Plângere contravenţională. Sentința nr. 834/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 834/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 20699/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 834/2015
Ședința Publică din 27 ianuarie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I.-M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către petentul M. R. C. în contradictoriu cu intimatul M. C. N. – Direcția Poliția Locală, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă tatăl petentului, M. G., având CNP:_, care se legitimează cu C.I. . nr._, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentantul petentului susține că nu are alte probe în afară de înscrisuri.
Instanța încuviințează, in temeiul prev. art. 255 și 258 Cod procedura civila proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este admisibila si poate duce la solutionarea cauzei, constata încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, având în vedere că săvârșirea faptei a fost fără intenție. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea înregistrată in data de 25.09.2014 pe rolul Judecatoriei C.-N. sub dosar nr._ petentul M. R. C. a solicitat in contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.09.2014, iar, in subsidiar inlocuirea sanctiunii aplicate cu avertisment.
In motivarea plangerii petentul a aratat ca nu s-a mentionat expres posibilitatea de a achita jumatate din minimul amenzii, conform art. 28 din OG nr. 2/2001, dar si ca fapta retinuta nu a fost savrsita cu intentie, fiind indus in eroare de persoana care l-a angajat.
In drept, a invocat prev. art. 31, art. 28, alin. 1 din OUG nr. 2/2001.
In probatiune, a depus inscrisuri.
In data de 05.11.2014 intimatul a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 10-12 din dosar.
In probatiune, intimatul a depus inscrisuri.
In data de 28.11.2014 petentul a depus la dosar raspuns la intampinare (fl. 19).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.09.2014 petentul M. R. C. a fost sancționat cu amendă in cuantum de 300 lei de catre intimat in temeiul prev. art. 27, lit. e si art. 28, alin. 1 din HCL nr. 130/2009, reținându-se că in data de 10.09.2014, ora 12:30, petentul a fost depistat in timp ce lipea (amplasa) afise pe stalpii de curent electric de sustinere a liniilor electrice de troleibuz, in P-ta Marasti, C.-N., in locuri neautorizate, alte locuri decat cele stabilite si aprobate de administratia publica locala, primarie sau prefectura. Totodata, s-a dispus confiscarea unui numar de 100 afise publicitare.
Procesul verbal de contraventie a fost semnat de catre petent, iar la rubrica „obiectiuni” s-a consemnat: „recunosc fapta ca am lipit afis in loc neautorizat, dar aceasta fapta a fost savarsita din cauza dezinformarii” (fl. 3).
Împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, in data de 25.09.2014, in termen legal, petentul a formulat prezenta plangere contraventionala.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 republicată, privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Rferitor la nementionarea in cuprinsul procesului verbal a posibilitatii achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, se constata ca potrivit prev. art. 16, alin. 1 din OG nr. 2/2001 agentul constatator are obligatia mentionarii acestui aspect doar in cazul in care actul normativ in temeiul caruia este aplicata sanctiunea contraventionala prevede posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, ceea ce nu este cazul de fata, asa cum reiese din cuprinsul HCL nr. 130/2009.
Astfel, intrucât, în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativa a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal de contraventie, asa cum reiese din cuprinsul plangerii contraventionale si a raspunsului la intampinare, petentul nu a contestat aspectele de fapt mentionate in cuprinsul procesului verbal, ci a aratat ca a fost indus in eroare de catre persoana care l-a angajat. Aceasta imprejurare reiese si din atitudinea petentului de la momentul intocmirii procesului verbal, respectiv de recunoastere a faptei contraventionale, conform mentiunilor de la rubrica „obiectiuni” - „recunosc fapta ca am lipit afis in loc neautorizat, dar aceasta fapta a fost savrsita din cauza dezinformarii” (fl. 3), dar si din semnarea actului sanctionator.
Petentul nu se poate prevala de necunoastea prev. HCL nr. 130/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, autorizarea si amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului C.-N. conform adagiului latin ce exprima principiul potrivit caruia se prezuma ca toata lumea cunoaste legea si nimeni nu poate fi aparat de raspundere invocand necunoasterea prevederilor ei (nemo censetur ignorare legem).
Astfel, instanta constată că procesul verbal de contravenție nr._/10.09.2014 a fost legal și temeinic încheiat, neputandu-se dispune anularea acestuia.
In ceea ce priveste solicitarea petentului privind reindividualizarea sanctiunii amenzii in cuantum de 300 lei, prin inlocuirea acesteia cu sanctiunea avertisment, instanta retine ca pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de articolul 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Potrivit prev. art. 7 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
Având în vedere că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, conform art. 5, alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, tinand cont de circumstanțele personale ale contravenientului, respectiv imprejurarea ca petentul nu a mai fost sanctionat contraventional pentru acest gen de contraventie, intimatul nefacand dovada contrara, dar vazand si atitudinea acestuia de recunoastere a faptei contraventionale, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru îndreptarea contravenientului și pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
Prin urmare, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite in parte plângerea promovata împotriva procesului verbal de contravenție nr._ din data de 10.09.2014 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va atrage atenția petentului asupra respectării pe viitor a dispozitiilor H.C.L. nr. 130/2009, privind organizarea, autorizarea si amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului C.-N., iar în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră, recomandându-i ca pentru viitor să aibă un comportament ireproșabil în societate.
Față de dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, nefiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul M. R. C., avand CNP_, cu domiciliul în Mun. C.-N., .-52, ., jud. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.09.2014, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala, cu sediul în Mun. C.-N., .-3, jud. C., și, în consecință:
Inlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei aplicată petentului.
Atrage atenția petentului asupra respectării pe viitor a dispozitiilor H.C.L. nr. 130/2009, privind organizarea, autorizarea si amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului C.-N.
F. cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27 ianuarie 2015,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red. Dact. / I.M.R.
06.03.2015 / 4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 934/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 933/2015.... → |
|---|








