Plângere contravenţională. Sentința nr. 5595/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5595/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 23322/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5595/2015
Ședința publică din 4 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. I.
Grefier: T. R.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de petentul M. M. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLIȚE JUDEȚEAN CLUJ având ca obiect plângere contravențională.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 4 iunie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014 sub dosar nr._, petentul M. M. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.10.2014, solicitând instanței anularea în întregime a acestui act ori, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale și a măsurii complementare a suspendării permisului de conducere pe o durată de 90 de zile cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a refuzat semnarea procesului verbal întrucât agentul a refuzat să facă exact mențiunile solicitate de petent iar actul nu i-a fost comunicat în mod direct de către agent. Petentul a solicitat instanței să efectueze o adresă către intimată prin care să îi pună acesteia în vedere să depună la dosar copia procesului-verbal de sancționare.
În continuare, petentul a arătat că autoturismul pe care îl conducea, la momentul înregistrării vitezei de către aparatul radar, nu a depășit viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care a fost surprins, aspect pe care agentul constatator nu a putut să îl demontreze, acesta din urmă refuzând să îi prezinte petentului documentele solicitate.
În continuare, petentul a arătat că solicită dovada calității de agent rutier a agentului de poliție Barbos O. și a precizat că intimata este cea care trebuia să facă proba existenței faptei și a vinovăției contravenientului.
Petentul a arătat faptul că, în situația în care se dovește săvârșirea faptei, solicită înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului având în vedere că fapta săvârșită nu a pus în pericol siguranța circulației deoarece traficul era redus la acel moment.
În probațiune, petentul a solicitat depunerea la dosar a procesului verbal de contravenție, a planșelor foto sau a înregistrării video, copia manualului de utilizare a cinemometrului, copia etichetei ce conțin informațiile și inscripționările prevăzute de art. 3.2.3 din Norma de metrologie legală NML 021-05, dovada faptul că înregistrarea cuprinde informațiile pevăzute de acest act normativ, dovada faptului că cinemomentrul care a înregistrat vizeta este un mijloc tehnic certificat, omologat și verificat metrologic, dovada faptului că agentul constatar avea atestat de operare valabil, dovada calității de polițist rutier a acestuia și copia certificată privind ordinul de serviciu.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 195/2002, ale H.G. 1391/2006, ale OG 2/2001, ale art. 6 par. 2 Convenția E.D.O. și art. 223 alin. 3 C.pr.civ..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei (f. 21).
La data de 13.11.2014 petentul a depus precizări prin care a învederat faptul că procesul verbal nu i-a fost comunicat până la acest moment arătând că la momentul sancționării sale a refuzat semnarea actului, dreptul de a refuza fiindu-i recunoscut de dispozițiile art. 26 alin. 3 din OG 2/2001. În continuare, petentul susține că, în ipoteza refuzului, agentul constatator are obligația de a efectua comunicarea acestuia în termen de o lună de la data încheierii acestuia, legea neinstituind o obligație personală a contravenientului de a face demersurile pentru obține acestui act. Astfel, petentul arată că, în raport de dispozițiile art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii se prescrie în situația în care procesul verbal nu a fost comunicat în termen de o lună de la încheierea sa, iar, în situația în care s-ar reține în sarcina sa obligația de a efectua demersuri pentru obținerea acestui act, acest fapt ar submina rolul și obligațiile agentului constatator care nu și-ar mai avea rostul în această ecuație iar efectuarea acestor demersuri i-ar prejudicia propriile interese, petentul eliminând astfel din propria inițiativă posibilitatea de invoca excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.
Mai departe, petentul susține faptul că în raport de decizia nr. 10 din 2013 pronunțată de I.C.C.J. prin care s-a stabilit faptul că procedura afișării procesului verbal este una subsidiară comunicării acestuia prin poștă, accentul este pus pe primirea efectivă a actului iar în situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare (f. 33) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată arătând că procesul verbal este încheiat în mod legal, se bucură de prezumția de temeinicie iar sancțiunile au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ.
Totodată, intimatul a depus la dosar cazierul auto al petentului, înregistrările video ce dovedesc săvârșirea abaterii, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, procesului verbal de sancționare și dovada de comunicare a acestuia (filele 34-37).
La data de 23.12.2015 petentul a depus o completare de acțiune (f. 41-47) prin care a arătat că solicită instanței constatarea prescrierii executării sancțiunii contravenționare și a măsurii complementare aplicate, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 având în vedere faptul că actul a fost comunicat în mod nelegal cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente conform Deciziei nr. 10 a I.C.C.J. pronunuțată într-un recurs în interesul legii.
Astfel, petentul a arătat că comunicarea prin poștă și prin afișare a fost realizată la o adresă eronată având în vedere faptul că petentul s-a mutat începând cu data de 15.10.2014 la o nouă adresă unde domiciliază și în prezent.
A fost depusă copia cărții de identitate a petentului (f. 48).
La aceeași dată, petentul a depus răspuns la întâmpinare, în care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimată. În motivare petentul a reiterat cele arătate în cuprinsul plângerii menționând și faptul că intimata nu a făcut dovada faptului că petentul a fost depistat deplasându-se pe un sector de drum cu limitare de viteză de 50 km/h. Mai departe, petentul a mai precizat faptul că intimata nu a depus dovada faptului că agentul constatator era competent material să constate săvârșirea faptei sau atestatul de operator radar al acestuia ori ordinul de serviciu al echipajului.
La data de 15.01.2015 intimata a depus note scrise prin care a arătat faptul că procesul verbal a fost comunicat petentului în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 10/2013 astfel încât se impune respingerea excepției prescripției executării sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește ordinul de serviciu, intimata a arătat faptul că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu ci în temeiul art. 26 alin. 1 pct. 10 și 18, art. 28 alin. 1 din legea 218/2012 privind organizarea și funcționarea Poliției Române precum și în temeiul art. 2 alin.1 din legea 360/2002 privind statutul polițistului.
Intimata a depus tabelul nominal cu polițiștii care au fost desemnați polițiști rutieri (f. 64-65).
La data de 11.03.2015 petentul a depus planșe foto precum și adrese trimise către Institutul Național de Metrologie precum și răspunsurile primite (f. 69-106).
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba cu înregistrarea video depusă de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.10.2014, petentului M. M. V. i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 810 lei și i-a fost reținut permisul de înmatriculare în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
Potrivit procesul verbal contestat, la data de 13.10.2014, ora 2322, în localitatea G., jud. Cluj, pe tronsonul de drum DN1 E60 – G., petentul ar fi condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu nr. de înmatriculare ND 574 Z cu o viteză de 114 km/h fiind depistat și înregistrat cu aparatul radar Autovision amplasat pe autoturismul cu nr. MAI –_.
În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 13.10.2014, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, procesul-verbal cuprinde si mențiunea că petentul nu are de formulat obiecțiuni însă refuză semnarea procesului verbal și solicită să îi fie comunicat la domiciliu.
În ceea ce privește solicitarea petentului de constatare a prescrierii executării sancțiunii contravenționare și a măsurii complementare aplicate, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 având în vedere faptul că actul a fost comunicat în mod nelegal, instanța apreciază faptul că această susținere este neîntemeiată.
Astfel la data controlului, 13.10.2014, petentul avea domiciliul legal la adresa menționată în cartea sa de identitate, valabilă la acel moment – Cluj-N., .. 13, jud. Cluj. În continuare, instanța reține faptul că, având în vedere refuzul petentului de a semna procesul verbal, acest act i-a fost comunicat la acest din urmă domiciliu prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire (f. 35) iar apoi, întrucât plicul la fost returnat, intimata a dispus comunicarea prin afișare a acestui proces verbal la același domiciliu (f. 35). Instanța reține faptul că petentul a solicitat și obținut schimbarea actului de identitate, la o dată ulterioară săvârșirii faptei contravenționale, mai precis la data de 15.10.2014. Având în vedere faptul că la data sancționării sale intimata a constat faptul că petentul domiciliază la o anumită adresă, conform actul de identitate valabil la acea dată, acesteia nu i se poate imputa faptul că nu a prevăzut că petentul, ulterior, la un interval de doar 2 zile, va solicita schimbarea acestui act.
