Somaţie de plată. Sentința nr. 7454/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7454/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 8154/211/2015
Dosar nr._
ODCP nr. 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7454/2015
Ședința publică de la 15.07.2015
Completul format din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier D. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea P. W. PECYNA SPOLKA JAWNA și pe debitoarea ..R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.06.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27.04.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus creditoarea P. W. PECYNA SPOLKA JAWNA a solicitat obligarea debitoarei ..R.L. la plata către creditoare a sumei de_ euro reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate, a dobânzii legale penalizatoare aferente calculată asupra debitului principal de la data de 12.08.2013 și până la achitarea integrală a debitului, a sumei de 40 de euro cu titlu de daune interese minimale, cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că între părți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul cărora căruia reclamanta creditoare a livrat debitoarei mărfuri, a căror valoare nu a fost achitată integral de către debitoare.
Desi termenele de plata ale facturii au fost depășite cu mult, pârâta nici pana la aceasta data nu a procedat integral la plata acesteia, in ciuda încercărilor repetate ale reprezentanților societății creditoare de a soluționa litigiul in mod amiabil.
Mai arată că debitoarea a efectuat o plată într-un alt cont, care însă nu aparține creditoarei, prin urmare plata nu poate fi considerată valabilă. Creditoarea are în contra debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă.
In drept, s-au invocat prevederile art. 1013 și urm NCPC, OG 13/2011 și L 72/2013.
Debitoarea a formulat întâmpinare în care a recunoscut ca s-au livrat mărfurile, dar a arătat că a efectuat deja plata facturii, solicitând respingerea cererii privind emiterea unei ordonanțe de plată, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite prevederile art. 1013 alin. 1 NCPC.
În motivare a arătat că între părți se desfășoară relații economice încă din anul 2012. De la începutul colaborării, toată corespondența s-a desfășurat prin intermediul poștei electronice și prin telefon. Conturile bancare în vederea efectuării plăților, reprezentând contravaloarea produselor comandate au fost comunicate tot prin intermediul poștei electronice. La un moment dat, partenerul din Polonia, a comunicat prin intermediul e-mail-ului faptul că și-au schimbat contul bancar și orice plată să fie făcută în noul cont. În data de 14.08.2013, debitoarea a primit un e-mail din partea partenerului din Polonia, reprezentat de Piotr Burchart, prin care i se aducea la cunoștință că iar și-au schimbat contul bancar, debitoarea efectuând plata facturii care face obiectul cauzei în acel cont.
După aproximativ două săptămâni au fost contactați de partenerul din Polonia care le-a pus în vedere să achite cât mai repede suma de 17.584 Euro, creditoarea susținând că banii nu au fost virați în contul său.
În data de 16 septembrie 2013 debitoarea a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj. Apreciază ca fiind deplasate și nepotrivite afirmațiile voalate ale partenerului din Polonia, referitoare la faptul că debitoarea ar fi de rea credință și că vina i-ar aparține în totalitate.
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1013 alin 1. Noul Cod de Procedură Civilă, atât timp cât suma de bani a fost achitată la termenul și în condițiile stabilite de comun cu partenerul din Polonia. Nu se poate vorbi de o creanță exigibilă, atât timp cât din contul debitoarei a fost virată suma de 17.584, 00 EURO, fiind astfel păgubită cu suma menționată. Debitoarea nu are cum să remedieze situația din momentul ce organele penale au constatat existența unei infracțiuni de înșelăciune și au început urmărirea penală în acest sens.
În drept, s-au invocat: art. 1013, art. 1018, art. 413 alin. 2 NCPC.
Creditoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare în care a reluat și dezvoltat cele arătate în cererea de chemare în judecată, solicitând admiterea acțiunii.
În probațiune, s-au depus la dosar: Factura VAT 91 /UE/2013- fotocopie legalizată în limba polonă și traducere egalizată în limba română (f. 5-8); Aviz de însoțire a mărfii 709/2013- fotocopie legalizată în limba polonă și traducere legalizată în limba română (f. 9-12), Confirmare de primire a mărfurilor - fotocopie legalizată în limba polonă plus traducere legalizată în limba română (f. 13-16); CMR- fotocopie legalizată în limba polonă plus traducere egalizată în limba română (f. 17-20); Extras din Registrul Agenților Economici din Polonia - fotocopie în limba polonă plus traducere egalizată în limba română (f. 21-22, 36-43); Adresă debitoare către Banca Națională a României nr. 2296/2013 prin care se solicită returnarea plății în contul . (f. 23); Plângere penală formulată de debitoarea . din data de 03.09.2013 (f. 24-28); Somația transmisă debitoarei cu conținut declarat, conf. art. 1014 C.pr.civ. (f. 28-31); Facturi și bonuri fiscale cheltuieli (f. 32-35, 72), Somație și confirmări de primire (f. 18-19), angajament plată (f. 20), chitanța onorariu avocațial (f. 5-6), factura și avize (f. 7-17), procese verbale (f. 21-22), dispoziție de plată (f. 30), ordonanța din data de 25 septembrie 2014 (f. 59-61), plângerea penală (f. 71-74); adresa BCR nr. 2856/2013 (f. 62), Corespondența electronică purtată între părți (f. 63-70).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-au desfășurat relații comerciale, în temeiul căruia reclamanta creditoare a livrat debitoarei mărfuri, conform facturii depuse la dosar.
Debitoarea nu a făcut dovada achitării integrale a acestor debite către creditoare, deși nu a negat că ar fi primit marfa.
În data de 16 septembrie 2013 debitoarea a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu privire la plata facturii care constituie obiectul prezentei cauze. Prin Ordonanța din 25 septembrie 2014 din cadrul dosarului nr. 207/D/P/2013 s-a dispus declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravată, faptă prevăzută de art. 244 alin 1 si 2 C.P cu aplicarea art. 5 C.P., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Este adevărat că în speță debitoarea a făcut dovada faptului că a plătit o sumă echivalentă în contul unei alte persoane, dar această plată nu este în măsură să stingă debitul care face obiectul cauzei întrucât a fost efectuată în favoarea unui terț și nu în favoarea creditoarei. Astfel, chiar debitoarea recunoaște că a efectuat plata în contul unei alte persoane și nu în contul reclamantei.
Din datele prezentate de către debitoare instanța constată că este posibil ca debitoarea să fi căzut pradă unei fapte prevăzute de legea penală—de altfel debitoarea a și sesizat organele de urmărire penală în acest sens, la acest moment cercetările fiind încă în curs. Instanța observă că plângerea penală nu a fost formulată față de creditoare, ci în raport de alte persoane. Aspectele învederate de către debitoare (faptul că debitoarea și-a schimbat de mai multe ori contul, facilitând astfel inducerea în eroare a debitoarei, faptul că debitoarea a primit mesaje electronice care aparent proveneau de la creditoare e.t.c.) ar putea, cel mult, să justifice efectuarea unor cercetări în latura penală a cauzei cu privire la o eventală participație a debitoarei sau a angajaților acesteia la săvârșirea infracțiunii prin care a fost prejudiciată debitoarea, însă nu sunt în măsură să justifice întârzierea la plată.
Altfel spus, chiar dacă debitoarea ar fi fost victima unei infracțiuni (în urma căreia ar fi suferit un prejudiciu în valoare de 17.584 euro reprezentând suma pe care a plătit-o în contul unei persoane față de care, afirmă debitoarea, nu avea nici o datorie) ea nu poate transfera prejudiciul rezultat prin infracțiune pe seama creditoarei care este îndreptățită să își primească plata, indiferent de numărul și natura faptelor penale cărora ar putea să le cadă victimă debitoarea.
În drept, potrivit art. 1270 C. civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
În temeiul art. 1516 alin.1 creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în temeiul art. 1516 al. 2 C. civil, „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege, pentru realizarea dreptului său”.
Potrivit art. 1535 alin.1 C. civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul al daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.”
În temeiul art. 1523 alin. 2 lit d C. civil, „debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.”
Potrivit art. 1489 C.civ., (1) Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege. (2) Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.
