Plângere contravenţională. Sentința nr. 2565/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2565/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 2565/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2565/2015

Ședința publică din 10 martie 2015

Instanța constituită din:

Judecător: C. R.

Grefier: A. R.

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulată de petenta BT L. T. IFN SA în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberand constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 24.10.2014, petenta . I.F.N. S.A., a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN să se dispună anularea înscrisului intitulat „PROCES VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENȚIEI . NR._/22.09.2014" emis de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din Romania-S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – CESTRIN, întrucât acesta a fost emis cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările si completările ulterioare si a prevederilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.

În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . NR._/22.09.2014 s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzuta la art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 - circularea fara rovineta valabila - si s-a dispus sancționarea societății BT L. T. I.F.N. S.A. cu o amendă contravențională in valoare de 250 lei, întrucât intimata a identificat petenta in baza de date a Ministerului Administrației si Internelor, Serviciul Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, ca fiind deținătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .

Menționează ca BT L. T. IFN S.A. a fost proprietara autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ pana la data de 30.06.2010, data emiterii facturii fiscale tir. BTL10_/30.06.2010 prin care a vândut acest autovehicul domnului V. L.. Astfel, la data de 30.06.2010 a transmis dreptul de proprietate asupra autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ domnului V. L. având cod numeric personal_.

La data de 20.07.2010 a transmis cumpărătorului V. L. actele necesare transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului, însoțite de procesul verbal de predare-primire a acestora, având nr. de înregistrare 870/20.07.2010. Anexează copie a procesului-verbal de predare primire-semnat de primire de către dl. Visau L., Precizează ca acest proces-verbal de predare primire însoțește actele pe care le transmite cumpărătorului si care îi sunt necesare acestuia, în calitate de nou proprietar, in vederea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului la Serviciul public comunitar regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor competent.

Prin urmare, la data de 26.06.2014 petenta nu mai avea calitatea de proprietar al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ si, in consecința, nemaiavand nici posesia si folosința asupra autovehiculului menționat anterior, petenta nu putea avea nici calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute si sancționate de art. 8 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, cu modificările si completările ulterioare.

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată (f. 4).

Intimata a depus întâmpinare la data de 14.11.2014 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale (f.21).

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/22.09.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 8 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 15/2002, constatându-se că în data de 26.06.2014 ora 19:39 pe DN65 C KM 15+550m, Pielesti, jud. DJ a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă (f. 5).

Verificând din oficiu, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente privind întocmirea procesului verbal de contravenție.

Instanța constată încălcarea dispozițiilor art. 17 O.G. nr. 2/2001 sub aspectul lipsei semnăturii olografe a agentului constatator ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, în acest sens fiind și Decizia R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 6 în dosarul nr. 14/2014, potrivit căreia procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

12>>>In consecinta, nemaifiind necesara analiza celorlalte aparari ale petentei, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.09.2014 și exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta BT L. T. IFN SA, cu sediul în Cluj-N. ..1, . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6.

Anuleaza procesul verbal atacat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel si motivele se vor depune la instanta a carei hotarâre se ataca – Judecatoria Cluj-N..

Pronuntata în sedinta publica, azi 10.03.2015.

Judecător,Grefier,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact. RC/AR

4 ex./08.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2565/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA