Contestaţie la executare. Sentința nr. 860/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 860/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 2706/117/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 860/2015
Ședința publica din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. R.
GREFIER: B. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S. S. și pe pârâta A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA CLUJ DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, pârâta A. J. PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA CLUJ, pârât S. C. DE RECUREPARE CLUJ N., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare, se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 713 raportat la art. 650 din N.C.P.C.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar, iar in temeiul art. 244 N.C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. (1) N.C.P.C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat anularea deciziei de înființare a popririi nr._/15.04.2014 emisă de ANAF .
În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că nu i s-a comunicat decizia nr._/03.05.2014 prin care s-a constituit debitul în cuantum de 1256 lei . Contestatorul a mai arătat că poprirea a fost înființată datorită unei erori produse la completarea Declarației 112 din luna aprilie_ în care la poziția contestatoarei au fost trecute 80 de ore lucrate în loc de 16 ore lucrate.
În dovedire au fost depuse înscrisuri (f.7-13)
S. C. DE RECUREPARE CLUJ N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. (34-36)
A. J. PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA CLUJ a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj. (f.38-39 )
A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA CLUJ DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
În motivare, aceasta a arătat, în esență, că nu a fost făcută dovada atacării în termen de 15 zile de la comunicare a titlului executoriu și a somației aferente deși acestea au fost comunicate prin poștă .
Aceasta a mai arătat că motivele invocate de către contestator puteau fi invocate doar pe calea contenciosului administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ. (f.42-43)
Tribunalul Cluj, prin încheierea din data de 15.10.2014 a respins excepția lipsei calității procesuale a S. C. DE RECUREPARE CLUJ N. (f.90)
Prin sentința civilă nr. 6075/2014 (f.92 ) Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele :
În fapt, pe numele contestatoarei a fost emisă somația nr._ din 03.10.2013 (f.50), în temeiul titlului executoriu nr._ din 03.10.2013 (f.51) care la rândul său a cuprins obligațiile stabilite prin decizia nr._ din 03.05.2012 (f.59 ), respectiv suma de 1256 lei ,reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului plătită necuvenit cu acest titlu, emisă de intimata A. J. PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA CLUJ (f.59)
Potrivit art. 172 al. 3 din OG nr. 92/2003 contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În cauză executaea silită a fost pornită în temeiul deciziei nr._ din 03.05.2012 (f.59 ) emisă de A. J. PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA CLUJ ce reprezintă titlu executoriu și pentru care este prevăzută o cale specială de atac, potrivit dispozițiilor art. 21 al. 1 și 2 din OUG 148/2005 .
Potrivit art. 21 al. 1 și 2 din OUG nr. 148/2005 Sumele incasate necuvenit se recupereaza de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al directiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescriptie. Decizia prevazuta la alin. (1) constituie titlu executoriu si poate fi contestata conform prevederilor Legii nr. 544/2004.
În cauză decizia nr._ din 03.05.2012 (f.59 ) i-a fost comunicată contestatoarei legal, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și apoi, ca urmare a returnării corespondenței, prin publicitate, conform procesului verbal nr. 7307/16.07.2013, dar aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 21 din OUG 148 /2005, respectiv atacarea deciziei conform prevederilor L . 544/2004.
Pentru aceste motive instanța apreciază neîntemeiată cererea contestatoarei, urmând a o respinge în consecință.
În temeiul art. 453 C.p.civ. și având în vedere că intimatele nu au căzut în pretenții instanța urmează sa respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. S., cu domiciliul în CLUJ N., ., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA CLUJ DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în CLUJ N., PIATA A. I., nr. 19, jud. Cluj, intimatul A. J. PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA CLUJ, cu sediul în CLUJ N., .. 2, jud. Cluj și intimatul S. C. DE RECUREPARE CLUJ N., cu sediul în CLUJ N., .-50, jud. Cluj ca fiind ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare .
Apelul și motivele se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015
JUDECĂTOR, GREFIER,
F. RAULBUTA G.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 808/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 934/2015.... → |
|---|