În lumina ART.3 din L. 72/2013,(1) În raporturile dintre profesioniști, creanța constând în prețul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care: a) creditorul, inclusiv subcontractanții acestuia, și-au îndeplinit obligațiile contractuale; b) creditorul nu a primit suma datorată la scadență, cu excepția cazului în care debitorului nu îi este imputabilă întârzierea.(2) Dobânda penalizatoare curge de la scadență până la momentul plății, în condițiile dispozițiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene: a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată; b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepția mărfurilor sau prestarea serviciilor; c) dacă legea sau contractul stabilește o procedură de recepție ori de verificare, permițând certificarea conformității mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepției sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la această dată. (4) Procedura de recepție sau verificare prevăzută la alin. (3) lit. c) nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data recepției bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepție, părțile pot stipula în contract un termen mai mare de 30 de zile calendaristice, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, potrivit art. 12.
Potrivit ART. 4 din L. 72/2013, Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012 . Rata de referință a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.
ART. 10 din L. 72/2013,prevede: (1) Fără a aduce atingere drepturilor prevăzute la art. 9, dacă sunt întrunite condițiile întârzierii la plată, creditorul poate pretinde debitorului plata contravalorii în lei la data plății a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale. (2) Obligația de plată a sumei prevăzute la alin. (1) este scadentă de la data la care curge dobânda penalizatoare, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) sau, după caz, ale art. 8 alin. (2).(3) Suma prevăzută la alin. (1) este suplimentară cheltuielilor aferente unei eventuale proceduri de executare silită.
În speță, instanța reține că, creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe - existența ei rezultă din factura și avizele depuse la dosarul cauzei, lichide - cuantumul ei este determinat prin factura-și exigibile-fiind împlinit termenul de plată împotriva debitoarei.
Totodată, debitoarea nu a făcut proba plății debitului principal. Mai mult, în speță, debitoarea a recunoscut datoria.
În ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța constată că debitorul are obligația de a plăti aceste sume, în raport de dispozițiile art. 1489 C. civ. coroborat cu art. 1523 alin. 2 lit. d C. civil și ART. 3 din L. 72/2013 dobânda legală putând a fi calculată asupra debitului principal de la scadența facturii și până la achitarea integrală a debitului.
Fiind evident că în speță sunt întrunite condițiile întârzierii la plată, instanța constată că, în conformitate cu ART. 10 din L. 72/2013 reprodus mai sus, creditorul poate pretinde debitorului plata contravalorii în lei la data plății a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, instanța urmând să admită și acest petit.
Din aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Având în vedere acest temei juridic, precum și împrejurarea că partea creditoare, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, suma de 715+186 lei reprezentând traduceri din limba polonă și legalizări, precum și suma de 300 euro reprezentând onorariu avocațial, instanța va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 1101 lei și 300 euro reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea P. W. PECYNA SPOLKA JAWNA, cu sediul social în Polonia, UL. Moscickiego 15, 97-220 Rzeczyka, având NIP:_8 și cont bancar nr. PL18__, deschis la Bank Millenium S.A., cu sediul ales pentru comunicări la sediul Cabinetului de avocat M. A. din București, ., ., ., reprezentată de avocat A. M., în contradictoriu cu debitoarea ..R.L., cu sediul social în municipiul Cluj-N., ., nr. 70, jud. Cluj, având CUI R_, nr. de înmatriculare J_, cont bancar R098RNCB_002, deschis la BCR sucursala Cluj, reprezentată legal prin administrator S. Gyongyer, cu domiciliul procesual ales la avocat Gerocz K., . M., nr. 48, .-N., e-mail_, număr de telefon_.
Obligă debitoarea, ca în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, să plătească creditoarei suma de_ euro reprezentând debit restant și dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestui debit restant de la data de 13.08.2013 și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 40 de euro cu titlu de daune interese minimale.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 1101 lei și 300 euro reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./15.07.2015
Dosar nr._
HOT.
15.07.2015
Admite cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea P. W. PECYNA SPOLKA JAWNA, în contradictoriu cu debitoarea ..R.L.
Obligă debitoarea, ca în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, să plătească creditoarei suma de_ euro reprezentând debit restant și dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestui debit restant de la data de 13.08.2013 și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 40 de euro cu titlu de daune interese minimale.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 1101 lei și 300 euro reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.07.2015.
JUDECĂTOR,
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7559/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6895/2015.... → |
|---|








