ca, in scopul realizarii unei concilieri reale a intereselor partilor, este necesar sa se recurga la doua principii fundamentale ale dreptului contractual roman, care joaca un rol director si unul corector al continutului contractului: principiul proportionalitatii si principiul coerentei. Au sustinut reclamantii ca se impune restabilirea echilibrului contractual, prin raportare la vointa reala a partilor din momentul incheierii acordului contractual, singura dispozitie care se bucura de previzibilitate, claritate si care corespunde exigentelor referitoare la solidarismul contractual, putand asigura executarea cu buna credinta a contractului de imprumut, potrivit careia modalitatea de calcul a dobanzii, micsorarea/majorarea acesteia se poate realiza numai in raport de evolutia Libor fata de momentul acordarii creditului, luand in considerare marja fixa a bancii la data incheierii contractului.

In sfarsit, fata de solicitarea recalcularii dobanzii si obligarea paratei la plata sumelor retinute fara just titlu, reclamantii au invederat ca, din momentul semnarii contractelor si pana in prezent au achitat ratele conform pretentiilor bancii si au manifestat buna-credinta in executarea dispozitiilor contractuale si, prin inlaturarea clauzei abuzive, respectiv modificarea unilaterala a dobanzii de catre banca si, ulterior, aplicarea modalitatii de calcul a dobanzii prin raportare la LIBOR 3M plus marja fixa, rezulta achitarea unor sume de bani in plus, care trebuie restituite.

In drept, au fost invocate disp. Vechiului Cod Civil si Legii nr. 193/2000.

Actiunii i-au fost anexate inscrisuri in probatiune (filele 19-86).

Cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru.

La data de 10.07.2015, prin serviciul registratura al instantei, parata a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii de chemare in judecata formulată de reclamantă, arătând în esență că, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, lipsind reaua-credinta ce se alega a fi fost manifestata de banca, pozitia paratei pe piata serviciilor bancare in perioada de referinta a fost una corecta, care s-a incadrat comportamentului normal si firesc in contextul economic dat, fiind respectate atat dispozitiile legale, cat si practicile bancare generalizate in sistem.

In drept, parata s-a prevalat de dispozitiile evocate in motivarea intampinarii.

Reclamantii nu au formulat raspuns la intampinare.

Pentru solutionarea cererii, instanta a incuviintat si administrat probatoriul cu inscrisuri, constatand imposibilitatea de administrare a interogatoriului reclamantilor, din culpa partii in favoarea careia a fost incuviintat mijlocul de proba.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

In fapt, din coroborarea înscrisurilor existente la dosar, rezulta ca, intre O. BANK ROMANIA SA, in calitate de împrumutător, denumita in contract „Banca” și reclamanta G.-M. L.-C., in calitate de împrumutat, denumită in contract „Clientul” a intervenit contract nr. 7611 din 29.02.2008, având ca obiect acordarea în favoarea împrumutatului a unui credit de consum în cuantum de 174.000 CHF, pe o perioada de 360 luni.

Al doilea contract nr. 6820 din 19.12.2007, având ca obiect acordarea în favoarea împrumutatului a unui împrumut ipotecar în cuantum de 44.647,40,00 CHF, pe o perioada de 360 luni.

Instanța reține că, prin aceeasi clauza contractuala, s-a prevazut ca dobanda este variabila, in conformitate cu politica Bancii si poate fi modificata in mod unilateral de catre Banca, in functie de valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta, fara a exista consimtamantul clientului, urmand ca noul procent de dobanda sa se aplice la soldul creditului ramas de rambursat, incepand cu data de aplicare stabilita de Banca, modificarea dobanzii ducand la recalcularea dobanzii datorate.

