Contestaţie la executare. Sentința nr. 3604/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3604/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 19491/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 3604/2015
Ședința publică din 10 aprilie 2015
Instanța constituita din:
P.: F. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de contestatorii H. I. și H. F. în contradictoriu cu intimatul ., P. LICHIDATOR JUDICIAR ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 26 .03. 2015 și apoi pentru astăzi 10. 04.2015.
INSTANȚA
P. acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.09.2014 sub nr. de dosar_ contestatorii H. I. și H. F. în contradictoriu cu intimata . LICHIDATOR JUDICIAR AL .. au formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. 704/2014 al S.C.P.E.J. A. și Oszoczki, solicitând dispunerea suspendării executării silite până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ /a6 al Tribunalului A., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii contestatorii au arătat că prin Încheierea civilă nr. 8160/24.07.2014 dispusă în dosarul nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N., executorul judecătoresc a obținut executarea silită a obligației prevăzute în sentința civilă nr. 178/f/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ /a2 respectiv evacuarea contestatorilor din imobil.
În conntinuare se arată că, anterior deschiderii procedurii insolvenței intimatei, a fost încheiat între aceasta, în calitate de promitent-vânzător și contestatori, în calitate de promitenți-cumpărători, antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Florești, . nr. 8, corp B, ., înscris în CF nr._ Florești nr. cad._-C2-U2.
Contestatorii arată că la data de 06.06.2010, prin sentința comercială nr. 336/F/2010 pronunțată de Tribunalul A. a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței împotriva promitentei vânzătoare iar lichidatorul a procedat la denunțarea antecontractelor de vânzare-cumpărare, începând cu data de 27.01.2012, măsură adusă la cunoștința pârâților.
Potrivit contestatorilor, prin sentința nr. 178 pronunțată în data de 21.02.2014 în dosarul nr._ /a2 aflat pe rolul Tribunalului A., acțiunea lichidatorului a fost admisă în parte, instanța constatând încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare iar în dosarul nr._ /a6 instanța a institui în favoarea contestatorilor un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei de 57.610 lei euro către aceștia.
Contestatorii au mai arătat faptul că hotărârea de mai sus a fost atacată de către intimată, recursul fiind în curs de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 717 C.pr.civ.
Contestatorii a atașat înscrisuri (f. 7-24)
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 100 de lei, cererea de suspendare fiind legal timbrată cu suma de 50 de lei.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea contestației arătând faptul că în prezent contestatorii folosesc imobilul cu toate că ultima plată efectuată de aceștia, în temeiul antecontractului, a fost realizată în decembrie 2010, denunțarea actului fiind dispusă datorită neachitării prețului.
În continuare, intimata arată că instituirea dreptului de retenție a fost solicitată ulterior pronunțării și rămânerii irevocabile a titlului executoriu prin care a fost dispusă evacuarea petenților, recursul formulat de aceștia împotriva sentinței nr. 178/F/2014 fiind respins.
Mai mult, intimata arată că instituirea dreptului de retenție nu reprezintă o certitudine a restituirii sumei pretinse drept despăgubire ce ar conduce la o detenție a imobilului, cum susțin petenții, ci reprezintă strict un mijloc de garantare a creanței.
Intimata mai invocă în sprijinul său dispozițiile art. 53 din legea nr. 86/2006 arătând că nu există nici un impdiment de ordin legal care să împiedice valorificarea, în cadrul procedurii de faliment a F. SRL, imobilului care a făcut obiectul antecontractului.
Au fost depuse înscrisuri (f. 38-111).
La data de 14.11.2014 contestatorii au depus răspuns la întâmpinare în care au solicita respingerea susținerilor intimatei, având în vedere faptul că acestea nu au nicio bază legală.
Contestatorii au mai arătat că au efectuat demersuri pentru rezolvarea diferendelor și cumpărarea imobilului dar nu s-a reușit negocierea.
La data de 12.12.2014 intimata a depus concluzii scrise prin care a reiterat cele arătate în întâmpinarea depusă.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul execuțional nr. 704/2014 al S.C.P.E.J. A. și Oszoczki (f. 141-277).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele aspecte.
Înfapt,între părți a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2198/07.06.2010 de BNPA P. I.-F. și D. S.-I.(f. 40-52) având ca obiect imobilul situat în Florești, . nr. 8, corp B, ., înscris în CF nr._ Florești nr. cad._-C2-U2.
P. sentința comercială nr. 336/F/2010 pronunțată de Tribunalul A. a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței împotriva promitentei vânzătoare.
Ulterior, prin sentința nr. 178 pronunțată în data de 21.02.2014 în dosarul nr._ /a2 aflat pe rolul Tribunalului A. (f. 63-74), instanța a constatat încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare și a dispus evacuarea pârâților H. F. și H. I..
Totodată, prin sentința civilă nr. 79/F/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil nr._ /a5 (f. 82-88) a fost admisă acțiunea formulată de contestatori și s-a dispus obligarea intimatei la plata către aceștia a sumei de 57.610 lei reprezentând avans, rate de preț precum și contravaloare îmbunătăților aduse imobilului.
În același timp, prin sentința civilă nr. 474F/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil nr._ /a6 la data de 30.05.2014 (f. 89-91) a fost recunoscut în favoarea contestatorilor un drept de retenție asupra imobilului care a făcut obiect al antecontractului de vânzare cumpărare, până la achitarea de către . a sumei de 57.610 lei. Această hotărâre este definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat de intimată.
La data de 15.07.2014 intimata a formulat cerere de executare silită împotriva mai multor debitori, solicitând în raport de contestatorii debitori H. F. și H. I. evacuarea din imobilul situat în Florești, . nr. 8, corp B, ., înscris în CF nr._ Florești nr. cad._-C2-U2.
În raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța apreciază că în speță contestația la executare este întemeiată în parte pentru următoarele considerente.
În drept, se reține ca executarea silită este procedură prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge – cu concursul organelor competente – pe debitorul sau, care nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire, în mod silit, procedura fiind reglementată în Cartea a V-a din Codul procedură civilă.
Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ. „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Totodată, conform dispozițiilor 2495 alin. 1 „cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.”
Instanța reține faptul că dreptul de retentie reprezintă acel drept real de garantie, in virtutea căruia cel care detine un bun imobil sau mobil al altcuiva, pe care trebuie sa il restituie, are dreptul să rețină bunul respectiv, să refuze deci restituirea lui, până ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le datorează in legatura cu acest bun.
Principalul efect al dreptului de retenție este facultate pe care o dobândește creditorul aflat în posesia bunului de a refuza restituirea acestuia până la plata integrală a sumei datorate. Deci, dreptul de retenție reprezintă un mijloc pasiv de respingere a pretențiilor altor persoane, printre care se află și proprietarul. Rolul său este de a păstra lucrul refuzând restituirea căci numai în acest fel debitorul proprietar este constrâns să își achite mai grabnic datoria pentru a prelua bunul.
Având în vedere acest aspect, instanța reține că executarea silită începută în temeiul sentinței civile 178 pronunțată de Tribunalul A. în data de 21.02.2014 în dosarul nr._ /a2 este nelegală, având în vedere faptul că contestatorii dețin un drept de retenție instituit în favoarea lui printr-o hotărâre definitivă.
Mai mult, instanța reține că apărările intimate sunt în mod clar neîntemeiate iar cererea sa de executare silită, formulată în contradictoriu cu contestatorii H. F. și H. I. reprezintă un veritabil abuz de drept conform dispozițiilor art. 15 Cod civil. Astfel, instanța reține că intimata, societate aflată în insolvență, refuză să achite debitorilor sumele datorate însă demarează procedura de evacuare a acestora pentru a-i lipsi pe aceștia de orice mijloc de garantare a creanței lor.
În aceste sens, apărarea intimatei potrivit căreia recunoașterea dreptului de retenție a fost ulterioară obținerii hotărârii de evacuare nu poate fi luată în seamă atâta timp cât dreptul a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu intimata și care nu poate fi ignorată de aceasta.
Totodată, afirmația acestora potrivit căreia „instituirea dreptului de retenție nu reprezintă o certitudine a restituirii sumei pretinse drept despăgubire ce ar conduce la o detenție a imobilului” pe lângă absurditatea acesteia reprezintă o dovada în plus a relei credințe demonstrate de către intimatul creditor.
Mai mult, sunt complet neîntemeiate și suținerile intimatei care încearcă să demonstreze faptul că fiind o societate aflată în insolvență nu este ținută de existența unui drept de retenție asupra imobilului aflat în proprietatea sa, având libertate deplină de dispoziție cu privire la acesta.
Având în vedere aceste motive, instanța reține faptului că executarea silită începută de către intimată reprezintă un abuz de drept motiv pentru care se impune admiterea, în parte, a contestației la executare anularea tuturor actelor de executare realizate în dosarul nr. 704/2014 al S.C.P.E.J. A. și Oszoczki în ceea ce privește executarea silită desfășurată în privința contestatorilor H. I. și H. Francis și evacuarea acestora din imobilul situat în Florești, . nr. 8, corp B, ., înscris în CF nr._ al localității Florești.
Totodată, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ /a6 al Tribunalului A., având ca obiect „drept de retenție” ca rămasă fără obiect având în vedere faptul că această decizie a rămas definitivă, la data de 23.09.2014, prin respingerea recursului introdus de intimată.
Având în vedere prevederile art. 453 alin. 2 C.pr.civ. și soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța va obliga intimata la plata sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii H. I. având CNP_, și H. F., având CNP_, ambii având domiciliul sat Florești, . nr. 8, .. 2, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata F. SRL – în faliment cu sediul în A.-I., ., jud. A., având nr. de înregistrare în registrul comerțului J1/87/_ și CUI_ prin lichidator judiciar EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL cu sediul în D., .. 2, ., și în consecință:
Anulează în parte executarea silită și toate actele de executare realizate în dosarul nr. 704/2014 al S.C.P.E.J. A. și Oszoczki în ceea ce privește executarea silită desfășurată în privința contestatorilor H. I. și H. Francis și evacuarea acestora din imobilul situat în Florești, . nr. 8, corp B, ., înscris în CF nr._ al localității Florești.
Respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ /a6 al Tribunalului A., având ca obiect „drept de retenție” ca lipsită de obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015
PREȘEDINTEGREFIER
F. I. T. R.
Red./Dact. I.F. 4 ex. 28.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4050/2015.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 3666/2015. Judecătoria... → |
|---|








