Fond funciar. Sentința nr. 3722/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3722/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 6302/211/2008

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal - 3185

SENTINTA CIVILA NR.3722/2015

Ședința publică publica din data de 16 aprilie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: B.- T. G.

GREFIER: M. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantii M. A., M. A., M. V., M. T., P. A., H. M., M. I.-S., M. E., M. R., M. T., in contradictoriu cu paratii C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991- FELEAC, C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ, având ca obiect fond funciar .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care arata ca dezbaterile au avut loc în ședință publică din 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand, in temeiul dispozitiilor art. 146 Cod pr. civila, a amânat pronunțarea hotararii in cauza pentru data de 09.04.2015, iar ulterior in baza art. 260, alin. 1 Cod pr. civila a amanat pronuntarea pentru data de azi, 16.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 06.05.2008, reclamanții M. A., M. A., M. V., M. T., P. A., H. M., M. I. S., M. E., B. L. L., B. A. au chemat în judecată pe pârâții C. Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 –Feleac; C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună 1. anularea TP nr. 5439/594/10.05.1994 și să fie obligate pârâtele de rând 1 și 2 la emiterea unui nou titlu de proprietate prin care să se reconstituie dreptul de proprietate asupra parcelei reale.

În fapt reclamanții menționează că prin TP 5439/594/10.05.1994 li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2ha 300 mp situat în Vâlcele .; însă ei dețin . vecinătăți: la est Z. L., la vest soseaua Cluj-T., la sud D. V., la nord P. G., în TP din eroare fiind trecută o parcelă identificată greșit, cunoscând acest aspect doar la momentul în care au dorit să își întabuleze terenul.

În drept acțiunea nu este motivată.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În probațiune, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 5).

La termenul din data de 30.06.2008 (f.31) s-a încuviințat proba cu expertiza topografică, raportul fiind depus la filele 84.

La termenul din data de 28.09.2009 instanța a încuviințat audierea în calitate de martori a vecinilor terenului: Z. L. (f.171), D. V. (la acest martor s-a renunțat ulterior vol. II f.1), P. G. (f.172).

La termenul din data de 16.11.2009 reprezentanta reclamanților menționează că asupra parcelei în cauză s-a întocmit un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată.

La termenul din data de 14.12.2009 (f.145) s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 155 ind. 1 C.p.c.

La data de 13.03.2011 (f.209) pârâta C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj a formulat întâmpinare menționând că nu se opune admiterii acțiunii, respectiv rectificarea titlului de proprietate cu numărul corect de parcelă, în măsura în care din probatoriul administrat în cauză rezultă că pretențiile sunt justificate.

La data de 23.03.2011 (f.212) reclamanții au formulat extindere de acțiune solicitând introducerea în cauză a moștenitoarei defunctului M. V., respectiv soția acestuia M. R..

La termenul din data de 02.06.2011 (f.234) instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 155 ind. 1 C.p.c.

La termenul din data de 26.04.2012 (f.296) reclamanții au formulat precizare de acțiune menționând că solicită anularea parțială a TP nr._ în sensul că parcela 44 . identificată greșit cu vecinii: la Nord drum, la Est P. T, la Sud Drum, la Vest P. T; în realitate având .: la Nord P. G., la Est Z. L., la Sud D. V., la Vest DN1, cu suprafața de 4762 mp. La acest termen reprezentanta reclamanților a menționat că reclamanții B. au fost incluși din eroare în cererea de chemare în judecată.

La termenul din data de 14.06.2012 (f.1 vol. II) instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant a av. S. Cataniciu pentru reclamanții B. L. L., B. A. D..

La termenul din data de 27.09.2012 (f.7 vol II) instanța a încuviințat proba cu expertiza topografică având ca obiectiv identificarea numărului de . suprafeței de 4726 mp din CF 518 Vâlcele, raportul fiind depus la filele 17 vol II.