S-a precizat ca noul procent de dobanda va fi comunicat imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont, trimisa la adresa de corespondenta specificata de client sau prin afisare la sediile bancii, aratandu-se ca aceasta metoda de notificare este suficienta si clientul renunta la orice plangere si orice opozitie/contestatie cu privire la faptul ca metoda de comunicare a fost nepotrivita sau insuficienta si, in cazul in care, in urma modificarii nivelului de dobanda de catre banca, imprumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobanzile aferente, in termen de 10 zile calendaristice de la data notificarii privind modificarea dobanzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda.

In mod similar, potrivit art. 6.2 din Contractul de Credit, pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobanzilor si taxelor, fara consimtamantul clientului, noul nivel al comisioanelor urmand a fi publicat in Tariful de comisioane si afisat la sediile bancii.

Modalitatea de calcul a dobanzii lunare aferente primului contract de credit a fost stipulata in cuprinsul art. 5.5 din contract, ce indica formula de calcul a valorii dobanzii exprimata in moneda creditului si, in conformitate cu prev. art. 5.1 din contract, la data incheierii actului juridic, rata dobanzii era de 5,7% pe an. Nu s-au precizat, insa, indicii de referinta aplicabili in formula de calcul a dobanzii variabile, precizare ce se impunea a fi efectuata, cu atat mai mult cu cat, fata de prev. art. 5.2 din contract, banca isi rezerva dreptul de a revizui dobanzile in conformitate cu politica interna.

In sfarsit, trebuie retinuta si obligatia de plata asumata de imprumutat prin art. 6.1 lit. b din acelasi Contract de Credit, pe baza carora clientul este obligat sa plateasca un comision de acordare de 2%, perceput o singura data, la valoarea creditului acordat.

Contractul de credit Nr. 7611 din 29.02.2008 a fost supus unor modificari ulterioare. O noua modificare contractuala a intervenit la data de 10.09.2012, cand a fost semnat Actul Aditional Nr. 3, in temeiul caruia partile au convenit modificarea integrala a art. 5 din acest contract de credit, in speta fiind relevanta modalitatea de stabilire a ratei dobanzii curente, stipulata prin acest act aditional la un cuantum de 6,88%. S-a aratat, totodata, ca rata dobanzii este variabila trimestrial, in functie de urmatoarea formua de calcul: „dobanda de referinta+marja bancii”, dobanda de referinta fiind LIBOR la 3 luni, iar marja bancii este fixa pe toata durata creditului, putand fi modificata doar ca urmare a modificarilor legislative sau micsorata doar in acord cu politica comerciala a Bancii. Au mai convenit partile ca, pe o perioada de 6 luni, incepand cu data de 10.09.2012, sa fie modificata marja de dobanda de 6,77% aferenta creditului acordat, prin diminuarea cu 1 p.p. si, la expirarea celor 6 luni, rata dobanzii sa se calculeze conform formulei de calcul indicata prin acest act aditional, cu o valoare a marjei de 6,77%. Ca atare, desi nu s-a indicat, in mod expres, ca marja bancii, definita prin art. I din actul aditional nr. 3/10.09.2012 este de 6,77%, fata de modalitatea de stabilire a prev. art. II si III din acest act aditional si, prin raportare la cotatia LIBOR 3M din data de 10.09.2012, nu poate fi contestat acest aspect.

Contractul de credit Nr. contract nr. 6820 din 19.12.2007 a fost supus și el unor modificari ulterioare. O noua modificare contractuala a intervenit la data de 10.09.2012, cand a fost semnat Actul Aditional Nr. 2, in temeiul caruia partile au convenit modalitatea de stabilire a ratei dobanzii curente, stipulata prin acest act aditional la un cuantum de 7,68%..

In contextul in care imprumutata si-au asumat Actul Aditional Nr. 2 și 3, incheiat cu banca imprumutatoare la data de 10.09.2012, prin semnătura, instanta considera ca, in prezent, acestea sunt actele juridice care guverneaza raportul juridic derivând din contractul de imprumut al partilor in ce priveste modalitatea de stabilire a dobanzii aferenta creditului acordat, intrucat disp. art. 5 și respectiv 6 din contractul de credit convenit inițial au încetat sa mai producă efecte juridice la data semnarii actelor aditionale.

