Plângere contravenţională. Sentința nr. 321/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 321/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 321/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.321/2015
Ședința publică de la 16 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare, cât și la a doua, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța observă că prin Sentința civilă nr.3727/2014, Judecătoria Satu – M. a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Instanța, verificându-și competența, în temeiul articolului 131 alineatul 1 din codul de procedură civilă coroborat cu art.32 din O.G. nr. 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 34 alin.1 C., instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
În temeiul art. 255 alin.1 și 258 alin.1 C., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv proba cu planșele foto depuse de către intimat.
În temeiul art. 244 alin.1 C., instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.P.C., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu M. la data de 05.03.2014 sub nr._, petenta ., cu sediul în Satu M., ., ., jud. Satu M., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, .. 38, Sector 1, cod fiscal_ și sediul ales în Cluj N., . nr. 63, jud. Cluj, să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 20.02.2014.
În motivarea plângerii sale, petenta a indicat împrejurarea că actul contestat a fost dresat cu încǎlcarea dispozițiilor O. G. nr. 2/2001, în contextul în care nu i s-a conferit posibilitatea de a formula obiecțiuni, procesul verbal fiind încheiat fǎrǎ prezența sa și, pe de altǎ parte, s-a relevat cǎ nu au fost evidențiate abaterile ce ar fi fost sǎvârșite. În același context, s-a subliniat cǎ modalitatea de încǎrcare a fost impusǎ de beneficiarul transportului și cǎ sancțiunea a fost stabilitǎ pentru o faptǎ ce nu a fost comisǎ, iar raportat la amenda aplicatǎ, s-a învederat cǎ nu s-a analizat periculozitatea pretinsei contravenții, aceasta fiind individualizatǎ la nivelul sǎu maxim.
În drept, s-au invocat prevederile O. G. nr. 2/2001 și ale H. G. nr. 69/2012.
În probațiune, petenta a anexat plângerii un set de înscrisuri ( f. 3 - 4 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ).
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 4 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 15.05.2014 întâmpinare ( f. 16 - 17 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat cǎ motivele de nulitate invocate sunt nefondate, procesul verbal fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, în condițiile în care s-a indicat motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului, precum și a absenței unui martor asistent, iar fapta a fost descrisǎ în mod adecvat. În ce privește temeinicia actului contestat, s-a arătat că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 4 pct. 29 din H. G. nr. 69/2012, marfa transportatǎ de petentǎ nefiind arimatǎ și fixatǎ corespunzǎtor, aspect care rezultǎ și din planșele foto atașate la dosarul cauzei, doar dupǎ sancționarea contravenționalǎ prepusul petentei fixând corespunzǎtor bunurile transportate. În fine, s-a arătat că, fațǎ de natura faptei imputate, nu se impune sancțiunea avertismentului, petenta nefǎcând dovada unei situații particulare care ar releva un grad de pericol social mai redus decât cel avut în vedere prin textul legal.
În drept, s-au invocat H. G. nr. 69/2012, O. M. T. I. nr. 980/2011, O. G. nr. 26/2011, H. G. nr. 995/2011, O. M. T. I. nr. 1088/2011, O. M. T. nr. 1058/2007, O. G. nr. 37/2007 și H. G. nr. 1373/2008, O. G. nr. 2/2001, respectiv art. 205 și 411 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.
În probațiune, intimatul a anexat, în copie, un set de înscrisuri și planșe foto ( f. 19 - 32 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ).
Deși petentei i-a fost comunicatǎ întâmpinarea formulatǎ ( f. 33 - 35 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), totuși aceasta nu a depus rǎspuns la întâmpinare.
Prin Sentința civilǎ nr. 3727/2014 din data de 06.10.2014, Judecǎtoria Satu M. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecǎtoriei Cluj N. ( f. 41 - 42 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ).
