Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4245/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4245/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 26996/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4245/2015
Ședința camerei de consiliu din 17.04.2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în cauza formulată de reclamanta . GORUP SA în contradictoriu cu pârâta H. M. V. în litigiul având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă raportat la prevederile art. 1027 C.civ. coroborate cu prevederile art. 94 și 107 C.proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, din oficiu, invocă excepția prescripției cu privire la suma de 411,59 lei și excepția autorității de lucru judecat cu privire la suma de 77,60 lei .
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 15.12.2014, sub nr._/211/2014, reclamanta . GROUP SA a chemat în judecată pe pârâtul H. M. V. solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 489,34 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a în cadrul dosarului menționat apelat la serviciile unei firme de avocatură, onorariul convenit prin contractul de asistență juridică fiind în procent de 10% plus TVA din valoarea pretențiilor solicitate constând în debit și accesorii.
A mai arătat reclamanta că inițial a achitat suma de 411,59 lei reprezentând 10% plus TVA din valoarea debitului și a acesoriilor calculate până la data introducerii acțiunii, iar ulterior diferența de 77,6 lei raportat la cuantumul dobânzilor acumulate.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 274 Vechiul Cod de Procedură Civilă, art. 1349, 1523 cod civil și art. 31 Legea nr. 51/1995.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri (f.7-23)
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 50 lei, după cum rezultă din chitanța depusă la fila 33 din dosar.
La data de 16.01.2015 i s-au comunicat pârâtului formularul de cerere completat de către reclamantă și înscrisurile anexate acesteia, respectiv formularul de răspuns, punându-i-se în vedere că în termen de 30 de zile de la primirea acestora, să completeze formularul de răspuns sau să formuleze apărări, prin orice alt mijloc adecvat și să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înțelege să se folosească, însă acesta nu a înțeles să formuleze apărări în termenul prevăzut de art. 1029 alin 4 Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prvire la excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la pretențiile în sumă de 411,59 lei, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond pentru că vizează dreptul subiectiv dedus judecății, absolută întrucât poate fi invocată de oricare dintre părți, de către instanță din oficiu sau de către procuror, în orice stare a pricinii și peremptorie deoarece admiterea acesteia duce la respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
În continuare, instanța reține că stabilirea împlinirii unui termen de prescripție presupune din partea oricărei instanțe sesizate cu judecarea excepției prescripției dreptului la acțiune următoarele demersuri: analiza naturii juridice a dreptului (drept real sau drept de creanță) a cărui ocrotire se solicită prin forța de constrângere a statului și în al doilea rând, verificarea faptului dacă, în speță, termenul s-a împlinit sau dacă a intervenit sau nu una din acele cauze care suspendă sau care întrerup curgerea termenului de prescripție.
În ceea ce privește natura dreptului, instanța reține că, în prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 411,59 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat prin OP la data de 22.08.2011, temeiul fiind culpa procesuală a pârâtului în declanșarea litigiului care a ocazionat plata acestui onorariu. Prin urmare, raportat la acest aspect, instanța constată că este vorba despre un drept de creanță care în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani.
Fiind astfel un drept prescriptibil, instanța trebuie să cerceteze care este momentul începerii curgerii termenului de prescripție și cel al împlinirii acestuia. Instanța constată că, în situația unei acțiuni care are ca și obiect recunoașterea și ocrotirea unui drept de creanță, termenul de prescripție se naște din momentul în care titularul dreptului subiectiv civil poate exercita acea prerogativă a dreptului care-i conferă posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului, astfel cum reiese din dispozițiile art. 3 alin. 1 Decretul 167/1958.
Cu privire la raporturile juridice deduse judecății, instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 8 Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, instanța apreciază că reclamanta era îndreptățită să pretindă executarea întocmai a obligației de plată de către pârât cel mai târziu la data de 22.08.2014 și întrucât de la data achitării onorariului avocațial – dată la care s-a născut dreptul de a cere angajarea răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului și până la momentul introducerii cererii ( 15.12.2014) au trecut mai mult de 3 ani, iar acest termen nu a fost nici suspendat nici întrerupt –instanța reține că termenul de prescripție s-a împlinit.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la suma de 411,59, este întemeiată și prin urmare o va admite și va respinge pretențiile reclamantei suba cest aspect ca fiind prescrise.
Față de dispozițiile 453 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 1031 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și față de soluția de respingere a cererii ca prescrisă, instanța va respinge pretențiile acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate, urmând a lua act totodată de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând excepția autorității de lucru judecat raportat la pretențiile în sumă de 77,76 lei invocată de instanță din oficiu, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 432 Cod procedură civilă, excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Astfel, această excepție este una de fond, întrucât privește condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, absolută deoarece poate fi invocată de oricare dintre părți și de instanță din oficiu, în orice fază a procesului civil și peremptorie pentru că admiterea acesteia duce la respingerea cererii de chemare în judecată ca intrând în puterea de lucru judecat.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Norma legală menționată reglementează așadar autoritatea de lucru judecat ca prezumție legală absolută și irefragabilă a hotărârii judecătorești de adevăr judiciar.
Dacă art. 431 alin. 1 C.pr.civ. dă expresie funcției negative a lucrului judecat, în sensul că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile triplei identități de părți, obiect și cauză, alin. 2 al acestui text de lege, reglementează manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat.
În acest ultim caz caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai prin considerente, în condițiile art. 430 alin. 2 C.pr.civ.
Efectul pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, nu oprește judecata celui de al doilea proces, în măsura în care sunt supuse judecării și alte aspecte, ci ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate. Această reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. În relația dintre părți însă, prezumția de lucru judecat are caracter absolut, ceea ce înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statutat judecătorește anterior.
Raportat la prevederile legale arătate instanța reține că în prezenta cauză reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 77,76 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate în dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei Sector 1 București având ca obiect pretenții în cadrul căruia pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 2638,59 lei cu titlu de contravaloare despăgubiri, precum și a dobânzii legale calculată de la data de 05.10.2007 și până la data achitării debitului, plata sumei de 77,76 lei fiind efectuată ulterior soluționării litigiului, cu ocazia calculării dobânzii legale aferentă debitului principal.
În cadrul dosarul mai sus menționat reclamanta a solicitat totodată obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 292,04 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru, acestea fiind singurele cheltuieli de judecată dovedite de către reclamantă.
Prin urmare, având în vedere că în cadrul dosarului nr._/301/2010 al Judecătoriei Sector 3 București, instanța a statuat în mod definitiv și irevocabil asupra cheltuielilor de judecată datorate de către pârât în respectiva cauză, instanța apreciază, că a supune din nou judecării această chestiune litigioasă este de natură a contraveni tocmai puterii de lucru instituită de art. 431 alin. 2 C.pr.civ., neputându-se reține în acest context îndreptățirea reclamantei în formularea acestor pretenții pe cale separată, dispozițiile art. 453 C.pr.civ. prevăzând această posibilitate doar în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost solicitate în cadrul litigiului generator de astfel de cheltuieli, aplicarea normei legale în sens contrar însemnând în mod implicit posibilitatea eludării obligației stabilite în sarcina părții de a face dovada cheltuielilor solicitate până la închiderea dezbaterilor, pentru orice fel de cheltuieli nedovedite în cadrul procesului inițial, partea având posibilitatea de a le solicita și dovedi pe cale separată, cu atât mai mult cu cât cheltuielile solicitate în prezenta cauză au fost calculate și suportate mult după soluționarea cauzei.
Or, rațiunea art. 453 C.pr.civ., respectiv a art. 274 Vechiul C.pr.civ. are la bază despăgubirea părții care a câștigat procesul pentru cheltuielile prilejuite de demersul în fața instanței și nu pentru orice cheltuieli generate de recuperarea creanței, cum este cazul speței de față, când reclamanta solicită în fapt acordarea unor cheltuieli de judecată – onorariu avocațial actualizat mult după soluționarea dosarului nr._/301/2010 al Judecătoriei Sector 3 București în funcție de sumele acumulate de pârât cu titlu de creanțe accesorii, modul de stabilire a onorariului avocațial în contractul de asistență juridică nr. 243/025/30.06.2010 fiind în mod evident contrar textului de lege pe care reclamanta își sprijină pretențiile.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și va respinge cererea formulată de către reclamantă cu privire la pretențiile în sumă de 77,60 lei ca fiind intrată în puterea de lucru judecat.
Față de dispozițiile 453 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 1031 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și față de soluția de respingere a cererii, instanța va respinge pretențiile acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate, urmând a lua act totodată de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile în sumă de 411,59 lei, invocată din oficiu de instanță.
Admite excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile în sumă de 77,60 lei, invocată din oficiu de instanță.
Respinge cererea formulată de reclamanta . GROUP SA, CUI_, J40/_/2001,cu sediul procesual ales în București, .. 69, ., Mezanin, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul H. M. V., cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj raportat la pretențiile în sumă de 411,59 lei ca fiind prescrisă.
Respinge pretențiile reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 77,76 lei reprezentând diferență cheltuieli de judecată ca fiind intrate în puterea de lucru judecat.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în prezentul dosar.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârât.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi 17.04.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
I. G. D. A. P.
Red./Dact. I.G.D. /4 exemplare/25.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2860/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3309/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
