Pretenţii. Sentința nr. 4186/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4186/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 4186/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4186/2015
Ședința publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. C. R.
GREFIER: A. PĂTEANU
Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N. D. M. în contradictoriu cu pârâta S. DE asigurare – REASIGURARE ASTRA SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care
Instanta constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 06.04.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 14.04.2015.
In data de 14.04.2015, avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, instanta aa amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 20.04.2015.
In data de 20.04.2015, avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, instanta a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 27.04.2015.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. in data de 04.06.2014 in dosarul nr._ reclamantul N. D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. DE ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA SA:
- Admiterea actiunii.
- Obligarea paratei la plata sumei de 1.643,14 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea daunei suferite de către reclamant, daună acoperită de polița de asigurare ASTRA PAD PLUS . nr. BN_9 din data de 14.07.2011.
- Obligarea pârâtei la plata catre reclamant a dobânzii legale aferente sumei mai sus mentionate, de la data promovarii actiunii și până la achitarea efectiva a debitului.
- Obligarea partii adverse la plata in favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, in cuantumul si specificatia pe care reclamantul le va mentiona ulterior.
Motivele cererii de chemare in judecata, in fapt si in drept, se afla expuse la filele 2-6 din dosar.
In probatiune, reclamantul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei testimoniale cu martorul M. S. si a probei cu interogatoriul paratei, a solicitat depunerea de catre parata la dosar a dosarului de dauna nr. CJ1012IC002580 si a anexat cererii de chemare in judecata un set de inscrisuri (f. 8-17).
Cererea de chemare in judecata a fost legal timbrata (f. 32).
Prin intampinare (f. 37-39, 40-42) parata S. DE ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA SA a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Motivele intampinarii, in fapt si in drept, se afla expuse la filele 37-38, 40-41 din dosar.
In probatiune, parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei cu cercetarea la fata locului, efectuarea unei expertize tehnice in constructii, a probei cu interogatoriul reclamantului, emiterea unei adrese catre furnizorul usilor de la balcon si a anexat intampinarii o copie a dosarului de dauna si o copie a conditiilor generale de asigurare (f. 43-72).
La data de 17.10.2014 reclamantul N. D. M. a depus la dosar raspuns la intampinare (f. 77-79, 80-81).
In cauza au fost incuviintate si administrate urmatoarele probe: proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul paratei (f. 92-95) si proba testimoniala, fiind audiat martorul M. S., solicitat de catre reclamant (f. 96-97). Instanta a incuviintat si proba cu interogatoriul reclamantului, proba solicitata de catre parata, insa parata nu a prezentat interogatoriul pentru reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 14.07.2011 intre parata S. DE ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA SA in calitate de asigurator si reclamantul N. D. M. in calitate de asigurat s-a incheiat polița de asigurare ASTRA PAD PLUS . nr. BN_9 (f. 9-10), avand ca obiect asigurarea imobilului proprietatea reclamantului situat in loc. Cuzdrioara, .. 56, jud. Cluj, perioada de asigurare fiind 15.07.2011 – 14.07.2012.
Conform politei de asigurare incheiate intre parti, printre riscurile de baza asigurate se numara inundatiile, iar printre riscurile suplimentare asigurate se numara fenomenele atmosferice, inclusiv grindina (f. 9).
Reclamantul si-a indeplinit obligatia contractuala de plata a primei de asigurare, in suma de 85,50 lei (echivalentul sumei de 20 euro) (f. 8).
In data de 05.06.2012 in localitatea Cuzdrioara, jud. Cluj au avut loc fenomene meteorologice – ploaie, vant si grindina – in urma carora a fost inundat podul casei reclamantului situate in loc. Cuzdrioara, .. 56, jud. Cluj, iar din pod apa s-a prelins in casa si au fost inundate tavanele in trei camere, in hol si in baie si peretii din hol si din baie.
Reclamantul a avizat producerea daunei in data de 13.06.2012 (f. 54) si la aceeasi data a dat o declaratie in dosarul de dauna deschis la societatea parata (f. 56).
Tot la data de 13.06.2012 un inspector de daune din cadrul societatii parate s-a deplasat la imobilul proprietatea reclamantului si a incheiat un proces-verbal de constatare, din analiza caruia rezulta ca la data de 05.06.2012, ora 16.00, in urma vijeliei usa de la balcon mansarda a fost deschisa si trantita, pe unde a patruns si apa de ploaie afectand zugravelile din hol, de pe sarpanta au fost smulse aprox. 4 bucati tigla, fapt care a condus la patrunderea apei prin pod si inundarea (patarea tavanelor). Inspectorul de daune a constatat urmatoarele pagube: hol intrare – zugravelile lavabile tavan si perete prezinta pete si urme de apa; baie – zugravelile lavabile tavan si perete prezinta pete si urme de apa; camera 6 – tavan zugraveli lavabile pete si urme de apa; camerele 4 si 3 – tavanele prezinta pete de apa (f. 65-66).
Inspectorul de daune al societatii parate a stabilit ca zugravelile au fost deteriorate in proportie de 70% si trebuie inlocuite, deci refacute pe o suprafata de 160,15 mp, deoarece au fost patate de apa (f. 67-68).
Prin devizul de calcul din data de 02.10.2012 inspectorul de daune al societatii parate a stabilit ca pretul, contravaloarea inlocuirii zugravelilor lavabile pe suprafata de 160,15 mp se ridica la suma de 1.643,14 lei (f. 69).
La data de 04.10.2012 reclamantul a formulat cerere de despagubire prin care a solicitat paratei sa aprobe plata sumei de 1.643,14 lei reprezentand despagubirea pentru evenimentul produs in data de 05.06.2012, in baza devizului de calcul intocmit de catre inspectorul de daune al paratei (f. 71).
La data de 17.10.2012 parata l-a informat pe reclamant ca cererea sa de despagubire a fost respinsa, cu motivarea ca avariile provocate imobilului reclamantului nu se incadreata in niciunul din riscurile cuprinse in polita de asigurare si a invocat prevederile art. 6.2. lit. f) pct. f.2) din Conditiile generale de asigurare, conform carora „Nu se acorda despagubiri pentru daune cauzate de: … f) inundatii/infiltratii produse: … f.2) prin patrunderea apei de ploaie prin geamuri/usi ori alte deschizaturi lasate neinchise” (f. 12).
Analizand probele administrate in cauza si dispozitiile legale incidente, instanta apreciaza ca cererea de chemare in judecata este intemeiata, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.
Mai intai, instanta observa ca reclamantul a solicitat obligarea paratei doar la plata contravalorii zugravelilor afectate de apa, in suma de 1.643,14 lei, iar nu si la plata contravalorii geamului spart de la usa de la balcon.
Instanta apreciaza ca inundarea si patarea cu apa a tavanelor din camerele 3, 4, 6, din holul de la intrare si din baia imobilului proprietatea reclamantului si a peretilor din holul de la intrare si din baia imobilului proprietatea reclamantului s-a datorat vantului puternic care a smuls de pe acoperisul casei reclamantului cateva tigle si a rupt folia de nailon de sub tigle, astfel incat apa de ploaie a patruns in pod, a inundat podul casei reclamantului, iar din pod apa s-a prelins si a patat tavanele si peretii din camerele 3, 4, 6, din holul si din baia mentionate mai sus.
Astfel, din raspunsul comunicat reclamantului de catre Administratia N. de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Nord (f. 15) rezulta ca in data de 05.06.2012, la Statia Meteorologica D. s-au inregistrat averse de ploaie puternica in intervalele 15.25 – 16.10, cantitatea totala de precipitatii fiind de 23,6 l/mp, au fost descarcari electrice in intervalul orar 15.22 – 16.47, a fost vijelie in intervalul orar 15.44 – 15.57, viteza maxima a vantului la rafala a fost de 24 m/s (86,4 km/h), probabilitatea de cadere a grindinei in D. si in imprejurimi a fost de 100%, diametrul maxim al bobului de grindina a putut fi de 3,8 cm, viteza maxima a vantului a putut fi de 24 m/s (86,4 km/h), acest lucru fiind confirmat si prin efectele produse de vant in oras (aruncari de lucruri usoare de pe acoperisuri, tigle, olane), ruperea unor craci de copaci de dimensiuni mari – gradul de tarie in scara Beaufort a fost 9. Din cuprinsul aceluiasi raspuns reiese ca a fost emis cod galben de oraj, intensificari de vant ce pot lua aspect de vijelie si grindina.
Din declaratia data de catre reclamant la data de 13.06.2012 in dosarul de dauna rezulta ca reclamantul a scos din podul casei in jur de 30 de galeti de apa, apa din pod afectand tavanele camerelor (f. 56).
Martorul M. S. a aratat ca in ziua respectiva se afla impreuna cu reclamantul pe camp, pentru a erbicida, se aflau in tractor, insa au vazut ca dinspre D. s-au adunat nori negri si au pornit spre casa. Martorul a precizat ca pe parcurs ploaia s-a intetit foarte tare, iar aproape de casa ploaia s-a transformat . batea foarte puternic astfel ca nu au putut sa coboare din tractor. Martorul a reliefat ca datorita vantului tractorul a inceput sa se miste. Martorul a aratat ca la casa reclamantului s-au produs pagube in podul casei, apa a intrat pe sub tigla si a curs pe pereti, vantul a rupt folia de nailon de sub tigla de pe acoperis, apoi apa a curs in casa pe pereti si azi exista pete pe pereti. Martorul a apreciat ca apa a patruns in casa prin tigle, pe sub tiglele de pe acoperis, fiind multe tigle luate jos de vijelie. Martorul a aratat ca sotia reclamantului i-a spus acestuia ca podul e plin de apa si ca a acoperit centrala termica cu o folie de nailon. Martorul nu a putut preciza daca reclamantul a inchis sau nu usile de la balcon, insa a subliniat ca casa reclamantului este construita de la nord la sud, balconul este situat la sud, iar vantul batea dinspre vest, motiv pentru care apa nu putea sa intre pe usa de la balcon si sa ajunga 20 m mai incolo. De asemenea, martorul a apreciat ca s-ar putea ca apa sa fi intrat si pe usa de la balcon, daca vijelia a deschis usa, insa doar in proportie de 5% apa din casa a intrat pe usa de la balcon, iar restul apei a intrat pe sub tigle (f. 96-97).
Din analiza procesului-verbal de constatare aflat in copie la filele 65-66 din dosar, incheiat de inspectorul de daune din cadrul societatii parate, rezulta clar modalitatea de producere a prejudiciului: „In urma vijeliei (sublinierea noastra) usa de la balcon mansarda a fost deschisa si trantita pe unde a patruns si apa de ploaie afectand zugravelile din hol, de pe sarpanta au fost smulse aprox. 4 bucati tigla, fapt care a condus la patrunderea apei prin pod si inundarea (patarea tavanelor)”.
Din declaratia martorului M. S. (f. 96-97), prezentata pe scurt mai sus, rezulta ca apa a patruns in casa mai ales pe sub tigle, in proportie de aproximativ 95% si a ajuns in pod, vantul era foarte puternic si batea dinspre vest, iar balconul de la imobilul reclamantului este situat la sud, motiv pentru care apa nu avea cum sa patrunda in casa pe usa de la balcon decat in proportie de aproximativ 5%. Pe de alta parte, din cuprinsul aceleiasi depozitii rezulta ca sotia reclamantului i-a spus reclamantului ca podul e plin de apa.
Din procesul-verbal de constatare aflat in copie la filele 65-66 din dosar, incheiat de inspectorul de daune din cadrul societatii parate, rezulta ca in trei camere, in hol si in baie au fost degradate zugravelile de pe tavane, iar in hol si in baie au fost degradate si zugravelile de pe pereti. Or, instanta apreciaza ca tavanele si peretii puteau fi afectate doar de apa ce a patruns prin acoperis in pod, iar nu si de apa ce ar fi intrat pe usa de la balcon, intrucat se poate prezuma ca din pod apa s-a imbibat in tavane, apoi s-a prelins si pe pereti in hol si in baie. Instanta apreciaza ca, analizand situatia in mod logic, rational, este improbabil ca tavanele din cele trei camere, din hol si din baie si peretii din hol si din baie sa fi fost patati de apa ce ar fi patruns prin usa de la balcon, deoarece dupa ce geamul de la usa de la balcon a fost spart, apa ce ar fi intrat pe usa de la balcon ar fi ajuns pe podea, iar nu pe tavane si pe pereti. Ca atare, instanta considera ca nu prezinta relevanta daca usa de la balcon era inchisa sau reclamantul a uitat-o deschisa, deoarece inundarea si patarea cu apa a tavanelor si a peretilor au avut drept cauza patrunderea apei de ploaie prin acoperis in pod, iar din pod in interiorul locuintei reclamantului.
In consecinta, instanta apreciaza ca in mod neintemeiat parata a respins cererea de despagubire formulata de catre reclamant, deoarece interpretarea paratei privind modul de producere a evenimentului nu este conforma realitatii, fiind contrazisa de probele de la dosar coroborate cu simple rationamente logice si nu este incident nici unul dintre cazurile de excludere de la plata despagubirii prevazute in cap. 6 din Conditiile generale de asigurare (f. 45-47).
In speta, instanta constata ca sunt intrunite toate conditiile raspunderii civile contractuale a paratei: fapta ilicita – neexecutarea de catre parata a obligatiei asumate prin contractul de asigurare de a achita asiguratului despagubirea cuvenita in cazul producerii evenimentului asigurat; prejudiciul – dauna suferita de catre reclamant in urma fenomenelor meteorologice din data de 05.06.2012: inundarea si patarea cu apa a tavanelor din trei camere si a tavanelor si a peretilor din holul si baia imobilului asigurat, contravaloarea daunei fiind de 1.643,14 lei; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita a paratei si prejudiciul suferit de catre reclamant – raportul de cauzalitate este prezumat in materie contractuala; culpa paratei – este prezumata in materie contractuala.
Ca atare, ca urmare a antrenarii raspunderii civile contractuale a paratei, se impune obligarea paratei la repararea prejudiciului suferit de catre reclamant.
In consecinta, cererea de chemare in judecata este intemeiata si urmeaza a fi admisa.
F. de considerentele de mai sus, vazand dispozitiile art. 1073 din vechiul cod civil (act normativ aplicabil in speta fata de data incheierii politei de asigurare), instanta va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul N. D. M. în contradictoriu cu pârâta S. DE ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA SA, având ca obiect pretenții.
In consecinta, instanta o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1.643,14 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea daunei suferite de către reclamant, daună acoperită de polița de asigurare ASTRA PAD PLUS . nr. BN_9 din data de 14.07.2011.
Vazand prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, instanta o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 1.643,14 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, aceea de 04.06.2014, și până la data achitării integrale a debitului.
Instanta observa ca parata se afla in culpa procesuala, iar reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu reprezentand taxa judiciara de timbru. Vazand dispozitiile art. 453 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, instanta o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 120,02 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 32).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul N. D. M., cu domiciliul în ., .. 56, jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Societății Civile de Avocați B. & Partners, situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta S. DE ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA SA, cu sediul în București, .. 3, ., având ca obiect pretenții.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1.643,14 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea daunei suferite de către reclamant, daună acoperită de polița de asigurare ASTRA PAD PLUS . nr. BN_9 din data de 14.07.2011.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 1.643,14 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, aceea de 04.06.2014, și până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 120,02 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
R. C. R. A. PĂTEANU
Red./Dact./R.C.R./5 ex./20.10.2015.
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2708/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4021/2015.... → |
|---|