Având în vedere faptul că la data sancționării sale, domiciliul legal al petentului era la adresa la care intimata a realizat comunicarea actului de sancționare, instanța reține faptul că în cauză executarea sancțiunii nu s-a prescris întrucât procedura de comunicare a fost realizată în mod legal. Astfel, prescrierea sancțiunii contravenționale reprezintă o sancțiune aplicată organului constatator al faptei contravenționale, în ipoteza în care acesta nu își îndeplinește obligația de comunicare a procesului verbal, iar în situația de față această sancțiunea nu poate opera în condițiile în care comunicarea a fost legal realizată la adresa de domiciliu a petentului de la data constatării faptei, indiferent de faptul că acesta domicilia sau nu la acea adresă.
Mai mult, în condițiile în care petentul a refuzat semnarea procesului verbal, fără obiecțiuni, solicitând expres comunicarea acestuia la domiciliul său apoi, 2 zile mai târziu, a depus cerere pentru schimbarea actului de identitate, instanța reține faptul că acesta cunoștea faptul că această comunicare se va face la o altă adresă iar susținerile sale în prezentul proces dovedesc rea creadință și reprezintă un veritabil abuz de drept.
În acest sens, instanța reține faptul că textul de la art. 14 prevede o sancțiune pentru organul constatator care întârzie comunicarea acestui act iar nu un drept recunoscut contravenientului de a înlătura sancționarea sa contravențională, intervenită ca urmare a încălcării de către petent a unor dispoziții legale, pentru simplul fapt că comunicarea actului de sancționare a întârziat. De fapt, aceasta atitudine necorespunzătoare a petentului reiese și din precizările sale depuse la data de 13.11.2014 (f. 22-27) când drept răspuns la solicitarea legitimă a instanței de depunere a procesului verbal atacat (și care făcea obiectul cauzei), petentul a răspuns că nu el ar avea această obligație ci intimatul întrucât dacă s-ar considera că petentul ar fi obligat să depună acest document, atunci aceasta ar fi privat de dreptul său legal garantat de a invoca excepția prescripției.
Mai mult, în condițiile în care petentul cunoștea faptul că a fost sancționat - procesul verbal fusese încheiat în fața sa, aspect necontestat – și apoi chiar a formulat plângere contravențională împotriva acestui act, susținerea sa privind nelegala comunicare a actului de sancționare, este de neconceput.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent.
Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal, faptă fiind înregistrată și probată prin mijloace tehnice, fiind, totodată, constatată în mod direct de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Totodată, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amenda) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Art. 49 alin 1 din același act normativ prevede că limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
În cauza de fața, din înregistrarea video a săvârșirii contravenției imprimată pe dvd-ul aflat la fila 37 din dosar, rezultă că cele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat corespund realității, petentul rulând cu cu viteza de 114 km/h pe raza localității G., unde limitarea de viteză este de 50 km/h.
De asemenea, instanța constata ca aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza autoturismului petentului este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, în copie, buletinul de verificare metrologica nr._ din 13.03.2014 (fila 68), această verificare fiind valabilă timp de un an de la efectuarea ei.
În ceea ce privește calitatea de operator calificat a agentului constatator, instanța reține abrogarea prin Ordinul nr. 187 din 14.07.2009 de modificare a Normelor de Metrologie Legală 021-05, a dispozițiilor de la pct. 4.2 care prevedeau faptul că înregistrările trebuie efectuate de către operatori calificați.
În aceste condiții, instanța apreciază că la dosar au fost depuse toate dovezile necesare care să ateste faptul că înregistrarea a fost efectuată în condiții de legalitate și cu un aparat radar corespunzător.
