Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8858/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8858/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 289/186/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal -3185

SENTINTA CIVILA NR. 8858/2015

Ședința publică din data de 01 octombrie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: G. I.

GREFIER: M. P.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestatorii D. Z. si S.C. D. C. S.R.L., in contradictoriu cu intimatii O. L., O. L. I., O. N., B. I. L., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta contestatorul D. Z. si intimatul O. N., lipsa fiind restul partilor.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Instanta din oficiu invoca si pune in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N..

Partile prezente arata ca lasa la aprecierea instantei solutia cu privire la exceptia in discutie.

Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N., invocata din oficiu.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin contestația la executare formulată de către contestatorii D. Z. ȘI . la data de 20.02.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean, sub nr._ în contradictoriu cu intimații O. L., O. L. I., O. N. ȘI B. L., s-a solicitat instanței să dispună anularea încheierii nr. 16/2012 din data de 10.02.2014 emisă de către B. M. V. M., prin care s-a stabilit suma de 6317 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum și să dispună suspendarea executării silite în privința acestor cheltuieli până la soluționarea contestației.

Prin Sentința civilă nr. 943/2015 a Judecătoriei Beclean pronunțată la data de 25 mai 2015, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Cluj-N.. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, cu ocazia deliberării, că trebuie să-și verifice din oficiu competența teritorială, și pentru soluționarea cu celeritate a contestației la executare pe fond de către instanța competentă, nu se mai impune repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuția părților a execpției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Beclean. Hotărând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Beclean, instanța reține că urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin.1 C. proc. civilă prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, prin Legea nr. 138/2014 publicată în M.O._ 16.10.2014, s-au modificat mai multe dispoziții ale Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă, printre care și dispozițiile art. 650 alin.1 potrivit cărora, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

La termenul din 01.10.2015, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., și a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

În fapt, contestația la executare ce formează obiectul dosarului nr._ a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 20.02.2014 (f.1).

Prin sentința civilă nr. 943/2015 pronunțată de către Judecătoria Beclean la data de 25.05.2015, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-N. (f.156).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N., ca urmare a declinării competenței de soluționare, la data de 06.07.2015..

În drept, instanța reține că prin decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin.(1) NCPC sunt neconstituționale. Curtea a statuat că din coroborarea dispozițiilor art. 650 cu cele ale art. 651 NCPC, rezultă că în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate. Totodată, a apreciat că în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

Prin Legea nr. 138/2014 publicată în M.O. NR. 753 din 16.10.2014, s-au modificat mai multe dispoziții ale Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă, printre care și dispozițiile art. 650 alin.1 potrivit cărora, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Pe de altă parte, în ceea ce privește efectele deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art.147 din Constituție. Din cadrul acestui text constituțional numai alineatul 4 are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta își găsește aplicarea în raport cu toate deciziile Curții pronunțate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Contituționale. Potrivit acestui alineat „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

În speță, așa cum rezultă din ștampila de înregistrare a cererii introductive, data înregistrării contestației la executare pe rolul Judecătoriei Beclean a fost data de 20.02.2014. Prin urmare, la data sesizării instanței – 20.02.2014, prevederile art. 650 alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind codul de procedură civilă nu erau declarate neconstituționale, astfel încât instanță de executare era judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, adică Judecătoria Beclean, deoarece decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17.06.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014. Altfel spus, noua competență de soluționare a contestațiilor la executare vizează doar executările silite în care organul de executare a fost sesizat de la data de 16.07.2014, și nicidecum o executare silită aflată pe rolul instanței deja de cinci luni.

Mai mult, potrivit art. 25 C. proc. civilă, Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Nu în ultimul rând, instanța mai observă că în prezentul dosar, la termenul din data de 19.01.2015, instanța și-a verificat din oficiu competența, și a constatat că este competentă teritorial să judece cauza (f.40). Or, potrivit art. 130 alin. 2 C. proc. civilă, necompetența materială și teritorială exclusivă trebuie invocată de către părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Potrivit art. 131 alin. 1 teza finală, încheierea prin care instanța își verifică la primul termen de judecată, din oficiu, competența are caracter interlocutoriu. Așa fiind, și nu cum în mod greșit a susținut prima instanță ( în sensul că acea încheiere nu poate avea caracter interlocutoriu deoarece nu sunt trecute temeiurile de drept), odată depășit primul termen de judecată, competența de soluționare a unei cauze este câștigată acelei instanțe, chiar dacă ar fi fost vorba despre o instanță necompetentă material și teritorial.

Pentru aceste motive instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline cauza în favoarea Judecătoriei Beclean.

Având în vedere că în favoarea Judecătoriei Cluj-N. s-a declinat competența de soluționare de către Judecătoria Beclean, în temeiul art. 135 alin.1 C. proc. civilă, constatând existența conflictului negativ de competență, va sesiza Curtea de Apel Cluj – secția a II-A civilă, de contencios administrativ și fiscal pentru soluționare conflictului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, ridicată de instanța din oficiu.

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de către contestatorii D. Z., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., . cu sediul în în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimații O. L., domiciliată în mun. G., ., ., ., O. L. I., domiciliată în mun. G., ., ., ., O. N., domiciliat în mun. G., ., jud. Cluj și B. I. L., domiciliată în com. Iclod, . A, jud. Cluj în favoarea Judecătoriei Beclean.

Constată conflictul negativ de competență.

Suspendă din oficiu judecata.

Înaintează dosarul Curții de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2015.

Președinte Grefier

I. G. M. P.

Red./Dact. 2 ex. I.G./03.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8858/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA