Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2823/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2823/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2823/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2823

Ședința camerei de consiliu din 17.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. S. SRL și pe pârâta A. S. SRL având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Judecarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, cf. art. 1029 alin 1 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j N.C.P.C. și art. 1027 N.C.P.C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, având în vedere că pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns, în temeiul art. 1030 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanța reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusa înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj N. la data de 21.01.2015 reclamanta B. S. SRL a solicitat obligarea pârâtei A. S. SRL la plata sumei de 681,94 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._/11.04.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părti s-au desfășurat relații comerciale, constând în livrarea de mărfuri, pentru care reclamanta a emis factura nr._/11.04.2014, în valoare de 681,94 lei, scadenta la data de 26.04.2014. Factura a fost comunicata debitoarei, însă nu a fost achitată la termenul scadent, deși pârâta a fost notificat în acest sens.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1025 și urm. C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru (f. 26).

În susținerea cererii, reclamanta a depus următoarele înscrisuri: factura nr._/11.04.2014, fișa contabila, notificare prin executor judecătoresc, cu dovada de comunicare.

Pârâta nu a depus formularul de răspuns (întâmpinare) conform dispozițiilor art.1029 alin.4 C.pr.civ.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta B. S. SRL, în calitate de vânzător și A. S. SRL în calitate de cumpărător, s-au desfășurat relații comerciale în forma simplificata, constând în livrarea de produse din gama de comercializare a reclamantei, pentru care aceasta a emis factura nr._/11.04.2014, în valoare de 681,94 lei, scadenta la data de 26.04.2014. Conform evidentei contabile a societății reclamante (f. 10), pârâta figurează cu un debit restant de 681,94 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._/11.04.2014. Pârâta nu a făcut dovada stingerii obligatiei prin plata și nici nu a contestat existenta si cuantumul creanței, desi a fost citată cu interogatoriul scris formulat de reclamanta, în dovedirea raporturilor contractuale.

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada existenței creanței derivată din executarea obligațiilor sale contractuale, în timp ce pârâta nu a făcut executării obligatiei de plata, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 1270 c.civ. coroborat cu art. 1025 si art. 1030 alin 2 c.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 681,94 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._/11.04.2014.

Reținând culpa procesuala a pârâtei, în temeiul art.453 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta B. S. SRL, J_, cu sediul în Cluj N., ., nr. 1, jud. Cluj, împotriva pârâtei A. S. SRL, J_, cu sediul în A. I., ., nr. 23, jud. A..

Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 681,94 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr._/11.04.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Specializat Cluj.

Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în sedință publică, azi, data de 17.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. A. C. I.

Red/tehn.PA/4 ex./17.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2823/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA