Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4626/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4626/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 3523/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4626/2015

Ședința camerei de consiliu din 8 mai 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V. V.

GREFIER: L.-M. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S. C., având ca obiect cerere de valoare redusă..

Soluționarea cererii s-a dispus în camera de consiliu, cu citarea părților.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate la termenul anterior.

Nemaifiind alte probe de administrat sau incidente de soluționat, în temeiul art. 244 alin. 1 C. pr. civ., instanța constată încheiată etapa cercetării procesului, iar, în temeiul art. 394 C. pr. civ., considerându-se lămurită, declară închisă etapa dezbaterilor asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect cerere cu valoare redusă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 26.02.2015, reclamanta S.C. E. K. Romania S.R.L., în calitate de creditor cesionar, în contradictoriu cu pârâtul S. C., a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 541,67 lei, reprezentând 176,61 lei - debit principal, 176,61 lei reprezentând penalități de întârziere, 23,66 lei – dobânzi legale și 164,79 lei – taxa de reziliere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între Orange Romania S.A. și debitor s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/07.01.2012. Prin semnarea clauzelor contractuale de bază aferente contractului, debitorul și-a dat acordul referitor la prevederile contractului și ale documentului Termeni și Condiții Generale. Documentul Termeni și Condiții Generale face parte integrantă din contract conform prevederilor primului paragraf din Clauzele contractuale de bază.

În conformitate cu condițiile generale ale contractului, Orange avea obligația de a furniza servicii de telecomunicații iar debitorul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către Orange în termen de 14 zile de la data emiterii lor. Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale, Orange a emis o . facturi, facturi ce nu au fost achitate însă integral de către debitor.

A mai arătat reclamanta că pentru serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului până la concurența cu debitul principal iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG nr. 13/2011.

Reclamanta a precizat că dreptul de creanță al Orange Romania față de debitorul S. C. provenind din contractul de abonament încheiat a fost cesionat către E. Investment Ro GMBH iar E. K. Romania S.R.L. efectuează activități de recuperare a creanțelor cedate în calitate de administrator active. S-a mai susținut că creanța deținută de către reclamantă este certă, lichidă și exigibilă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1025 si următoarele C.pr.civ., Titlul VI privind cesiunea de creanța – Noul Cod Civil.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: contractul de abonament încheiat intre Orange România SA și pârâtul S. C. (filele 20-52), facturile emise (filele 15-19), modul de calcul al debitului (filele 11-13) și copii certificate din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare pentru dovada cesiunii (filele 69-70)

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru (f.7), în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 OUG nr. 80/2013.

Deși pârâtului i-a fost comunicat formularul de cerere însoțit de înscrisurile depuse de către reclamantă, împreună cu formularul de răspuns, acesta nu și-a exprimat poziția procesuală în raport de acțiunea promovată, nu a completat formularul și nici nu a răspuns într-o altă modalitate adecvată.

La termenul din ședința publică din data de 24.04.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

La data de 06.05.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de creanțe din data de 09.05.2013 intervenit între S.C. Orange Romania S.A. și E. Investement Ro GMBH. (filele 74-121)

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 07.01.2012, S.C. Orange Romania S.A a încheiat cu pârâtul S. C. contractul seria_. (filele 20-51) Obiectul contractului îl reprezintă serviciile din pachetul Orange-abonament Delfin 9. În baza acestuia contract, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale, S.C. Orange Romania S.A. a emis factura nr. JAF_/12.03.2012 pentru suma de 100,24 lei și factura JAF_/12.02.2012 pentru suma de 80,39 lei.(filele 16-19)

Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita în integralitate contravaloarea facturilor menționate în cele ce preced, cumulând un debit de 176,61 lei.

Dreptul de creanța al Orange Romania S.A. față de pârâtul S. C. provenind din contractul de abonament încheiat a fost cesionat către E. Investment RO GMBH, pentru care reclamanta efectuează activități de recuperare a creanțelor cedate, astfel încât dreptul la acțiune pentru obținerea îndeplinirii obligației de plata corelative poate fi exercitat de către E. K. Romania SRL. (filele 79-121) Cesiunea de creanță a fost înregistrată la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare astfel cum reiese din înscrisul depus la filele 76-78.

În drept, instanța reține că potrivit art. 102 al. 1 Legea 71/2011, contractul este supus legii în vigoare la momentul încheierii sale, în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa astfel încât raporturile contractuale dintre părți sunt reglementate prin dispozițiile Noului Cod civil.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 176,61 lei reprezentând contravaloare facturi, instanța apreciază că acesta este întemeiat și urmează să îl admită.

Articolul 1350 alin. 1 și 2 N.C.civ. reglementează principiul forței obligatorii a contractului, arătând că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat iar atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Art. 1516 alin. 2 N.C.civ. consacră dreptul creditorului la executarea integrală, exactă și la timp a obligației, conferindu-i acestuia, în ipoteza în care debitorul nu înțelege să își execute benevol obligațiile contractuale, dreptul de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației.

În materia răspunderii contractuale, referitor la sarcina probei, instanța reține că creditorul trebuie doar să facă proba existenței creanței. De îndată ce a fost făcută această dovadă, neîndeplinirea obligației de către debitor se prezumă, dacă acesta nu face dovada contrară, așa cum prevede art. 1548 N.C.civ..

Așa cum rezultă din prevederile contractului încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să presteze servicii de telecomunicații iar pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea acestor servicii.

Reclamanta a făcut proba existenței obligației pârâtului de a achita suma de 176,61 lei, prin contractul încheiat și prin facturile depuse.

De asemenea, creanța este lichidă, câtimea acesteia fiind determinată prin înscrisurile menționate, și exigibilă, raportat la prevederile art. 5 din Clauzele Contractuale de bază. Conform clauzei contractuale menționate, plata facturii trebui efectuată în maximum 14 zile de la data emiterii. Astfel, factura seria JAF_/12.02.2012 a devenit scadentă la data de 26.02.2012 iar JAF_/12.03.2012 a devenit scadentă la data de 26.03.2012.

Pentru aceste considerente, constatând că reclamanta a probat că pârâtului îi revine obligația de a achita suma de 176,61 lei, reprezentând contravaloare facturi iar pârâtul nu a făcut proba executării, instanța urmează să admită primul capăt de cerere și să oblige pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 176,61 lei.

În ceea ce privește petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților contractuale de întârziere, instanța îl apreciază a fi întemeiat și urmează să îl admită.

Pârâtul a semnat și clauzele contractuale de bază. Conform art. 10 din Clauzele contractuale de bază, contractul este alcătuit din trei părți, partea a treia fiind Termeni și Condiții Generale. (TCG)

Potrivit art. 1.9 alin. 4 TCG, în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului de plată, clientul va datora penalități de întârziere de 0.5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate.

Astfel, clauza penală inserată în art. 1.9 TCG a fost legal asumată de către pârât prin semnarea înscrisului intitulat clauze contractuale de bază.

Potrivit art. 1535 al. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență și până la momentul plății.

Conform art. 1538 C.civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.

Având în vedere stabilirea convențională a cuantumului penalităților de întârziere precum și principiul forței obligatorii a contractului, instanța va admite petitul referitor la penalitățile de întârziere și va obliga pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 176,61 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere în cuantum de 0.5%.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata taxei de reziliere, instanța constată că și acesta este fondat.

Conform art. 1.16 TCG, contractul poate înceta prin reziliere, la inițiativa Orange, în cazul în care în cea de-a 25 zi calendaristică de la data emiterii facturii, clientul nu a plătit integral sumele datorate. În acest caz, clientul va datora Orange România despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.

Astfel cum s-a reținut în cele de mai sus, pârâtul nu a achitat contravaloarea facturilor emise de către Orange în perioada 12.02._12.

În consecință, instanța reține că în speță este incident art. 1.16 TCG, Orange procedând la rezilierea contractului perfectat cu pârâtul ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a obligației sale de plată a contravalorii facturilor. Pentru aceste motive, instanța constată că reclamanta este îndreptățită la recuperarea sumei de 164,79 lei cu titlu de despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de expirarea termenului minim contractual.

Referitor la petitul prin care se pretinde obligarea pârâtului la plata sumei de 23,66 lei reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, instanța urmează să îl admită.

Fiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța, în temeiul art. 2 OG nr. 13/2011 raportat la art. 1535 C.civ., urmează să oblige pârâtul la plata sumei de 23,66 lei, reprezentând dobânda legală aferentă debitului de 176,61 lei.

Conform art. 1031 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Cheltuielile efectuate în scop procesual de către reclamantă sunt reprezentate de taxa judiciară de timbru, în cuantum de 50 lei (fila 7).

Constatând culpa procesuală a pârâtului, acțiunea urmând a fi admisă în întregime, instanța urmează să îl oblige la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta S.C. E. K. ROMANIA S.R.L., J40/_/2002, CUI RO_, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2 în contradictoriu cu pârâtul S. C., CNP_, cu domiciliul în ., ., jud. Cluj.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 176,61 lei reprezentând contravaloare facturi, suma de 176,61 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere, suma de 164,79 lei reprezentând taxă de reziliere și suma de 23,66 lei reprezentând dobândă legală.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, data de 08.05.2015

JUDECĂTOR GREFIER

I. V. V. L.-M. M.

Red. I.V.V. 2 ex/11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4626/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA