Pensie întreţinere. Sentința nr. 1803/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1803/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 23085/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1803/2015
Ședința Publică din 18.02.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare cererea formulată reclamanta S. E. în calitate de reprezentantă legală a minorului P. A. G. în contradictoriu cu pârâtul P. A. G., în litigiul având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intereselor reclamanTEI d-na avocat T. C M. C. și pârâtul personal care se identifică cu C.I. având CNP_.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, raportat la art. 113 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, față de prevederile art. 238 C.pr.civ. estimează că cercetarea procesului se va definitiva la acest termen de judecată.
Pârâtul depune la dosar adeverința cu veniturile pe care le realizează.
Reprezentanta reclamanților arată că în cererea de chemare în judecată s-a strecutat o eroare materială cu privire la numele minorului care este P. P. R. și solicită îndreparea erorii.
Instanța dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că numele minorului este P. P. R. și nu P. A. G. cum din eroare s-a consemnat în cererea de chemare în judecată.
La interpelarea instanței reprezentanta reclamantei și pârâtul arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților pe propunere de probe.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are alte probe de solicitat în afară de încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâtul arată că nu are probe de solicitat.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat la art. 255 și 265 și urm. C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului și acordă reprezentantei reclamantei și pârâtului cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Pârâtul arată că nu se opune la admiterea acțiunii.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N., la data de 21.10.2014, sub nr._, reclamanta S. E. în calitate de reprezentant legal al minorului P. P. R. a chemat în judecată pe pârâtul P. A. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr. 7552/19.10.2006 pronunțată în dosarul nr._/2006 al Judecătoriei Cluj N. de la suma de 82,5 lei lunar la ¼ din venitul minim lunar net pe economie începând cu data introducerii acțiunii și până la majorat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în prezent pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului este insuficientă în raport cu nevoile actuale ale minorului, motiv pentru care se impune majorarea raportat la cuantumul venitului minim pe economie.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 529 și urm. C.civ.
În probațiune, reclamanta a depus în copie o . înscrisuri (f. 3-6).
Cererea reclamantei este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 15 lit. c) din OUG nr. 80/2013.
Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței la termenul de judecată din data de 18.02.2015 și a arătat că este de acord cu admiterea cererii, depunând și a o adeverință de la locul de muncă, privind veniturile obținute.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din certificatul de naștere aflat la fila nr. 3 din dosar, rezultă faptul că minorul P. P. R. născută la data de 16.12.2003 este fiul pârâtului P. A. G..
Prin Sentința civilă nr. 7552/19.10.2006 pronunțată în dosarul nr._/2006 al Judecătoriei Cluj N. pârâtul a fost obligat la plata în favoarea minorului P. A. G., a unei pensii de întreținere în valoare de 82,5 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 07.08.2006 și până la (f. 5-6), la stabilirea cuantumului întreținerii fiind avute în vedere veniturile realizate de pârât la acel moment.
În drept, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 51 din cap. IV al Legii nr. 71/2011, dispozițiile art. 531 din Noul cod civil privind modificarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului Civil.
Astfel, potrivit art. 516 alin. 1 din Codul civil, obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, așadar și între părinți și copii, iar potrivit art. 525 alin. 1 din Codul civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, părinții fiind obligați, în solidar, în acest ultim caz potrivit disp. art. 499 alin. Cod civil să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Totodată, disp art. 529 alin. 1 Cod civil prevăd că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, în acest sens instanța fiind abilitată în temeiul disp. art. 531 alin. 1 din Codul civil să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea ori nevoia celui care o primește.
Raportat la aceste prevederile legale și având în vedere că în prezent veniturile la care trebuie raportat cuantumul obligației de întreținere sunt superioare veniturilor luate în considerare la stabilirea pensiei de întreținere prin sentința civilă menționată iar nevoile minorului au crescut odată cu înaintarea în vârstă, fiind determinate și de cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională a acestuia, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de norma legală mai sus menționată.
În ceea ce privește cuantumul pensiei datorate instanța, în aprecierea nevoilor minorului, va ține seama și de vârsta acestuia, care reclamă cheltuieli de creștere (alimentație, îmbrăcăminte, încălțăminte, eventual medicamente), precum și de educare semnificative, minorul frecventând deja cursurile școlii primare, apreciind astfel ca fiind necesară acordarea unei contribuții în favoarea sa care să îi asigure condiții cât mai favorabile creșterii și dezvoltării, precum și asigurarea aceluiași sprijin din partea pârâtului ca și cel de care ar beneficia dacă părinții nu ar fi separați.
Pe de altă parte, având în vedere caracterul succesiv al prestației cu titlu de pensie de întreținere, care rezidă din rațiunea legii tocmai în necesitatea contribuirii părintelui la pregătirea profesională și morală a copilului, nivelul pensiei trebuie raportat și apreciat și în funcție de posibilitățile efective ale părintelui care urmează a fi obligat.
Astfel, stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se va face în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin. 2 C.civ. care stipulează că atunci când întreținerea este datorată de către părinte, ea se stabilește până la 1/4 din câștigul din muncă pentru un copil, această cotă raportându-se la veniturile nete ale debitorului obligației de întreținere.
Față de dispozițiile menționate anterior și având în vedere faptul că pârâtul, nu a făcut dovada că mai prestează întreținere față de o altă persoană, față de care să fie în mod legal obligat precum și faptul că până la data de 01.01.2015 pârâtul nu a obținut venituri salariale (astfel cum rezultă din adresa depusă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj la dosar la fila 27 ), instanța va stabili o pensie de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul minim net pe economie până la data de 01.01.2015 având în vedere sub acest aspect prezumția simplă a realizării de către orice persoană aptă de muncă a unui venit minim de natură să îi permită traiul zilnic, iar ulterior acestei date, raportat la veniturile salariale realizate în sumă de 724 lei, dar nu mai puțin de ¼ din venitul minim net pe economie.
În ceea ce privește data de la care se datorează pensia de întreținere, instanța reține că, potrivit art. 532 alin. 1 Cod civil, starea de nevoie a reclamantului este prezumată de la data formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât acesta este data de la care se datorează și pensia de întreținere.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin Sentința civilă nr. 7552/19.10.2006 pronunțată în dosarul nr._/2006 al Judecătoriei Cluj N. de la suma de 82,5 lei lunar la cota de 1/4 din venitul minim net pe economie de la momentul introducerii cererii, respectiv 21.10.2014 și până la data de 31.12.2014, respectiv la suma de ¼ din venitul lunar net în sumă de 724 lei, dar nu mai puțin de ¼ din venitul lunar net pe economie începând cu data de 01.01.2015 și până la majoratul minorului ori până la noi dispoziții ale instanței.
Raportat la prevederile art. 453 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil instanța va luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamanta S. E., CNP:_, cu domiciliul procesual ales la SCPA Gioarsă, Ț., C. & Partners, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, în calitate de reprezentant legal al minorului P. P. R., în contradictoriu cu pârâtul P. A. G., CNP:_, cu domiciliul Cluj N., .. 6-8, ., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
Dispune modificarea cuantumului pensiei de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 7552/19.10.2006 pronunțată în dosarul nr._/2006 al Judecătoriei Cluj N., în sarcina pârâtului și în favoarea minorului P. P. R., născut la data de 16.12.2003 de la suma de 82,5 lei lunar la cota de 1/4 din venitul minim net pe economie de la momentul introducerii cererii, respectiv 21.10.2014 și până la data de 31.12.2014, respectiv la suma de ¼ din venitul lunar net în sumă de 724 lei, dar nu mai puțin de ¼ din venitul lunar net pe economie începând cu data de 01.01.2015 și până la majoratul minorului ori până la noi dispoziții ale instanței.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/23.02.2015
Red.I.G.D.
Tehnored.I.G.D.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 7970/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 5504/2015. Judecătoria... → |
|---|