La data de 28.03.2013 (f.36 vol II) reclamanții au formulat precizare de acțiune solicitând 1. anularea parțială a TP nr. 5439/594/10.05.1994 în sensul radierii din titlul a suprafeței de 2900 mp situat în tarlaua 44 . nu le aparține; 2. reconsituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5163 mp în tarlaua 44 parcelele 14,15,16 și modificarea titlului de proprietate cu privire la amplasamentul și suprafața de teren reconstituită, în sensul că la rubrica suprafață primită în extravilan categoria de folosință fânețe, tarlaua 44 să fie trecută . de . de 2900 mp sa fie rectificată în sensul includerii în TP a suprafeței de 2263 mp, suprafață de teren cu regimul juridic de fânaț, suprafață cu care au fost puși în posesie, dar lipsește TP a suprafetei reale stăpânite de reclamanți de 5163 mp; 3. obligarea pârâtelor la modificarea TP în sensul de a fi înscriși corect vecinii terenului în suprafață de 5163 mp situat în ., respectiv la Nord Z. L., la Sud ., la Est P. Gruita și la Vest D. V.. Reclamanții arată că în 1962, 1965 antecesorii lor M. A. și M. I. prin cererile de înscriere în CAP au înscris terenurile deținute în proprietate. Prin cererea de reconstituire formulată de M. C., M. A., M. A., și M. T., moștenitori ai părinților M. A. și I., s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Registrului Agricol din anii 1959-1962 .> La data de 14.04.1994 reclamanții au fost puși în posesie pentru suprafața de 2,30 ha, întocmindu-se proces verbal de punere în posesie. Punerea în posesie s-a făcut pe vechile amplasamente, iar terenul in litigiu cunoscut sub denumirea la Jampi, figura în Registrul Agricol cu suprafața de 0,29 ha însă în fapt are o suprafață de 5163 mp, suprafață cu care au fost puși în posesie încă din 1994 și pe care o stăpânesc. Deși au fost puși în posesie pentru suprafața de5163 mp pe vechiul amplasament, în TP 5439/594 s-a evidențiat suprafața primită în proprietate în . doar 2900 mp, având vecinii la Nord drum, la Est P. T, la sud drum, la Vest P. T. Reclamanții precizează că suprapunerile există doar scriptic, proprietarii parcelelor din tarlaua 44 fiind puși in posesie pe vechile amplasamente, fără a exista conflicte de vecinătate.

În drept s-au invocat prevederile Legii 18/1991, HG 131/1991.

La data de 27.06.2013 (f.46) reclamanții și-au precizat acțiunea invederând că temeiul petitului II al precizării de acțiune formulate anterior este art. 6 alin. 2 ind. 2 din Legea 1/2000.

La termenul din data de 05.12.2013 (f.60) instanța a suspendat cauza în baza art. 4, art. 7 alin. 2 din Legea 165/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

La termenul din data de 14.06.2012 (f.1 vol. II) instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant a av. S. Cataniciu pentru reclamanții B. L. L., B. A. D., prin urmare instanța va anula cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamanților B. L. L., B. A. D..

Având în vedere că la termenul din data de 02.04.2015 instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului M. V., acesta fiind decedat la data de 01.12.2010 (f.253), instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul M. V. ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Prin titlu de proprietate nr. 5439/594 emis la data de 10.05.1994 de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj pentru autor M. A. în favoarea lui M. C., M. A., M. I., M. A., M. V., M. T. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2 ha 300mp pe raza com. Feleacu, .).

La baza emiterii acestui titlu de proprietate se află cererea de reconstituire formulată de M. C., M. A., M. I., M. A., M. V. și M. T., moștenitori ai părinților M. A. și I., prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,39 ha din care 1,61 ha arabil și 0,78 ha fânaț (f.55).

M. C. a decedat la data de 30.04.2003 (f.278), moștenitorii acesteia fiind reclamanții H. M. și P. A. potrivit certificatului de moștenitor nr. 12/2004 emis de BNP Asociați D. M. C. și M. C. (f.286).

M. I. a decedat la data de 16.10.2003 (f.283), moștenitorii acestuia fiind reclamanții M. I. S. și M. E. potrivit certificatului de moștenitor suplimentar nr. 27/2007 la certificatul de moștenitor nr. 44/2003 emis de BNP Asociați P. A. V. și A. Buiga (f.287).

M. R. este soția defunctului M. V. potrivit certificatului de căsătorie . nr._ emis de mun. T. la data de 02.02.1959 (f.255).

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1052/30.06.1987 emis de notariatul de stat Cluj (f.60) după defuncta M. A. născută P. moștenitori sunt M. C., M. A., M. I., M. A., M. V. și M. T..