Instanța reține că, prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta solicită, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale care permit bancii modificarea unilaterala a cuantumului dobânzii, precum si restabilirea echilibrului contractual, prin aplicarea dobanzii convenita la momentul semnării contractelor de credit, fata de marja fixa a bancii din data de 29.02.2008 și respectiv 19.12.2007 si restituirea sumelor achitate in plus, precum si restituirea sumei achitata cu titlu de comision de acordare, ce este lipsita de contraprestatie.

În drept, raportându-se la imprejurarea ca, intre parti, a intervenit o conventie de imprumut, instanta va decide cu privire la temeinicia petitelor actiunii introductive, ce vizeaza actul juridic incheiat la data de 29.02.2008 și respectiv 19.12.2007, pe baza disp. art. 969 din Codul Civil de la 1864, conform carora: „Conventiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante. Ele se pot revoca prin consimtământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.

Este, astfel, consacrat principiul fortei obligatorii a actului juridic, ce se impune atat partilor contractante, cat si instantei de judecata. Insa, pentru a putea da eficienta principiul fortei obligatorii a contractului, instanta trebuie sa constate existenta unui act juridic valabil incheiat intre partile litigante, disp. art. 969 din Codul Civil fiind neechivoce in acest sens.

Conditiile esentiale de valabilitate ale oricarui act juridic sunt binecunoscute in doctrina de specialitate, caracterizandu-se prin existenta capacitatii, consimtamantului, obiectului si cauzei. In speta, nu poate fi contestata existenta capacitatii partilor de a contracta si nici valabilitatea obiectului actului juridic, ce este clar definit: un imprumut in valoare determinată, ce a fost acordat cu titlu oneros. Este, insa, contestata existenta consimtamantului imprumutatului de a contracta si a cauzei actului juridic, in conditiile echivocului de stipulare a clauzei contractuale privind obligatia de plata a ratei anuale de dobanda variabila, stabilita, in mod unilateral, de banca imprumutatoare, fara nicio formalitate si fara obligatia de a negocia cu imprumutatul noul nivel de dobanda aplicabila. Ori, in ipoteza in care vointa juridica a imprumutatului de a se obliga in contractul de imprumut cu dobanda variabila in functie de simpla decizie a bancii a fost afectata, exista implicatii cu privire la chiar prestatia asumata de reclamant, de restituire a imprumutului cu dobanda.

Pentru a verifica valabilitatea voinței juridice exprimata de reclamanți la incheiarea contractelor de credit supue analizei, in data de 29.02.2008 și respectiv de 19.12.2007, instanta are in vedere disp. art. 953 din Codul Civil, pe baza carora: consimtământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol si art. 966 din Codul Civil, ce arata ca obligația fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. In speta, se invoca falsitatea si ilicitatea cauzei actului juridic, a motivului determinat ce a îndemnat-o pe reclamantă sa-si asume obligația de plata a dobânzii, in conditiile in care clauza contractuala stipulata de banca in acest sens incalca prevederile legale in domeniul protectiei consumatorului, fiind impusa, in mod abuziv de furnizorul serviciilor financiar-bancare, in calitatea sa de profesionist.

Rezulta ca, in considerarea calitatii de profesionist a institutiei bancare ce a acordat imprumutul, in temeiul contractului de credit incheiat la data de 29.02.2008 și respectiv de 19.12.2007, instanta trebuie sa efectueze analiza conditiilor de valabilitate ale clauzelor contestate, respectiv art. 5.2 si art. 6.1 lit. b din conventia de imprumut, prin aplicarea disp. Legii nr. 193/2000, ce au fost invocate de reclamantă in sustinerea cererii sale. Art. 1 din acest act normativ stabileste ca orice contract încheiat între profesionisti și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie sa cuprinda clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiindu-le interzisa profesionistilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În contractele de credit supuse analizei, calitatea de consumator a reclamantei nu poate fi contestata, atat timp cat aceasta a incheiat conventia de imprumut pentru a-si indeplini nevoi personale, acționand în scopuri din afara activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. In acest sens sunt prev. art. 2 din Legea nr. 193/2000 sau art. 2 pct. 2 din OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor.