În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat atât pentru petentă, cât și pentru intimat, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 20.02.2014 de către intimat ( f. 3 și 19 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 pct. 29 din O. G. nr. 69/2012 și sancționată de art. 7 alin. (1) și (2) lit. a) din același act normativ, fiind aplicată o amendă în sumă de 8000 lei, reținându-se în sarcina acesteia că, la data de 20.02.2014, ora 11.30, pe autostrada A3 km 51+00, în loc. G. din jud. Cluj, a fost oprit și verificat ansamblul_ /_, deținut și utilizat de ., cu sediul în loc. Satu M., în baza copiei conforme nr._ și a contractului de închiriere nr. 4419/01.11.2012, prezentate spre control, condus de H. G., posesor CI . nr._, CNP_, ansamblul efectuând transport rutier contra cost de mǎrfuri în trafic internațional, pe direcția Sighișoara ( RO ) - Bedzin ( PL ), în baza CMR FN/20.02.2014, prezentatǎ spre verificare, deplasându-se în momentul controlului pe autostrada A3, din direcția Câmpia Turzii - Gilǎu. În urma verificării documentelor de la bordul auto, precum și a modului de fixare a încǎrcǎturii care constǎ în 30 de paleți de articole din faianțǎ în greutate de_ kg, s-a constatat nerespectarea de cǎtre operatorul de transport . a obligației de a efectua transport rutier de mǎrfuri asigurând un sistem de fixare a încǎrcǎturii, conform reglementǎrii în vigoare, fiind fǎcutǎ mențiunea cǎ, în momentul controlului, întreaga încǎrcǎturǎ, în greutate de_ kg, așezatǎ compact, nu prezenta niciun element de fixare fațǎ de structura semiremorcii, deficiența fiind menționatǎ pe diagrama din aparatul tahograf corespunzǎtoare intervalului 19.02._14, care a fost ștampilatǎ, dispunându-se mǎsura imobilizǎrii pânǎ la remedierea deficienței. Totodatǎ, au fost fotografiate toate documentele prezentate spre control, diagrama din aparatul tahograf a fost ștampilatǎ și au fost efectuate fotografii asupra modului de încǎrcare și fixare a mǎrfii în vederea evidențierii contravenției.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate.
Pe de altă parte, în ce privește criticile de nelegalitate formulate de societatea petentă, care în opinia sa ar determina nulitatea procesului verbal, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate, din considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, mai întâi, relativ la aspectul că în actul contestat nu ar fi fost individualizate pretinsele abateri sǎvârșite, instanța apreciazǎ cǎ, în realitate, agentul instrumentator a realizat o descriere completǎ și adecvatǎ a faptei imputate, specificând în mod detaliat neregularitatea constatată, de naturǎ a permite instanței realizarea controlului jurisdicțional ulterior, fiind menționate inclusiv textele de lege care incrimineazǎ și sancționeazǎ contravenția reproșatǎ petentei, criticile sale fiind așadar nefondate.
În al doilea rând, raportat la împrejurarea cǎ ar fi fost încălcate prevederile art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, ca urmare a încheierii procesului verbal fără a i se aduce la cunoștință reprezentantului legal al petentei dreptul de a face obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare, este de reținut că în discuție ar fi o nulitate virtuală și condiționată de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., or în cauza de față societatea petentă a avut posibilitatea relevării mențiunilor pe care le-ar fi avut la întocmirea procesului verbal cu prilejul prezentului demers procesual, așadar valorificarea dreptului la apărare s-a putut realizat efectiv pe calea introducerii plângerii contravenționale. În același context, instanța observă că actul de constatare a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei, după cum s-a menționat în cuprinsul său ( f. 3 și 19 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), or în asemenea circumstanțe nu se poate discuta despre împrejurarea că dispozițiile legale anterior evidențiate ar fi trebuit să își găsescă aplicare ori că agentul constatator ar fi dresat procesul verbal cu nesocotirea lor sau că ar fi refuzat consemnarea unor mențiuni, câtă vreme acestea devin efective doar în ipoteza în care contravenientul ar fi de față la dresarea actului de constatare, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu contravențional, în momentul efectuǎrii controlului nefiind prezent reprezentantul legal al petentei. Pe de altă parte, din cuprinsul art. 16 alin. (7) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, ce stabilește că Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni “, sub sancțiunea nulității procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă norma citată, se impune ca petenta să facă proba că a avut obiecțiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze în procesul verbal și că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or în cauza de față nu a reieșit întrunirea cerințelor evidențiate, atâta timp cât întocmirea actului contestat a avut loc în absența administratorului, așa încât nu s-ar putea susține cǎ nu s-ar fi conferit petentei, în circumstanțele date, posibilitatea de a formula obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare.
În al treilea rând, din reglementarea art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 rezultǎ, în mod neechivoc, cǎ este posibilǎ încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului, pentru situația în care acesta nu ar fi de fațǎ legiuitorul stabilind obligația ca actul încheiat sǎ fie semnat de un martor, care sǎ confirme astfel modalitatea în care a fost dresat procesul verbal. În cauza de fațǎ, actul contestat a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al societății petente, după cum s-a consemnat în cuprinsul său ( f. 3 și 19 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), însǎ o asemenea împrejurare nu este de naturǎ a atrage nulitatea procesului verbal, câtǎ vreme însuși legiuitorul permite întocmirea actului de constatare și sancționare într-o asemenea modalitate. Mai mult decât atât, chiar dacǎ procesul verbal nu a fost semnat de un martor ( f. 3 și 19 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), trebuie observat cǎ, potrivit art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, or în actul contestat s-au precizat, explicit, împrejurǎrile pentru care nu a fost posibilǎ semnarea procesului verbal de un martor, respectiv În momentul întocmirii procesului verbal nu s-a putut identifica niciun martor la fața locului decât un alt agent constatator care … nu poate semna în calitate de martor ( f. 3 și 19 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), așadar au fost respectate prevederile art. 19 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Nu mai puțin, instanța apreciazǎ cǎ ar fi oricum în discuție o nulitate virtualǎ, condiționatǎ de existența unei vǎtǎmǎri produse petentei, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., vǎtǎmare care nu a fost însǎ probatǎ în prezentul litigiu contravențional.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, trebuie reliefat, cu titlu preliminar, că potrivit art. 4 pct. 29 din O. G. nr. 69/2012, Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: … 29. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a efectua transportul rutier de mărfuri asigurând un sistem de fixare a încărcăturii conform reglementărilor în vigoare, contravenția incriminatǎ de textul menționat fiind sancționatǎ cu amendǎ de la 8000 lei la_ lei, potrivit art. 7 alin. (1) din H. G. nr. 69/2012.
Ținând seama de dispozițiile legale anterior redate și având în vedere proba cu înscrisuri administrată, inclusiv planșele foto anexate întâmpinǎrii formulate, instanța apreciază că starea de fapt consemnată în cuprinsul procesului verbal contestat corespunde situației reale, fiind neîntemeiate susținerile petentei legate de caracterul netemeinic al actului de sancționare contravențională.
Astfel, mai întâi, este de relevat că, față de prevederile art. 134 lit. k) din Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul Ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, Operatorii de transport care efectuează operațiuni de transport rutier contra cost au următoarele obligații: … k) să efectueze transportul asigurând un sistem de fixare a încărcăturii astfel încât acesta să reziste la forțele exercitate atunci când vehiculul este supus la următoarele accelerații: (i) decelerare de 0,8 x g ( accelerație gravitațională ) spre față; (ii) decelerare de 0,5 x g ( accelerație gravitațională ) spre spate; (iii) accelerare de 0,5 x g ( accelerație gravitațională ) spre ambii pereți laterali. Atunci când asupra unui element component al sistemului de fixare se exercită o forță determinată conform pct. (i), (ii) și (iii), forța exercitată asupra acestui element de fixare nu poate depăși sarcina nominală pentru care acesta a fost construit, așadar operatorul de transport rutier contra cost este ținut a asigura un sistem de fixare a încǎrcǎturii, indiferent de natura acesteia ori greutatea sa, astfel încât sǎ reziste la forțele exercitate în momentul accelerǎrii, potrivit indicatorilor stabiliți de lege, atât spre fațǎ și spate, cât și raportat la pereții laterali ai vehiculului.
În al doilea rând, instanța observǎ cǎ, raportat la proba cu înscrisuri administratǎ în cauzǎ, nu poate fi negatǎ împrejurarea cǎ petenta desfǎșura, la data controlului, un transport rutier de mǎrfuri contra cost, pe direcția Sighișoara - Bedzin ( Polonia ), dupǎ cum reiese din scrisoarea de transport din data de 20.02.2014 ( f. 27 și 31 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ). Pe de altǎ parte, trebuie relevat cǎ, așa cum rezultǎ din planșele foto anexate întâmpinǎrii ( f. 23 și 28 - 29 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), în momentul efectuǎrii verificǎrii de cǎtre agentul constatator marfa încǎrcatǎ nu prezenta niciun sistem de asigurare, astfel încât sǎ reziste la forțele exercitate pe durata deplasǎrii, în condițiile art. 134 lit. k) din normele amintite mai sus, acesta fiind elementul care a condus la sancționarea contravenționalǎ a societǎții petente, în condițiile absenței complete a sistemului de fixare fiind cert cǎ marfa transportatǎ nu ar putea rezista la forțele exercitate asupra sa în timpul deplasǎrii. În același context, relativ la împrejurarea alegatǎ în cuprinsul plângerii, în sensul cǎ beneficiarul transportului ar fi impus modalitatea de încǎrcare, instanța apreciazǎ cǎ aceasta nu poate fi de naturǎ a înlǎtura antrenarea rǎspunderii sale, câtǎ vreme petentei îi revine sarcina de a respecta întocmai obligațiile stabilite prin reglementǎrile ce privesc transportul rutier contra cost, indiferent de circumstanțe sau de pretinsele solicitǎri ale beneficiarului serviciilor prestate, acestea neptuând fi onorate în mǎsura în care se ajunge, pe aceastǎ cale, la eludarea unor dispoziții legale. În fine, nu poate fi primitǎ nici susținerea petentei, potrivit cǎreia nu ar fi sǎvârșit fapta reproșatǎ, din cuprinsul planșelor foto menționate mai sus rezultând cǎ aceasta existǎ și îi este imputabilǎ, nefiind fǎcutǎ vreo dovadǎ în sens contrar, deși petenta avea îndatorirea de a proba alegațiile sale, potrivit art. 249 din C. proc. civ.
În consecință, față de elementele anterior învederate, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei există și întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct. 29 din O. G. nr. 69/2012.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin orientarea la minimul sancțiunii prevăzut de art. 7 alin. (1) din H. G. nr. 69/2012, pentru contravenția reținută în sarcina societății petente fiind aplicată o amendă în cuantum de 8000 lei. În al doilea rând, nu poate fi negat că fapta imputată prezintă în sine un grad ridicat de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, acest aspect fiind evidențiat chiar de către legiuitor, care a stabilit că acțiunile incriminate de art. 4 pct. 29 din O. G. nr. 69/2012 reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011. În al treilea rând, trebuie avută în vedere și împrejurarea că petenta desfășura un transport de mărfuri internațional, dupǎ cum a rezultat din scrisoarea de transport atașatǎ întâmpinǎrii ( f. 27 și 31 dosar nr._ Judecǎtoria Satu M. ), așadar, ținând seama de necesitatea asigurării siguranței circulației și derulării în condiții optime a activităților din categoria celor desfășurate de petentă, instanța apreciază că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul constatator, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În consecință, ținând seama de ansamblul aspectelor anterior redate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulatǎ de cǎtre petenta ., cu sediul în Satu M., ., ., jud. Satu M., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 20.02.2014 de către intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, .. 38, Sector 1, cod fiscal_ și sediul ales în Cluj N., . nr. 63, jud. Cluj.
Menține în întregime procesul verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 16.01.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. C. M.
Red. / Tehn. MI
16.01.2015 - 4 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Suspendare provizorie. Sentința nr. 9083/2015. Judecătoria... → |
|---|








