Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6197/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6197/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 14430/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr.6197

Ședința publică din 25.04.2013

Completul compus din:

Președinte: M. R.

Grefier: M. D.

Pe rol pronunțarea asupra fondului cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune, acțiune formulată de reclamanta A. M. cu domiciliul procesual ales în C., . nr.38, . ( la SCA L. și G.) în contradictoriu cu pârâtul O. C. domiciliat în C., . nr.55C, ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.04.2013 și s-au consemnat prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.04.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr._, reclamanta A. M. a chemat in judecata pe pârâtul O. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună partajarea bunurilor dobândite in timpul casatoriei.

La termenul de judecata din 24.04.2013, părțile au prezentat instanței contractul lor de tranzacție.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art.. 2.267 Cod civil. - (1) Tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

(2) Prin tranzacție se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți.

Potrivit art. 2.268. - (1) Nu se poate tranzacționa asupra capacității sau stării civile a persoanelor și nici cu privire la drepturi de care părțile nu pot să dispună potrivit legii.

(2) Se poate însă tranzacționa asupra acțiunii civile derivând din săvârșirea unei infracțiuni.

Conform art. 2.269. - Tranzacția este indivizibilă în ceea ce privește obiectul său. În lipsa unei stipulații contrare, ea nu poate fi desființată în parte iar potrivit art. 2.270. - (1) Tranzacția se mărginește numai la obiectul ei; renunțarea făcută la toate drepturile, acțiunile și pretențiile nu se întinde decât asupra cauzei cu privire la care s-a făcut tranzacția.

(2) Tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părțile și-au manifestat intenția prin expresii generale sau speciale, fie că intenția lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacției.

In conformitate cu art. 2.271. - Pentru a tranzacționa, părțile trebuie să aibă deplina capacitate de a dispune de drepturile care formează obiectul contractului. Cei care nu au această capacitate pot tranzacționa numai în condițiile prevăzute de lege.

Art. 2.272. prevede ca - Pentru a putea fi dovedită, tranzacția trebuie să fie încheiată în scris.

În consecință, conform art. 271 si urm. C.proc.civ., instanța va lua act de tranzacția încheiată între părți și va pronunța o hotărâre judecătorească de expedient, care va consfinți învoiala părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act si consfințește învoiala parților, respectiv reclamanta A. M. cu domiciliul procesual ales în C., . nr.38, . L. și G.) și pârâtul O. C. domiciliat în C., . nr.55C, ., . conținut:

" TRANZACȚIE

încheiata astăzi 24.04.2013

In baza prevederilor art. 2267 si urm. C.civ. intre:

1.A. M., domiciliata in Constanta, . nr. 55

C, .. B, . Constanta, identificata cu C.I., .,nr._, eliberata de Constanta, la data de 01.02.2008, cod numeric personal

_;

2.O. C., domiciliat in Constanta, . nr. 55 C, .> 1, ., parter, județul Constanta, identificat cu C.I., ., nr._, eliberata de SPCLEP la data de 06.06.2007, cod numeric personal_ ;

S-a incheiat prezenta tranzacție, având ca obiect partajarea bunurilor comune obținute de către noi soții in timpul căsătoriei, astfel:

Art. 1 Eu, O. C., voi deține in deplina proprietate si posesie apartamentul situat in Constanta, . nr. 55 C, .. B, parter, ..

De asemenea, ma oblig sa achit lui A. M. suma de 11.500 euro cu titlu de sulta, reprezentând contravaloarea cotei sale de 1/2 din apartamen, astăzi 24.04.2013, data perfectării tranzacției.

Art. 2 Eu, A. M.,, declar ca am primit sulta in cuantum de 11.500 euro reprezentând contravaloarea cotei mele de 1/2 din apartamentul situat in Constanta, . nr. 55 C, .. B, parter, . astăzi 24.04.2013, data perfectării tranzacției.

Art. 3 Noi, părțile, declaram ca prezenta tranzacție reprezintă voința noastră cu privire la partajarea bunurilor comune dobândite in timpul căsătoriei.

D. pentru care am incheiat prezenta tranzacție, in trei exemplare, unul pentru fiecare parte si unul pentru dosarul instanței.

Urmează semnăturile parților " .

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi, 25.04.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. R. M. D.

Red.Jud.M.R.

Tehnored.M.D

4 ex/29.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6197/2013. Judecătoria CONSTANŢA