Posibilitatea instantei de judecata de a analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale deriva din interpretarea disp. art. 7 din Legea nr. 193/2000 si a fost stabilita, fara urma de echivoc, in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, jurisprudenta care instituie obligatia judecatorului national de a invoca, din oficiu, caracterul abuziv al clauzei contractuale ce intruneste exigentele caracterului abuziv. Este de mentionat punctul 38 din Hotărârea pronuntata in Cauza „C-168/05- E. María Mostaza Claro împotriva Centro Móvil Milenium SL”, in cuprinsul careia Curtea a stabilit că natura si importanta interesului public pe care se întemeiază protectia garantată de Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 consumatorilor justifică obligatia instantei nationale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale si, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent între consumator si vânzător sau furnizor. Aceeasi jurisprudenta a fost reiterata si in cuprinsul pct. 35 din Hotararea pronuntata in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.”, aratandu-se ca instanta natională are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare în acest sens.

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 a fost transpusa in legislatia romana prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, act normativ la care instanta trebuie sa se raporteze in analiza temeiniciei pretentiilor deduse judecatii, deoarece directiva este un izvor de drept unional cu efect direct vertical, iar nu orizontal, nu poate fi invocata intre particulari. Totusi, interpretarile oferite de Curtea de Justitie a Uniunii Europene dispozitiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, ce, prin transpunere, isi gasesc aplicarea in legislatia romana, trebuie aplicate spetei, intrucat jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecatorul national.

Astfel, in conformitate cu prev. art. 4 din Legea nr. 193/2000: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piata produsului respectiv. sau serviciului

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidentiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj usor inteligibil.”

Totodata, trebuie retinut ca disp. art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 considera clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îsi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivatie întemeiată, în conditiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părti contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Aceste dispozitii legale transpun, in mod fidel, prev. art. 3 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ce arata ca: „(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradictie cu cerinta de bună credintă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. ... În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei” si pe cele ale pct. 1 lit. j din Anexa Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, care stabilesc ca este abuziva o clauza care autorizeaza vânzătorul sau furnizorul să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

In conformitate cu prev. art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, transpuse in legislatia romana prin art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil. per a contrario, in masura in care nu este exprimata in mod clar si inteligibil, chiar si o clauza contractuala care priveste obiectul contractului poate fi considerata abuziva, dupa cum a aratat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cuprinsul Hotararii pronuntate in cauza C‑26/13, în procedura „Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva O. Jelzálogbank Zrt”, reiterandu-si jurisprudenta in cauza C‑143/13, „B. M. si I. O. M. împotriva .”, astfel ca apararile paratei cu privire la inadmisibilitatea actiunii se impun a fi inlaturate.

Rezulta ca Legea nr. 193/2000 abilitează instantele de judecată să cenzureze contractul, din moment ce o clauza contractuala abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator, dupa cum s-a retinut de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cuprinsul Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.” (par. 28). De altfel, aceleasi considerente au fost expuse de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene si in motivarea Hotararii „Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores”.

Potrivit considerentelor de la pct. 44 din cuprinsul hotărârii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pronuntata in cauza C- 484/08 – „Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad”: dispozitiile art. 4 alin. 2 si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de-o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar si inteligibil.

Asadar, contrar sustinerilor paratei, instanta considera ca, în materia protectiei consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislatia natională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european si cel national au urmărit atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instantei de judecată posibilitatea de a analiza chiar si clauzele contractuale ce privesc pretul contractului, obiectul unei conventii de imprumut, în măsura în care se apreciază că este abuziva modalitatea in care s-a stipulat obligatia ce incumba imprumutatului, de plata a dobanzii creditului. O asemenea interventie nu încalcă principiul fortei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discretionară de a contracta, ci, dimpotriva, implica buna-credinta, informare si colaborare intre contractanti.

Raportandu-se la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene redata in cele ce preced, jurisprudenta ce este obligatorie pentru instantele nationale si la prev. art. 4 alin. 2 teza finala din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, transpuse in legislatia nationala prin art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta va considera ca are posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind modalitatea de calcul a dobanzii variabile, stipulata in conventia de imprumut incheiata de parti si va inlatura, ca fiind nefondate, alegatiile paratei cu privire la inadmisibilitatea actiunii sau imposibilitatea modificarii contractului de credit, din moment ce vizeaza chiar obiectul actului juridic, prestatia la care s-a obligat imprumutatul si, fara de care, nu poate subzista conventia.

Astfel, analizând clauza contractuală privind dobânda împrumutului, astfel cum a fost stabilită la momentul încheierii convențiilor de credit și inserată în cuprinsul acestora, instanța constată că Banca, în calitatea sa de profesionist, a inserat în contractul standard, modelul pretipizat, ce a fost remis împrumutatului, strict pentru a fi semnat, fără a fi negociat, o clauză contractuală în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, clauză de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, din moment ce însuși obiectul contractului, prestația împrumutatului, de a restitui dobânda aferentă sumei de bani ce a făcut obiectul creditului acordat este stipulată în mod vag și neinteligibil, iar această manieră de reglementare a dobânzii a făcut posibilă impunerea unei marje fixe a dobânzii, având un cuantum mult mai mare decât cel avut în vedere de împrumutat la momentul încheierii contractului. Pârâta nu a făcut dovada negocierii vreunei clauze contractuale cu reclamanta, după cum impun prevederile art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului, fiind evident că este vorba despre un contract de adeziune, un model standard, cuprinzând clauze ce au fost impuse consumatorului. Dată fiind reglementarea europeană aplicabilă speței, după cum s-a prezentat mai sus, necesitatea dovedirii negocierii clauzelor contractuale sau a neexercitării de către consumator a dreptului de negociere, care trebuia să-i fie adus la cunoștință, ca urmare a îndeplinirii corespunzătoare a obligației de informare ce incumbă profesionistului, era în sarcina pârâtei, în speță, nefiind efectuată o astfel de probă.

Maniera vagă și lacunară de stipulare a dobânzii în cuprinsul contractului de credit, care face mențiune la aplicarea unei dobânzi variabile, fără a preciza indicii de referință ce vor fi aplicați pentru calculul acestei dobanzi, ci doar a variabilității dobânzii prin raportare la indicele de referință LIBOR CHF, a oferit Băncii posibilitatea ca, pe parcursul derulării convenției de credit, să modifice unilateral rata dobânzii, în baza dreptului pe care și l-a rezervat în cuprinsul contractului.

Rezultă, așadar, că banca a procedat la modificarea, în mod unilateral și nejustificat, a cuantumului dobânzii agreat de părți la momentul semnării contractului, prin aplicarea unei marje fixe în cuantum mai mare decât cel avut în vedere de consumator la momentul la care și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic, dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților neputând fi contestat și reiese din stipularea de către profesionist a unei clauze contractuale în detrimentul consumatorului, contrar cerințelor bunei-credințe.

Or, clauzele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii figurează în mod expres la punctul 1 litera j din anexa la Directiva nr. 93/13, după cum a arătat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cuprinsul Hotărârii pronunțată în cauză C‑143/13, „B. M. și I. O. M. împotriva .”. Totodată, în cuprinsul acestei hotărâri, reiterând jurisprudența din Hotărârea „Kásler și Káslerné Rábai, punctul 73”, Curtea a mai aratat: „Rezultă în special din articolele 3 și 5 din Directiva nr. 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele și particularitățile mecanismului de modificare a ratei dobânzii și relația dintre această clauză și alte clauze referitoare la remunerația creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește”.

