Plângere contravenţională. Sentința nr. 6895/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6895/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 3311/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de Date cu Caracter Personal – 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6895/2015
Ședința publică din data de 06.07.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. T. V. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 05.02.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că, la data de 26.06.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar un set de înscrisuri în probațiune.
La interpelarea instanței, petentul arată că nu mai are alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 alin. 1 și 258 alin. 1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal, fără cheltuieli de judecată. Pe fond, învederează că nu a pus în pericol viața pietonului, întrucât în momentul în care pietonul a călcat pe trecerea de pietoni, petentul se afla pe banda a 3-a și aproape trecuse cu întreaga mașina de trecere.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 24.02.2105, petentul C. T. V. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.02.2015, anularea sancțiunii amenzii și a măsurii suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare, petentul a învederat, în esență, că procesul verbal de contravenție nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, nefiind descrisă în mod corespunzător fapta contravențională reținută în sarcina sa și nefiind semnat de un martor asistent, iar situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității întrucât pietonul s-a angajat în traversare în momentul în care autoturismul condus de el se afla deja pe trecerea de pietoni.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 5, art. 16 alin. 1, art. 17, art. 19 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și HG nr. 1391/2006.
În dovedire, petentul a depus procesul verbal contestat (fila 8).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei – fila 7.
La data de 17.03.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus întâmpinare – fila 14, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, a susținut că petentul nu a făcut dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, astfel că măsura aplicată de agentul constatator este una întemeiată.
În drept, a invocat prevederile art. 205 – 206, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În dovedire, a anexat raportul agentului constatator (fila 15).
La data de 08.04.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare – filele 19 - 20.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 05.02.2015 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ Cluj-N. procesul verbal de contravenție . nr._ (fila 8), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, respectiv pentru faptul că, în aceeași zi, în jurul orelor 19.45, a condus auto marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe . Cluj-N., din direcția cartierului Someșeni spre centru, iar la trecerea de pietoni de după intersecția sens giratoriu cu . acordat prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de mers.
Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent, iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat „Nu sunt de acord și voi contesta în instanță”.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001, ce consacră în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționată ale actului de constatare și sancționare contravențională, care pot fi invocate și din oficiu, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate de petent, care în opinia sa ar determina nulitatea procesului verbal, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în opinia instanței, agentul constatator a descris în conformitate cu prevederile legale fapta contravențională reținută în sarcina petentului, respectiv a indicat că „în data de 05.02.2015, în jurul orelor 19.45, a condus auto marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe . Cluj-N., din direcția cartierului Someșeni spre centru, iar la trecerea de pietoni de după intersecția sens giratoriu cu . acordat prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de mers”, astfel că, nu se poate susține că procesul verbal de contravenție nu conține o descriere a tuturor împrejurărilor de fapt, care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, așa cum a susținut petentul.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ca urmare a refuzului petentului de a semna procesul verbal de contravenție, agentul constatator a consemnat motivele pentru care procesul verbal de contravenție nu a putut fi semnat de un martor asistent, neputând fi identificat un astfel de martor la data întocmirii procesului verbal contestat.
Chiar dacă s-ar avea în vedere aspectele menționate de petent, legate de descrierea necorespunzătoare a faptei și lipsa martorului asistent, instanța apreciază că ar fi oricum în discuție o nulitate virtuală, condiționată de existența unei vătămări produse petentului, în sensul art. 175 alin. 1 din C.pr.civ., vătămare care nu a fost însă probată în prezentul litigiu contravențional, instanța având posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție în baza întregului material probatoriu administrat în cauză.
Față de aspectele prezentate, instanța apreciază că motivele de nulitate invocate de petentă nu sunt întemeiate, iar procesul verbal atacat a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.
Apoi, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită”. Deși textul se referă la „infracțiune”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că noțiunea de „infracțiune” are un caracter autonom față de dreptul intern, precizând totodată criteriile în raport cu care se definesc infracțiunile în dreptul european. În raport cu aceste criterii, s-a decis că fapte calificate de dreptul intern ca fiind contravenții pot fi considerate infracțiuni, în sensul Convenției, generând obligația, pentru statele membre, de a asigura garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție (cauza Lauko c. Slovaciei). În același sens s-a pronunțat, pe plan intern, și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 317/2003. Astfel, deși statul are posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau de a le pedepsi pe cale contravențională, nu pe cea penală, aceasta nu înseamnă ca autorii acestor infracțiuni se pot afla într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală (cauza G. împotriva României, nr._/01, par. 58, 30 noiembrie 2006).
În speță, având în vedere faptul că sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului are un caracter preventiv și sancționator, iar sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere îi restrânge acestuia dreptul la circulația pe drumurile publice, articolul 6 alin. 2 din Convenție și garanțiile procesuale generale prevăzute de acesta, inclusiv prezumția de nevinovăție, sunt pe deplin aplicabile.
Cu toate acestea, în materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța reține că, legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea ca nepedepsite a mai multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană a analizat limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.
Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța constată astfel că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile și pot fi răsturnate prin proba contrară, iar procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În speță, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal contestat, nefiind propusă nicio probă în susținerea afirmațiilor sale din plângere, nu a dovedit inexactitatea situației de fapt reținută în sarcina sa și nici nu a oferit o explicație rațională pentru care agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal de contravenție cu consemnarea unei situații care nu corespundea realității, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și la exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Astfel, petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, neaducând nicio dovadă în sprijinul contestării stării de fapt reținute în sarcina sa. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante, poziție exprimată în acest sens și de Curtea Constituțională (Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003, Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003, Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003, etc.).
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că, potrivit art. 21 alin. 3 din O. G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenindu-i instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Raportat la particularitățile cauzei de față, instanța constată, mai întâi, că i-a aplicat petentului minimul sancțiunii prevăzute de lege respectiv 390 lei și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Apoi, reține că fapta contravențională imputată contravenientului prezintă un grad ridicat de pericol social pentru siguranța circulației pe drumurile publice, apreciind că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul constatator. Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată petentului pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa nu depășește limita proporționalității între fapta comisă și consecințele comiterii ei, fiind în concordanță cu scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și gradul de pericol social relevat prin săvârșirea ilicitului contravențional, iar măsura înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment nu este suficientă pentru a asigura restabilirea ordinii de drept încălcate prin comiterea contravenției și nici pentru atenționarea petentului cu privire la conduita sa viitoare în împrejurări similare. Totodată, instanța mai are în vedere și faptul că aspectele invocate de petent în susținerea înlocuirii sancțiunilor aplicate cu cea a avertismentului nu sunt de natură a convinge instanța că aplicarea unui avertisment ar fi suficient pentru a atrage atenția petentului asupra gravității faptelor reținute în sarcina sa.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petent.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul C. T. V. I., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 06.07.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./29.07.2015/2 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 7454/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7473/2015.... → |
|---|
