Somaţie de plată. Hotărâre din 17-02-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 559/211/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 1755/2015
Ședința Publica din 17.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de creditoarea M. C. FAVORIT S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea J. I. EXPORT S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Creditoarea a depus la dosar la data de 09.02.2015 taxa judiciară de timbru în sumă de 200 de lei.
Debitoarea a depus la dosar la data de 11.02.2015 întâmpinare.
Verificând din oficiu competența Judecătoriei Cluj-N. conform dispozițiilor art. 131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, raportat la art. 94 lit. j N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. și art. 1015 N.C.P.C.
Instanța, respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către debitoare prin întâmpinare, reținând că a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 1014 N.C.P.C., somația emisă către debitoare fiind semnată de către reprezentantul legal al acesteia, semnatar și al cererii de chemare în judecată, nefiind relevant cine a expediat somația.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Raportat la prevederile art. 394 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.01.2015 pe rolul Judecătoriei Cluj N., creditoarea . SRL a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei J. I. EXPORT SRL prin care aceasta să fie obligata la plata sumei de 5215,60 lei, reprezentând debit principal, precum și penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadentei facturii si până la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esență, că a prestat servicii de transport în beneficial pârâtei, pentru care a emis factura fiscală nr. 5961/19.05.2014, în valoare de 5215,60 lei (echivalent al sumei de 1178 euro), factura recunoscuta de debitoare și neachitata până la data formulării cererii, deși aceasta a fost notificata cf. art. 1014 NCPC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 - 1022 c. pr.civ.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: somatie cu dovada de comunicare factura fiscală nr. 5961/19.05.2014, comanda de transport, CMR (f. 3- 10)
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei (fila 19).
Debitoarea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât creanta pretinsa de către creditoarea nu este certa, lichida si exigibilă. Astfel, nu exista contract încheiat intre părti si semnata de către debitoare, iar factura nr. 5961/19.05.2014 nu este semnata de vreun reprezentant legal al acesteia. Comanda de transport depusă la dosar nu este datata, nu poarta semnătura vreunui reprezentant al acesteia, iar in cuprinsul acesteia se face mențiune despre plata prin bilet la ordin, ori un asemenea instrument de plata nu a fost eliberat in favoarea creditoarei. CMR – ul depus la dosar atesta doar descărcarea mărfurilor în depozit, fiind semnata de un angajat care nu are dreptul de a asuma obligatii în numele societății. De asemenea, somația de plata emisă cf. art. 1014 NCPC a fost comunicata de către . si nu de către creditoare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat creditoarei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1013 C.pr.civ procedura specială a ordonanței de plata se aplică creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile.
În fapt, creditoarea . SRL a prestat în beneficiul debitoarei J. I. EXPORT SRL servicii de transport internațional de mărfuri, pentru care a emis factura fiscală nr. 5961/19.05.2014 în valoare de 5215,60 lei (echivalent al sumei de 1178 euro). Contrar poziției exprimate de către debitoarea, relația contractuală este dovedita prin comanda de transport emisă de către debitoare, în condițiile art. 1956 c.civ., prin care aceasta a stabilit condițiile de transport (locul si luarea data luării în primire a bunului, punctul de plecare si locul de destinatie, prețul si termenul transportului, cantitatea), urmată de executare. Înscrisul menționat poartă mențiunile obligatorii calificării acestuia ca si contract de transport cf. art. 1961 alin 2 c.civ., fiind emis de către un reprezentant al debitoarei, care a actionat în calitate de mandatar comercial al debitoarei, neputându-se susține că acesta nu exprima un acord de voință valabil din partea debitoarei. Executarea conforma a serviciului de transport solicitat rezulta din scrisoarea de transport (CMR) semnată de către expeditor, transportator si beneficiarul destinatar, fară obiectiuni. Apărările debitoarei privind lipsa calității de reprezentant a semnatarului CMR – ului sunt neîntemeiate, câtă vreme actul poarta ștampila societății, iar calitatea semnatarului de simplu angajat nu prezintă relevanță, acesta angajând societatea în calitate de mandatar. Mențiunile din cuprinsul CMR –ului se identifica cu cele din cuprinsul comenzii de transport, relativ la data transportului, punctul de plecare si locul de destinatie, prezumând executarea transportului în condițiile solicitate. Debitoarea nu a făcut dovada vreunei corespondente sau notificări ulterioare prestării serviciului prin care să reclame executarea unui transport de marfa nesolicitat sau in alte condiții decât cele agreate, apărările acesteia fiind pur formale. Chiar dacă factura nr. 5961/19.05.2014 nu este semnata si ștampilata de către debitoare, înscrisurile mai sus menționate justifica pretentiile creditoarei privind serviciul de transport prestat, prețul acestuia fiind echivalentul sumei de 950 de euro, plus TVA, astfel cum rezulta din comanda de transport, creanta solicitata fiind certa, lichida si exigibila.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 1013 c.pr.civ. coroborat cu art. 1270 C.civ., în temeiul art. 1021 alin 1 c.pr.civ. instanța va admite cererea creditoarei si va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 5215,60 lei (echivalent în lei a sumei de 1178 euro) reprezentând contravaloarea facturii nr. 5961/19.05.2014, precum și penalități de 0,1% calculate de la scadenta si până la achitarea integrală a debitului, cf. mențiunii exprese de pe factura, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Va stabili termen de plata 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Reținând culpa procesuală a debitoarei în promovarea prezentei acțiuni, în temeiul art. 453 c.pr.civ instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecata. (taxa timbru 200 lei, f. 19)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de creditoarea S.C. M. C. FAVORIT SRL, J_ , cu sediul ales în Bucuresti, .. 5, ., .>împotriva debitoarei J. I. EXPORT SRL, J_, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 5215,60 lei (echivalent în lei a sumei de 1178 euro) reprezentând contravaloarea facturii nr. 5961/19.05.2014, precum și penalități de 0,1% calculate de la scadenta si până la achitarea integrală a debitului, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare.
Cererea în anulare si motivele se depun la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. C. I.
Red./tehn. PA/4ex/01.04.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 1420/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 1750/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