În speță, nu au fost indicate criterii clare și inteligibile care să permită Băncii modificarea unilaterală a dobânzii, prin aplicarea unui cuantum exagerat al marjei proprii, astfel că, față de prevederile pct. 1 lit. j din Anexa Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, este abuzivă clauză care autorizează furnizorul de servicii financiare (în cauză, pârâta) să modifice unilateral clauzele contractului, deoarece nu există un motiv întemeiat, motiv care să fi fost precizat în cuprinsul actului juridic încheiat inițial și de care reclamanta, în calitate de consumator, să aibă cunoștință și să-i poată aprecia temeinicia. În contract nu au fost precizate criteriile pe care le poate avea în vedere banca pentru a putea modifica în mod unilateral dobânda, criterii care să fie previzibile împrumutatului, care nu are cunoștințe despre costurile Băncii sau despre maniera în care aceasta își reglementează politica internă.

Apoi, față de prevederile art. 6 raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza contractuală ce a conferit dreptul instituției bancare, în calitatea sa de profesionist, de a modifica unilateral prevederile referitoare la dobânda împrumutului, fără a avea un motiv întemeiat, care să fie precizat în contract, nu a fost negociată direct cu consumatorul și a creat, în detrimentul împrumutatului, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin calcularea unor rate mult mai mari decât cele avute în vedere de consumator la momentul acceptării împrumutului. Se impune, astfel, constatarea nulității absolute a clauzei privind stabilirea nivelului dobânzii, ce a fost impusă reclamantului, în mod unilateral de către bancă, în baza art. 5.1 și 6.7 din contractele de credit, prin raportare la o altă marjă fixă decât cea existentă la momentul încheierii acestora.

Așadar, dând eficiență jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene stabilită în materia protecției consumatorului, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata, ca fiind abuzive și lovite de nulitate absolută, clauzele Contractelor de Credit încheiate la data de 29.02.2008 și respectiv de 19.12.2007, referitoare la cuantumul dobânzii impusă, în mod unilateral, de către Banca.

Pentru aceleași considerente de drept anterior reținute instanța va constata ca fiind abuzive și lovite de nulitate absolută și Actele adiționale încheiate ulterior între părți și în consecință, va dispune derularea în continuare a contractelor de credit fără incidența clauzelor cuprinse în acestea.

În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, pentru restabilirea situației anterioare momentului la care profesionistul a stipulat clauza abuzivă privind modificarea unilaterală a dobânzii contractului de credit, instanța o va obliga pe pârâtă O. BANK F. SOLUTIONIS B.V., prin mandatar O. BANK ROMÂNIA SA, să precizeze și să actualizeze:

I. Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ din 29.02.2008 prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale:

1. precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora: 2.9 p.p. + LIBOR CHF 3M;

2. modalitatea de modificare a dobânzii exclusivă în funcție de indicele de referința LIBOR CHF 3M, în virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mențiunea ca marja băncii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cat si în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referința LIBOR.

Totodată, instanța o va obliga pe pârâtă să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data introducerii cererii – 27.04.2015, moment la care pârâta a fost pusă în întârziere) nivelul dobânzii percepute reclamantului în temeiul Contractului de Credit nr. C_ din 29.02.2008, după următoarea formulă: marja băncii fixa în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 2.9 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 M;

II. Contractul de Credit nr. C_ din 19.12.2007 (denumit în continuare contractul nr.6820) prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale.

1.precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora: 4,02 p.p. + LIBORCHF3M;

2.modalitatea de modificare a dobânzii exclusiva în funcție de indicele de referința LIBOR CHF 3M, in virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mențiunea ca marja băncii este fixa, neputând fi modificata decât prin acordul scris al părților, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referința LIBOR.

Va obliga pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamanților în temeiul Contractului de credit după următoarea formula: marja băncii fixa în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 4,02 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 M;

În ceea ce privește comisionul de acordare, stabilit in conformitate cu prevederile contractuale mentionate mai sus ( art. 8.3 din Contractul 6820 si art. 6.1 lit. b din Contractul de Credit nr. 7611), instanta considera ca si acasta clauza contractuala a fost inserata de institutia de credit, in calitatea sa de profesionist, prin contractul standard, modelul pretipizat, ce a fost remis imprumutatilor strict pentru a fi semnat, fara a fi negociat.

Este vorba despre o clauza contractuala ce produce efecte în detrimentul consumatorului si a fost impusa contrar cerintelor bunei-credinte, clauze de natura a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, reclamantii consumatori fiind tinuti sa plateasca o suma de bani nejustificata, fara a exista o contraprestatie din partea contractantului in acest sens.

Parata imprumutator nu a facut dovada negocierii cu imprumutata a clauzei contractuale mentionate, dupa cum impune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, fiind evident ca este vorba despre un contract de adeziune, un model standard, cuprinzand clauze ce au fost impuse consumatorului.

Ori, stabilirea obligatiei de plata a comisionului de acordare este lipsita de cauza juridica, cauza nu exista, atat timp cat nu poate fi justificata contraprestatia partii care pretinde suma de bani cu titlu de comision de acordare si, in consecinta, prin raportare la disp. art. 966 din Codul Civil si art. 4, art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata nulitatea absoluta a acestor clauze.

Instanta nu considera ca sunt justificate apararile paratei, in sensul ca banca procedeaza la intocmirea unei documentatii de credit, ulterior aprobarii imprumutului, astfel ca aceste comisioane reprezinta o cheltuiala a creditului, contravaloarea unei activitati prestate de banca, din moment ce intocmirea documentatiei de credit face parte din activitatea profesionala a institutiei bancare si este rasplatita prin produsul ce a fost vandut reclamantilor consumatori. Costul creditului, anume: dobanda perceputa pentru rambursarea sumei de bani imprumutate in rate lunare este de natura a asigura plata prestatiei paratei de a efectua demersurile necesare in vederea semnarii contractului de credit, acest tip de servicii fiind prestate de catre institutia bancara in desfasurarea curenta a activitatii sale si nu poate fi imputata consumatorului de doua ori, atat prin suportarea costurilor imprumutului, a dobanzii pe care acesta o datoreaza pentru suma imprumutata, cat si prin plata comisionului de acordare.

Rezulta, astfel, ca nu exista o contraprestatie a paratei pentru impunerea obligatiei de plata a acestor taxe in sarcina consumatorului si, dat fiind ca lipseste contraprestatia ., dupa cum este cazul contractului de imprumut cu dobanda, nu exista cauza juridica in ceea ce priveste clauza inserata in contract privind comisionul de acordare, iar lipsa cauzei este de natura a atrage nulitatea absoluta a prevederii contractuale.

Față de soluția de constatare a nulității absolute a clauzelor abuzive referitoare la cuantumul dobânzii impusă, în mod unilateral, de către Banca împrumutătoare și comisionul de acordare, astfel cum au fost stipulate în contractul de credit, sancțiunea nulității absolute producând efecte retroactive, încă de la data la care clauzele contractuale au fost convenite, instanța va da eficiență principiului restituirii integrale a prestațiilor executate în temeiul clauzelor nule și va admite petitele privind restituirea sumelor de bani achitate în executarea obligațiilor de plată asumate prin clauzele contractuale lovite de nulitate absolută, astfel că:

În ceea ce privește Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ din 29.02.2008

Va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 38.628,36 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferenta fiecărei rate, calculata de la data scadentei ratelor lunare si pana la plataefectiva si integrala a debitului. Totodată va obliga parata la restituirea către reclamantă a sumei de 3.480,00 CHF reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferenta calculată începând cu data prezentei cereri si pana la data achitării efective si integrale a debitului.

În ceea ce privește Contractul de Credit nr. C_ din 19.12.2007

Va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 9.093,19 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferenta fiecărei rate, calculata de la data scadentei ratelor lunare si pana la plata efectiva si integrala a debitului. Va obliga parata la restituirea către reclamanți a sumei de 892,95 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferenta calculata începând cu data prezentei cereri si pana la data achitării efective si integrale a debitului.

Susținerea pârâtei potrivit căreia constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu poate avea ca efect, modificarea contractului de către instanță sau restituirea sumelor, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr.193/2000, „consumatorii prejudiciați prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil respectiv Codului de procedură civilă”. Or, în prezenta cauză s-a constatat că clauzele abuzive sunt nule absolut, prin raportare la prevederile art. 12 alin. 4 din Legea nr.193/2000, fiind deci aplicabil și principiul repunerii părților în situația anterioară.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța, în temeiul dispoz. art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.240 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.-M. L.-C., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu pârâta O. F. SOLUTIONS BV, prin O. BANK ROMANIA SA, cu sediul în București, .-68, Sector 1, și în consecință:

Constată ca fiind abuzive si nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii si a modului de calcul al acestora, precum si clauzele privind comisionul de acordare, prevăzute în Contractul de credit nr. C_ din 29.02.2008 intervenit între OPT Bank România SA, în calitate de împrumutătoare si reclamanta, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept.

Dispune derularea în continuare a contractelor de credit, fara incidența acestor clauze;

Obligă parata să precizeze si să actualizeze Contractul de credit anterior menționat prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale:

1. precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora: 2.9 p.p. + LIBOR CHF 3M;

Constată nulitatea actului adițional nr. 3 din data de 10.09.2012, iar pe cale de consecința dispune derularea în continuare a contractului de credit fără incidența clauzelor cuprinse în acestea

Obligată pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamanților în temeiul Contractului de credit după următoarea formula: marja băncii fixa în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 2.9 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 M;

Obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 38.628,36 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferenta fiecărei rate, calculata de la data scadentei ratelor lunare si pana la plataefectiva si integrala a debitului

Obligă parata la restituirea către reclamanți a sumei de 3.480,00 CHF reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferenta calculată începând cu data prezentei cereri si pana la data achitării efective si integrale a debitului

Constată ca fiind abuzive si nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii si a modului de calcul al acestora, precum si clauzele privind comisionul de acordare, prevăzute în Contractul de credit nr. C_ din 19.12.2007 intervenit între O. Bank România SA, în calitate de împrumutatoare și reclamanți, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept.

Dispune derularea în continuare a contractelor de credit, fara incidența acestor clauze;

Obligă parata să precizeze si să actualizeze Contractul de credit anterior menționat prin semnarea unui act adițional la acesta, cuprinzând următoarele clauze minimale.

1.precizarea si definirea elementelor componente ale dobânzii si a cuantumului acestora: 4,02 p.p. + LIBORCHF3M;

Constată nulitatea actului adițional nr. 2 din data de 10.09.2012, iar pe cale de consecință dispune derularea în continuare a contractului de credit fara incidența clauzelor cuprinse în acestea

Obligă pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamanților în temeiul Contractului de credit după următoarea formula: marja băncii fixa în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 4,02 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 M;

Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 9.093,19 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferenta fiecărei rate, calculata de la data scadentei ratelor lunare si pana la plata efectiva si integrala a debitului

Obligă parata la restituirea către reclamanți a sumei de 892,95 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferenta calculata începând cu data prezentei cereri si pana la data achitării efective si integrale a debitului

Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.240 lei reprezentând o parte a onorariului avocațial.

Respinge restul pretenților reclamantului ca neîntemeiate.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronuntată în sedintă publică, azi, data de 12.10.2015.

Președinte Grefier

M. A. R. L.

Dact./Red. Am.M.

4 ex./05.02.2016

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9671/2015....		Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6491/2015.... →

Anulare act. Sentința nr. 9298/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 9298/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA