Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4902/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4902/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 27226/212/2012

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINTA CIVILĂ Nr.4902

SEDINTA PUBLICA DIN 04.04.2013

Completul compus din:

P.: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol, solutionarea cauzei minori si familie ce are ca obiect stabilire program vizitare minor, actiune formulata de reclamantul G. E. L. cu domiciliul in Constanta, ., ., . in contradictoriu cu pârâta G. S. cu domiciliul in Constanta, Al Fragilor, nr. 11, ., ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.03.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.04.2013, când,

I N S T A N T A,

Prin cererea de chemare in judecata completata inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 29.10.2012 reclamantul G. E. L. in contradictoriu cu parata G. S. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna stabilirea unui program de vizita minor, in cadrul caruia sa poata avea legături personale cu minora G. M., nascuta in 15 iulie 2009 in urmatoarea modalitate:-in fiecare sfarsit de saptamana de sambata ora 10 pana duminica ora 18;o luna in vacanta de vara; o saptamana in vacanta de iarna; sarbatorile de C. si Paste in anii pari, in toate formele prin luarea copilului din locuinta paratei;exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei.

In motivare se arata in esenta ca din relatia cu parata s-a nascut minora, prin ..02.2010 fiind stabilita filiatia fata de tata. Deși a dorit sa vada copilul,I s-a refuzat acest drept; s-a intalnit o singura data cu minora, in parc sub supravegherea mamei si a inca trei persoane.

Parata condiționează dreptul de vizita de plata unor sume de bani, in situatia in care de 6 luni reclamantul nu are serviciu.

Este de acord ca minora sa locuiasca cu dansul.

In drep: art 401 cod civ, art 274 cpc.

In sustinere solicita incuviintarea probei cu interogatoriul paratei, proba testimonială, înscrisuri.

Parata a formulat intampinare prin care arata ca este de acord cu programul de vizita solicitat de reclamant, insa nu este de acord cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra copilului.

In motivare se arata in esenta ca relatia dintre reclamant si copil nu este caracterizata de sentimentul de dragoste si responsabilitate;conduita acestuia dupa stabilirea paternitatii a lasat de dorit.

Reclamantul a văzut copilul in 2011, desi nu a avut nici o piedica.

Atitudinea procesuala a paratului este vadit șicanatorie in scopul sustragerii de la plata pensiei de intretinere stabilita prin ./2012 pronuntata de Judecatoria Constanta. Reclamantul este navigator si absent luni de zile din tara, astfel incat exercitarea autoritatii parintesti in comun nu ar fi realizabila.

Cererea nu este intemeiata in drept.

Nu se propun probe in aparare.

Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantei( partea renuntand la administrarea probei cu interogatoriul paratului) probe încuviințate de instanță ca fiind utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei.

Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: certificat de nastere, mandate postale, foaia matricola continand stagiul efectuat de personalul Navigant –G. E.,..02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta.

S-a efectuat anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului din C., fiind depus la dosarul cauzei referatul întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului C.(f16).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Minora G. M. este fiica părților, născută la data de 15.iulie 2009 din relația întreținută de părți, filiația fata de reclamant fiind stabilita pe cale judecatoreasca(..02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta). De la nașterea minorei și până în prezent, reclamanta s-a ocupat exclusiv de creșterea și educarea minorei, aspect care reiese din coroborarea probelor administrate în cauză.

Conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părintești divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 citate mai sus.

Conform art. 483 din Codul civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

Definită ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, autoritatea părintească aparține, potrivit ambilor părinți, care trebuie să o exercite numai în interesul superior al copilului (Titlul IV din NCC – Autoritatea părintească).

În acest sens, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile legii speciale în materie, anume Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului („Legea nr. 272/2004”), care afirmă prevalența principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (art. 2 din Legea nr. 272/2004).

In speta de fata, in situația in care reclamantul nu a facut dovada faptului ca pana in prezent s-a interesat constant de evolutia minorei, a încercat sa participe activ la cresterea si educarea acesteia sau ca a incercat sa construiasca o relatie normal tata-fiica ( cu exceptia respectarii dispozitiilor ./11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta cu privire la pensia de intretinere),desi sarcina probei ii revenea conform art. 1169 cod civil, instanta considera ca nu este in interesul actual al minorului modificarea modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti stabilita prin hotărârea ce a avut ca obiect stabilire paternitate, mentionata anterior, astfel incat va respinge ca neîntemeiat acest capat de cerere.

In ceea ce priveste programul de vizita solicitat,avand in vedere invoiala partilor și disp. art 131 al 3 cod proc civ raportat la art 271-273 cod proc civ coroborat cu 401 cod civil, instanta va incuviinta paratului reconvenient legaturi personale cu minora in modalitate convenita de parti.

In raport de disppozitiile art 274-275 cod proc civ, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite in parte cererea formulata de reclamantul G. E. L. cu domiciliul in Constanta, ., ., . in contradictoriu cu pârâta G. S. cu domiciliul in Constanta, Al Fragilor, nr. 11, ., ., J. C..

Respinge capatul de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei G. M., nascuta in data de de 15.07.2009 ca neintemeiat.

Incuviinteaza reclamantului urmatorul program de vizita minor, in modalitatea convenita de parti: la fiecare sfarsit de saptamana, de sambata ora 10 pana duminica ora 18;o luna in vacanta de vara;o saptamana in vacanta de iarna;de sarbatorile de Paste si de C., considerate ca avand doua zile, in anii pari, in toate modalitatile prin luare la domiciliul paratului.

Respinge cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.

Obliga reclamantul la plata catre parata a sumei de 300 lei onorariu de avocat.

Cu apel in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica,azi, 4 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB

Tehnored.g.MC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4902/2013. Judecătoria CONSTANŢA