Antecesoarea reclamanțilo, M. A. figurează în registul agricol cu suprafața totală de teren de 2,09 ha (f.70), din care în locul numit la Jampi, figura cu suprafața de 0,29 ha.

Punerea în posesie a avut loc la data de 14.04.1994 potrivit procesului verbal de punere în posesie încheiat la acea dată (f.109), la poziția 3 menționându-se teren cu categoria de folosință fînaț în . de 0,2900 ha având vecinătățile: Nord drum, la Vest P. T, la Est P. T, la sud drum, aceste vecinătăți fiind menționate și în Titlul de proprietate emis pentru această .. Procesul verbal de punere în posesie a fost însușit, fiind semnat de proprietar.

Din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic P. I. (f.84) rezultă că terenul din TP nr. 5439/594 se identifică în CF cu parte din topo nr. 1876 în suprafață de 871 stjp=3132 mp și topo nr. 1877 cu suprafața de 2j500 stjp=_ mp înscrise în CF 518 Vâlcele proprietari tabulari P. Zsuzsana, P. Anasztazsia, P. A.. Parcela situată în . de reclamanți cu vecinătățile la Est Z. L., la Vest ., la Nord P. Gruita și la Sud D. V. are suprafața de 4726 mp fiind mai mare cu 1862 mp decât parcela 49 din . identifică în parcela 15 din .> Din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic G. T. (f.16 vol II) rezultă că numărul de . suprafeței de 4726 mp din CF 518 Vâlcele este înscris in TP nr._ . în suprafață de 2900 mp cu vecinătățile la Nord drum, la Vest P. T, la Est P. T, la sud drum. Instanta va avea in vedere acest raport de expertiza nu pe cel intocmit de expert tehnic P. I., avand in vedere ca in cel din urma (intocmit de expert tehnic P. I. ) masuratorile topo nu au fost efectuate in sistem stereo 70.

În conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991 „(1) Punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor indreptatiti nu pot avea loc decat numai dupa ce s-au facut in teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentului stabilit si intocmirea documentelor constatatoare prealabile. (2) In toate cazurile in care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia masuratorilor comisia locala ia act de recunoasterea reciproca a limitelor proprietatii de catre vecini, le consemneaza in documentele constatatoare, intocmind planurile parcelare si inainteaza documentatia comisiei judetene sau prefectului pentru validare si, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.

Conform art. 6 lit. f și art.35 din HG nr. 131/1991 obligația punerii în posesie cu terenuri agricole a persoanelor îndreptățite la stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991, pe bază de măsurători topografice, revine comisiei locale de fond funciar. Această operație este anterioară emiterii titlului de proprietate și presupune efectuarea unor măsurători și delimitarea în teren a parcelelor atribuite.

Instanța constată că măsurătorile și delimitarea în teren a suprafeței de 2900 mp teren efectuată de către specialiștii din cadrul Comisiei locale de fond funciar, cu ocazia punerii în posesie, corespunde cu mențiunile din procesul-verbal de punere în posesie și titlu de proprietate.

O persoană căreia i s-a eliberat titlul de proprietate după procedura stabilită de Legea 18/1991 cu privire la o anumită suprafață de teren nu poate pretinde pe calea unei acțiuni în revendicare o suprafață mai mare de teren chiar dacă ar face dovada că anterior cooperativizării sau preluării terenului de către stat a avut în proprietate o suprafață mai mare, deoarece urmare a cooperativizării dreptul său de proprietate sau al autorului căruia îi succede s-a stins prin actul colectivizării. Astfel reconstituirea dreptului de proprietate se face după procedura prevăzută de Legea 18/1991. Simpla neconcordanță între suprafețele înscrise în CF și cele menționate în registrul agricol nu naște în favoarea reclamanților o prezumție aptă să răstoarne sarcina probei, cum că terenurile sunt distincte, câtă vreme pe de o parte, este de principiu că înscrierile în CF garantează doar existența dreptului iar nu si exactitatea suprafeței evidențiate în foaia de avere, iar pe de altă parte, este posibil ca mențiunile din registrul agricol să fie eronate, câtă vreme ele se fac în baza declarației unilaterale a proprietarului sau a posesorului, fără a exista certitudinea rigurozității lor.

Potrivit art. II din Legea 169/1997 intrată în vigoare la 04.11.1997 dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în niciun fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor Legii 18/1991, la data întocmirii lor. Prin acest articol s-a instituit o aplicare concretă a principiului neretroactivității legii civile noi, urmărindu-se asigurarea stabilității circuitului civil, scopul fiind respectarea dreptului persoanelor care au beneficiat în mod legal de prevederile Legii 18/1991, nicidecum compromiterea acestor drepturi.

Prin urmare cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea 169/1997 nu sunt incidente în ceea ce privește titlu de proprietate nr. 5439/594 emis la data de 10.05.1994 care se va verifica dacă acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991 în forma în vigoare la data emiterii sale, aprecierea cauzelor de nulitate realizându-se în raport de data emiterii actelor de reconstituire.

Instanța reține din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei că la momentul emiterii titlu de proprietate nr. 5439/594 emis la data de 10.05.1994 s-au respectat prevederile Legii nr. 18/1991 în forma în vigoare la data de 10.05.1994. Instanța reține că principiul reconstituirii pe vechiul amplasament și-a găsit aplicare expresă abia odată cu . Legii nr. 1/2000, potrivit art. 2 din acest act normativ. Or, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991, prin eliberarea în cazul de față a titlului de proprietate nr. 5439/594 emis la data de 10.05.1994, rămân câștigate, fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, art. II din Legea 169/1997 protejând dreptul câștigat, asigurând astfel stabilitatea circuitului civil.

În măsura în care s-a emis titlul de proprietate, părțile nu mai au posibilitatea de a uza pe calea plângerii prevăzută de art. 53 din Legea 18/1991, plângerea fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile precis determinate de lege. Aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire a solicitanților legată de reconstituire sau punere in posesie trebuie adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legii fondului funciar, care rezolvă acest gen de contestații anterior emiterii titlului de proprietate. După eliberarea titlului de proprietate, asemenea contestații nu sunt posibile, întrucât acceptarea lor ar presupune o eludare și o nesocotire a dispozițiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil în reconstituirea proprietății. Prin urmare persoana care a uzat de procedura reconstituirii dreptului de proprietate nu poate uza de calea acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, în cazul în care reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un alt amplasament, câtă vreme nu a contestat actele premergătoare emiterii titlului de proprietate.

Acțiunea în modificarea titlului de proprietate poate avea ca obiect doar radierea, înlocuirea, modificarea unor date din titlul de proprietate urmărindu-se îndreptarea unor erori materiale, astfel nu este posibilă schimbarea unor date esențiale cum ar fi amplasamentul terenului, astfel de pretenții trebuiau valorificate pe calea plângerii prevăzute de art. 53 din Legea 18/1991. În cauză instanța a reținut că numărul de . suprafeței de 4726 mp din CF 518 Vâlcele este înscris in TP nr._ . în suprafață de 2900 mp cu vecinătățile la Nord drum, la Vest P. T, la Est P. T, la sud drum și în consecință, măsurătorile și delimitarea în teren a suprafeței de 2900 mp teren efectuată de către specialiștii din cadrul Comisiei locale de fond funciar, cu ocazia punerii în posesie, corespunde cu mențiunile din procesul-verbal de punere în posesie și titlu de proprietate.

Includerea în titlul de proprietate din 1994 a unei suprafețe de teren suplimentare (2263 mp) pentru care nu există cerere ulterioară de reconstituire formulată în baza Legii 1/2000, 247/2005, excede sferei de cuprindere a unei acțiuni în rectificare de titlu și echivalează cu o eludare a procedurii de reconstituire, pe care legea o prevede în mod expres.

Prin urmare instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată, modificată și precizată de reclamanți.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamanților B. L. L., B. A. D., domiciliați în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. V.ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Respinge acțiunea civilă formulată modificată și precizată de reclamanții M. A., domiciliat in Cluj-N., .. 7 . A., domiciliat în Cluj-N., . ., M. R.,domiciliată în Feleacu, . jud. Cluj, M. T., domiciliat în Cluj-N., .. 4 ., P. A., domiciliată în Cluj-N., ., ., H. M., domiciliată în Cluj-N., .-12, . I. S., domiciliat în Cluj-N., .. 58, ., M. E., domiciliat în Iclod, ., jud. Cluj,toți cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., piața S. cel M., nr. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 –Feleac; cu sediul în Feleac, ., jud. Cluj, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.04.2015.

Președinte Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3722/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA