Contestatie la executare. Sentința nr. 8700/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8700/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 25435/212/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Dosar civil nr._
SENTINTA CIVILA NR.8700
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.06.2013
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: C. I. B.
GREFIER: M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestatie la executare - perimare, acțiune formulata de contestatoarea . cu sediul in Constanta, .-84, J. C. in contradictoriu cu intimații O. V. si O. I., ambii cu domiciliul in Constanta, .. 2, J. C., si B. E. JUDECATORESTI ASOCIATI D. V. SI G. A. M. cu sediul în Constanta, ., J. C..
Dezbaterile asupra exceptiei perimarii au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, pentru a se depune referatul intocmit de personalul din cadrul Compartimentului Arhivă civilă a Judecătoriei Constanta, a amânat pronunțarea la data de 13.06.2013, când,
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine primarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiunea procedurală-de aplicație generală- care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței-vreme îndelungată-în judecată.
Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 29.10.2010, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 244 al.1 C.pr.civ., iar potrivit referatului intocmit de personalul din cadrul Compartimentului Arhivă civilă a Judecătoriei Constanta reiese că sentinta civilă nr. 1508/25.01.2011 pronuntata de Judecătoria Constanta in dosarul nr._/212/2010 este irevocabilă prin nerecurare in data de 10.12.2011.
Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare(în sensul art. 249-251 C.pr.civ.) instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, având în vedere și și art. 252 alin.1 teza I C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite sesizarea.
Constata perimata cererea formulata de contestatoarea . cu sediul in Constanta, .-84, J. C. in contradictoriu cu intimații O. V. si O. I., ambii cu domiciliul in Constanta, .. 2, J. C., si B. E. JUDECATORESTI ASOCIATI D. V. SI G. A. M. cu sediul în Constanta, ., J. C..
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi,13.06.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. C.
Red. Jud. CIB.09.07.2013
Tehnored.g.MC.09._
← Evacuare. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Contestatie la executare. Sentința nr. 6290/2013. Judecătoria... → |
---|