Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1130/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1449/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR.1130/2015
Ședința publică din 3.02.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: A. R.
Pe rol se află constatarea perimării acțiunii având ca obiect, reexaminare sancțiune contravențională, formulată de petentul I.G.P.R. – DIRECȚIA DE POLIȚIE TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI CLUJ în contradictoriu cu intimata R. SALINCA N..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că, de la termenul de judecată din data de 26.03.2013, nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în vederea judecării cererii, instanța invoca din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față :
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 22.01.2013 petentul I.G.P.R. – DIRECȚIA DE POLIȚIE TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI CLUJ a chemat în judecată pe intimata R. SALINCA N., pentru înlocuirea amenzii, care a fost aplicată intimatei, cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 26.03.2013, când cauza a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Văzând că în conformitate cu disp.art.248 din c.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 din c.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu, ca nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea continuării judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a admite exceptia perimarii si a constata perimată prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția primării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de petentul I.G.P.R. – DIRECȚIA DE POLIȚIE TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI CLUJ în contradictoriu cu intimata R. SALINCA N..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. A. R.
Red./Dact. RC/AR
2 ex./27.02 .2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2069/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1677/2015. Judecătoria... → |
|---|