În ceea ce privește susținerile petentului privind calitatea înregistrării și inadvertențele existente, instanța apreciază faptul că toate aceste apărări sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
Astfel, în primul rând susținerea petentului privind faptul că la începutut acestei înregistrări a fost filmat un gard care se deplasa cu o viteza de aproximativ 55 km/h, instanța învederează faptul că nu camera video atașată apartului radar este cea care înregistrează viteza autoturismelor. În acest sens, camera video poate fi manevrată, și este manevrată de agenții constatori, în diverse poziții pentru a surprinde imaginea cât mai exactă a autoturismelor înregistrate și mai ales pentru a putea fi observată numărul de pe plăcuța de înmatriculare iar faptul că în prima parte a înregistrării camera video este îndreptată spre un gard dar aparatul radar înregistrează în același timp viteza legală de circulație a autoturismului spre care este îndreptat (și care nu apare în imagine) nu are nicio relevanță în cauza de față.
În continuare, în imagine se poate observa în mod clar, la ora 23:22:57 autoturismul condus de petent iar valoarea înregistrată de către aparatul radar este de 114 km/oră, după cum apare de altfel și în planșa depusă de petent la fila 75 din dosar. În ceea ce privește variațiile de viteză înregistrate de către aparatul radar, instanța constată, din analiza înregistrărilor, faptul că în spatele autovehicululuii condus de către petent se află un alt autoturism care se deplasează la fel cu încălcarea vitezei legale, mai precis cu viteza de 108 km/h, la fila 77 putând a fi observat cum viteza înregistrată de autorismul condus de petent este a coborât la 65 km/h (valoarea T – target sau țintă) în timp ce viteza înregistrată de acest al doilea autovehicul este de 108 km (valoarea F-valoarea cea mai mare înregistrată de un autovehicul din grup mai precis autovehicului din spatele autoturismului petentului). Astfel la planșele 79-80 instanța reține faptul că aparatul înregistrează valoarea autoturismului din spatele mașinii petentului, întrucât și conducătorul acestuia din urmă se face vinovat de săvârșirea aceleiași contravenții ca și cea săvârșită de petent.
În concluzie, instanța reține că înregistrarea depusă la dosarul cauzei dovedește faptul că petentul a circulat cu o viteză de 114 km/h iar variațiile valorilor indicate de aparat sunt datorate împrejurării că această înregistrare mai surprinde, ulterior moemntul în care această viteză maxim ăa fost înregistrată, și viteza unui alt autovehicul aflat în spatele celui condus de petent.
În atare condiții, instanța reține faptul că fapta menționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat corespunde realității, iar susținerile petentului în sens contrar sunt neîntemeiate.
Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile este prevăzută de textele normative incidente în speță.
Totodată, instanța apreciază că aceste sancțiuni sunt justificate în raport de pericolul social al faptelor, tradus prin riscul pe care conduita petentului îl prezintă pentru siguranța circulației rutiere și pentru buna desfășurare a traficului. În acest sens, instanța reține că petentul a circulat cu o viteză de 114 km/h, la o astfel de viteză, în interiorul unei localități, riscul producerii unor accidente, deosebit de pericoloase, fiind ridicat. Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține că petentul a mai săvârșit în trecut fapte contravenționale la regimul rutier (f. 34 verso) și nici nu a prezentat niciun element care să fie de natură să atenueze răspunderea sa contravențională.
Pentru considerentele de mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 13.10.2014 a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. M. V. CNP_ cu domiciliul în Cluj-N., .. 10, jud. Cluj și cu domiciliul procesual ales la S.C.A. B. G. & Partners cu sediul în Cluj N., .. 14, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj cu privire la procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 13.10.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se vor depune la sediul Judecătoriei Cluj-N..
Pronunțata în ședință publică azi, 04.06.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
F. IULIATOTH R.
Red.Dact./F.I./4 ex/19.06.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6074/2015.... → |
|---|
